fbpx

Erupția vulcanică din Tonga, cea mai puternică înregistrată vreodată. Puterea acesteia a echivalat cu sute de bombe atomice

Susține Ecopresa, distribuie!

Erupția vulcanică de pe Insulele Tonga, care a avut loc la începutul acestui an, a fost cea mai puternică înregistrată vreodată, anunță oamenii de știință. Puterea erupției a fost echivalentă cu cea a sute de bombe atomice, iar cantitatea de materie expulzată în timpul erupției a fost de aproape zece km3.

Vulcanul subacvatic Hunga Tonga-Hunga Ha’apai a erupt la jumătatea lunii ianuarie și a lovit Insulele Tonga. Trei persoane şi-au pierdut viaţa în timpul acestei catastrofe care a distrus locuinţe şi a provocat ruperea cablului de comunicaţii ce conectează arhipelagul la reţeaua de internet. Mica naţiune din Oceanul Pacific a fost astfel izolată de restul lumii timp de mai multe săptămâni, ceea ce a complicat operaţiunile de intervenţie.

Resturile au fost proiectate în atmosferă la o altitudine de peste 40 de kilometri, ajungând în mezosferă, strat aflat dincolo de stratosferă. „Erupţia a atins o înălţime record; este prima pe care am văzut-o să traverseze mezosfera”, a declarat geologul marin Kevin Mackay.

Erupţia vulcanului Hunga Tonga-Hunga Ha’apai rivalizează cu catastrofa din 1883 provocată de erupţia vulcanului Krakatau, care a făcut zeci de mii de victime în Indonezia într-o perioadă în care dispozitivele moderne de măsurare nu existau, mai spun oamenii de știință, scrie green-report.ro.

Deşi această erupţie a fost semnificativă – una dintre cele mai mari după Krakatau – diferenţa este că este vorba despre un vulcan subacvatic şi asta explică parţial de ce au fost valuri tsunami atât de mari”, a adăugat Mackay.

Echipa de cercetători a identificat trei sferturi din materia expulzată în timpul erupţiei, restul fiind alcătuite din particule care s-au dispersat în atmosferă.

Potrivit geologului, norul care s-a ridicat deasupra vulcanului conţinea aproape doi km3 de particule care au rămas în atmosferă timp de câteva luni, care au fost vizibile chiar şi din Noua Zeelandă, la o distanţă de peste 2.000 de kilometri de Tonga.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu