Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
FOTO/ Mai mulți arbori au fost tăiați la Cricova. Primele constatări ale Inspectoratului pentru Protecția Mediului
Mai mulți arbori de nuc au fost tăiați la intrarea în orașul Cricova. Potrivit concluziilor preliminare ale inspectorului de mediu care a fost la fața locului, tăierile ar fi ilegale.
Ion Țurcanu, inspector de mediu, a relatat pentru ecopresa.md că a depistat în jur de 20 de copaci de nuc, doborâți la pământ, cu un dimetru al ciotului între 30-50 de centimetri. La momentul sosirii inspectorului, la fața locului nu erau prezente persoanele care au efectuat tăierile.
Din moment ce autorizațiile pentru tăieri sunt eliberate de Agenția Mediului, Țurcanu a relatat că va efectua un demers către Agenție pentru a fi informat dacă au fost eliberate careva acte permisive. Iar, „în funcție de statutul terenului și de diametrul arborilor, va fi stabilită o amendă conform legislației și un prejudiciu cauzat mediului înconjurător”, a precizat inspectorul de mediu.
Precizăm că ecopresa.md a contactat și Întreprinderea Municipală Regia Comunal Locativă Cricova, iar reprezentanții instituției ne-au spus că nu ei sunt cei care au tăiat copacii și nu cunosc nimic la subiect.