fbpx

Prohibiția la pescuit abia a început, dar deja au fost surprinse mai multe cazuri de braconaj 

 Prohibiția la pescuit abia a început, dar deja au fost surprinse mai multe cazuri de braconaj 

Foto: IPM

Susține Ecopresa, distribuie!

Prohibiția la pescuit abia a început, dar inspectorii de mediu și polițiștii au constatat deja în flagrant mai multe cazuri de braconaj. În această primăvară, pescuitul este interzis în obiectivele acvatice piscicole naturale de la 8 aprilie până la 14 iunie. Angajații Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM), împreună cu cei ai Poliției, desfășoară zilnic acțiuni de control și monitorizare pentru a combate braconajul. Astfel sunt protejate speciile amenințate, este menținut echilibrul ecologic și promovat pescuitul durabil și responsabil, în beneficiul generațiilor viitoare.

Pescuitul este interzis în perioada 8 aprilie – 14 iunie 2024 în toate apele naturale aflate sub regim public, inclusiv lacurile mari, râurile Nistru și Prut. Peștele trebuie lăsat în pace să depună icre.

„Perioada de prohibiție se instituie anual pentru că peștele are nevoie de o perioadă de repaus, în care să se reproducă. Și Inspectoratul pentru Protecția Mediului își intensifică raziile antibraconaj piscicol. Deja avem și primii braconieri depistați în flagrant la pescuit, avem primele procese verbale la contravenții”, precizează pentru Ecopresa Ion Bulmaga, șeful IPM.

În raionul Edineț, inspectorii de mediu au descoperit și ridicat 4 plase de monofilament, cu o lungime de aproximativ 100 de metri fiecare. Au fost verificați 29 de pescari, iar 3 dintre ei au fost sancționați pentru încălcarea regulilor de pescuit.

În raionul Cantemir, inspectorii de mediu și polițiștii de frontieră au descoperit și ridicat două plase de monofilament.

În raionul Leova, pe râul Prut, au fost surprinse 5 persoane care pescuiau ilegal cu unelte interzise – jupuitoare:

În raionul Criuleni, pe râurile Nistru și Răut, au fost surprinse și sancționate 4 persoane care pescuiau în perioada de prohibiție. De la acestea au fost ridicate 3 obiecte pentru pescuit interzise, inclusiv o fatcă. A mai fost ridicată și o plasă de 25 de metri „fără stăpân”.

Pescuitul ilegal pune în pericol echilibrul ecosistemului acvatic, afectează resursele naturale și biodiversitatea. Contravenienții riscă sancțiuni financiare, conform prevederilor articolului 114, alineatul (2) din Codul Contravențional – „Încălcarea regulilor de protecţie a resurselor piscicole şi a regulilor de pescuit”. Mărimea amenzilor aplicate depinde de gravitatea încălcării – de la 300 de lei până la 25 de mii de lei.

Pe durata prohibiției, sunt interzice pescuitul și prezența în obiectivele acvatice sau în proximitatea acestora cu unelte de pescuit, precum și utilizarea mijloacelor de transport acvatic de către persoanele fizice.

Foto: IPM

În unele locuri, pescuitul este interzis pe durata întregului an

În Republica Moldova, pentru a proteja speciile amenințate și pentru a menține echilibrul ecologic, pescuitul este interzis în totalitate, pe durata întregului an, în anumite zone: în golful Goieni, în lacul Beleu, în lunca Ohrincea a râului Răut.

În obiectivele acvatice piscicole naturale este strict interzis pescuitul speciilor incluse în Cartea Roșie, precum și al morunașului în bazinul fluviului Nistru. IPM subliniază că astfel se promovează pescuitul durabil și responsabil, în beneficiul generațiilor viitoare.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Eleonora Lisnic