UE lansează un fond de investiții de 75 de milioane de euro pentru „economia albastră”
Comisia Europeană, în parteneriat cu Fondul European de Investiții, lansează un fond de investiții, în valoare de 75 de milioane de euro, destinat inovării în “economia albastră”, care include activități economice legate de oceane, mări și zone de coastă, scrie profit.ro.
Fondul care are ca scop îmbunătățirea accesului la finanțare pentru întreprinderile nou-înființate, întreprinderile aflate în faza incipientă și pentru IMM-urile care își desfășoară activitatea în sectorul economiei albastre.
Fondul BlueInvest va fi gestionat de Fondul European de Investiții, parte a Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI), și va acorda finanțare fondurilor de investiții destinate economiei albastre inovatoare și care îi oferă sprijin strategic. Potrivit Comisiei Europene, acest sector poate juca un rol important în trecerea la o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050, obiectiv anunțat în Pactul ecologic european.
Economia albastră include activități economice legate de oceane, mări și zone de coastă. Acestea cuprind întreprinderi care operează atât în mediul marin, cât și pe uscat și produc bunuri și servicii ce contribuie la dezvoltarea economiei maritime. Economia albastră include numeroase întreprinderi și companii aflate în faza incipientă, derivate adesea din programe de cercetare și dezvoltare finanțate de UE. Aceste companii dezvoltă soluții legate de energia din surse regenerabile, produsele de pescuit sustenabile, biotehnologia albastră, sistemele informatice maritime și multe altele.
Prin intermediul Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime, Comisia finanțează, de asemenea, o schemă suplimentară de granturi în valoare de 40 de milioane euro, pentru a ajuta IMM-urile din cadrul economiei albastre să se dezvolte și să introducă pe piață noi produse, tehnologii și servicii inovatoare și durabile.
„Oceanele sunt primele care vor fi afectate de schimbările climatice, dar oferă și multe soluții pentru a combate urgența climatică în fiecare sector marin, de la pescuit și acvacultură până la energia produsă în larg de vânt, valuri și maree, biotehnologia albastră și multe alte domenii legate de inovare. Un fond de investiții de capital în valoare de 75 de milioane EUR constituie un instrument de deblocare a potențialului economiei albastre de a contribui la Pactul ecologic european, dar și de a asigura creșterea economică a IMM-urilor europene care dezvoltă produse și servicii inovatoare și durabile”, a declarat Virginijus Sinkevičius, comisarul european pentru mediu, oceane și pescuit.