fbpx

35 de focare de vegetație uscată, lichidate de pompieri. Raioanele afectate

 35 de focare de vegetație uscată, lichidate de pompieri. Raioanele afectate

Foto: dse.md

Susține Ecopresa, distribuie!

Peste 90 de hectare de vegetației uscată au ars în ultimele 24 de ore. Pompierii au intervenit în 35 de cazuri pentru lichidarea focarelor de vegetaţie uscată.

Potrivit datelor înregistrate de subdiviziunile teritoriale IGSU, pompierii au intervenit la stingerea incendiilor de vegetație la Fălești, Glodeni, Râșcani, Soroca, Sângerei, dar și în raioanele Ungheni, Nisporeni,Criulenei Hâncești, Telenești, dar și Cantemir.

Cele mai extinse suprafeţe de ardere au fost raportate în raionul Ungheni. Aici, focul a nimicit 40 ha de vegetație în localitatea Petrești, și câte 30 ha în localitățile Grozasca și Buciumeni. La Fălești pompierii au stins 12 ha de teren afectat de flăcări, dar și peste 5 ha în raionul Sângerei. Totodată, la Iepureni, raionul Cantemir, salvatorii au lichidat un incendiu de vegetație, care a cuprins o suprafață de teren de 12 ha.

Mai mult, angajații IGSU au fost solicitați în 14 cazuri pentru a lichida incendii de resturi menajere cu riscul răspândirii pe arii extinse.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă al MAI îndeamnă oamenii să nu utilizeze focul deschis la nimicirea resturilor menajere dar și vegetației uscate. În condiţii de vânt şi umiditate redusă focarele se pot răspândi pe spaţii extinse și pot prezenta pericol pentru sectorul forestier și locativ.

În caz de situaţii de risc cetățenii sunt rugați să apeleze numărul 112.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!