Dacă vrem o societate care iubește și respectă natura, trebuie să investim în educația copiilor
Cât aur a fost exploatat până acum de omenire și cât mai poate fi extras din Pământ
Prețul aurului a ajuns, în această vară, la un nivel record, trecând de 2.000 de dolari uncia. În aceste condiții, apar întrebări precum: cât aur este disponibil acum pe piață și cât aur mai poate fi extras din Pământ? În plus, va rămâne omenirea fără aur?
Aurul este un metal foarte prețios, văzut adesea ca o investiție, ca o podoabă pentru afișarea statutului social, dar este și o componentă a produselor electronice. Mai este însă și o resursă finită, pe care omenirea nu o va mai putea mina, cândva în viitor, relatează BBC, citat de digi24.ro.
Experții vorbesc despre conceptul „peak gold”, care are loc atunci când a fost exploatată cantitatea de aur disponibilă dintr-un an, iar unii consideră că acest „vârf” a fost atins.
Producția totală de aur a fost în 2019 de 3.531 de tone, cu 1% mai puțin decât în 2018, potrivit Consiliului Mondial al Aurului, fiind prima scădere din 2008.
„În timp ce aprovizionarea ar putea scădea ușor în următorii ani, pe măsură ce rezervele existente sunt epuizate și noile descoperiri importante sunt tot mai rare, ideea că producția de aur și-a atins vârful este ușor prematură”, a spus Hannah Brandstaetter, un purtător de cuvânt al Consiliului Mondial al Aurului.
Mai mult, experții spun că, chiar dacă este atins un vârf al producției, scăderea din următorii ani nu este abruptă, fiind mai degrabă vorba de una graduală, care se va întinde pe decenii.
Cât aur mai poate fi exploatat?
Apare așadar întrebarea: cât aur mai este disponibil în pământ și poate fi extras? Companiile miniere estimează volumul aurului rămas în două feluri: rezerve – aurul care este profitabil să fie extras la prețul actual; resurse – aurul care are potențialul de a fi extras, după cercetări suplimentare sau la un preț mai mare.
Chiar dacă nu este simplu, aurul din prima categoria poate fi calculat mai ușor. Potrivit US Geological Survey, rezervele de aur care care se află acum în subteran sunt estimate la aproximativ 50.000 de tone. Pentru a ne face o imagine, până acum au fost extrase aproximativ 190.000 de tone de aur, deși estimările variază în funcție de sursă.
Astfel, în cifre mari, ar mai putea fi scoasă din minele din întreaga lume circa 20% din cantitatea totală de aur a Terrei. Însă, în viitor, ar putea fi exploatate rezerve de aur care acum nu sunt fezabile din punct de vedere economic.
Cele mai mari surse de aur din lume
Cea mai mare sursă de aur din lume este Bazinul Witwatersrand din Africa de Sud, care a dat până acum circa 30% din aurul extras. Alte surse mari de aur sunt mina Mponeng (Africa de Sud), minele Super Pit și Newmont Boddington (Australia), mina Grasberg (Indonezia) și minele din Nevada (SUA).
În prezent, China este țara care produce cel mai mult aur, iar Canada, Rusia și Peru sunt producători majori.
Deși sunt găsite noi mine de aur, marile descoperiri și depozite sunt din ce în ce mai rare. Așadar, majoritatea producției actuale provine din minele vechi, exploatate în ultimele decenii.
În plus, costurile cu extragerea metalului prețios sunt foarte mari, fiind nevoie de multe mașinării și foarte multă expertiză, dar și de distrugerea unor zone mari, în subteran și la suprafață.
Acum, 60% din operațiunile miniere aurifere din întreaga lume sunt de suprafață.
„Mineritul devine mai greu, deoarece cele mai mari rezerve și cu costuri mai reduse sunt aproape epuizate. Pe de altă parte, minele aurifere din China sunt mai mici, dar au costuri de exploatare mai mari”, spune Ross Norman, specialist la MetalsDaily.com.
În lume au mai rămas puține teritorii neexplorate, cu potențial pentru descoperiri promițătoare. Întâmplător sau nu, aceste zone sunt și instabile politic, precum Africa de Vest.
Astfel, deși prețul aurului a atins un nivel record în luna august, asta nu înseamnă că și producția minieră a crescut automat. O explicație pentru valoarea record a metalului galben este dată de restricțiile impuse în întreaga lume de restricțiile pentru încetinirea răspândirii coronavirusului, iar minele au fost închise total sau parțial.
În plus, investitorii văd mereu aurul ca pe o opțiune sigură în perioadele cu incertitudine economică, de aici și cererea mai mare.
Va rămâne Pământul fără aur? Cât aur există pe Lună?
În timp ce aurul de pe Terra poate fi greu de cuantificat, nu este totuși singurul loc de unde poate fi extras. Aurul poate fi găsit și pe satelitul natural al Pământului, însă costurile de exploatare și transport sunt uriașe, fiind calculate acum ca fiind mai mari decât valoarea în sine a aurului.
De asemenea, și în Antarctica sunt câteva rezerve de aur, dar, la fel, este ineficient din punct de vedere economic ca să fie extras, din cauza condițiilor meteo foarte dure.
Un alt loc de pe Pământ unde poate fi găsit aur este și pe fundul oceanelor, dar și de aici exploatarea este mai scumpă în raport cu valoarea aurului extras.
Însă, în comparație cu multe resurse finite, precum petrolul, aurul poate fi reciclat. Așa că, este greu de spus că omenirea va rămâne fără aur, chiar și după ce minele vor fi închise.
O resursă importantă o reprezintă vechile produse electronice. De exemplu, dintr-un telefon vechi poate fi reciclat aur în valoare de câțiva euro. Iar industria reciclării este abia la început.