Aproximativ șapte mii de plopi din capitală urmează să fie schimbați
Aproximativ șapte mii de plopi din capitală urmează să fie schimbați
Sursa: Î.M. AGSV
Majoritatea copacilor de plop din Chișinău au ajuns deja la o vârstă matură, când pot prezenta pericol pentru cetățenii urbei. În acest sens, Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi (ASGV) a declarat că urmează să îi înlocuiască treptat pe cei aproximativ șapte mii de plopi din capitală. Potrivit experților, plopul canadian produce puf și poate provoca reacții alergice severe.
Într-un comunicat oficial al instituției, directoarea Emilia Braga a menționat că majoritatea copacilor de plop plantați în Chișinău sunt încă din perioada anilor ’50 ai secolului trecut, când capitala trecea printr-un proces amplu de reconstrucție după cel de-al Doilea Război Mondial. Astfel, azi, o mare parte din acești arbori sunt în proces de degradare și pot prezenta pericol în cazul intemperiilor sau calamităților naturale.
„Dintre plopii care au fost sădiți în perioada sovietică au mai rămas circa 25 la sută. Mulți dintre aceștia sunt în vârstă și vor fi înlocuiți treptat”, a spus conducătoarea întreprinderii municipale.

În Chișinău au mai rămas șapte mii de plopi canadieni
Potrivit Emiliei Braga, Întreprinderea Municipală nu a plantat în ultimii 10 ani și nu mai planifică plantarea arborilor de plop canadian, iar cei aproximativ 7.000 rămași pe străzile municipiului Chișinău fac parte din plopii plantați în anii 1950–1955, în cadrul programului de înverzire a municipiului Chișinău.
Contactat de Ecopresa, ofițerul de presă al instituției, Victor Nichituș, a declarat că speciile în proces de degradare vor fi înlocuite treptat și respinge ideea unei tăieri masive a acestora.
„Momentan se discută despre înlocuirea treptată a acestora (plopii canadieni) cu arbori mai puțin alergici. Noi încă nu suntem gata să spunem că îi tăiem pe toți cei șapte mii de arbori de plop canadian care au rămas în municipiu, nu suntem adepții unor măsuri atât de drastice”, a specificat acesta.
Capacitatea de curățare a aerului este mai ridicată la plop decât la alte specii
Co-fondatorul ARBORETUM.LIVE, Alexandru Sainsus, a specificat că plopul este o specie care crește foarte repede, ceea ce înseamnă că are un metabolism foarte puternic; respectiv, intensitatea cu care plopul curăță aerul este mult mai mare decât la alte specii.
Acesta a mai subliniat că o eventuală înlocuire a plopilor canadieni și selectarea unor alte specii de arbori depinde de specificul urban, acesta având anumite preferințe, deoarece oamenii nu vor să aibă multe frunze sau rămășițe care să cadă pe jos. Unele alternative ar putea fi plopul în formă de lumânare (cunoscut și ca plop piramidal) sau salcia, în funcție de specificul fiecărei locații.
Urmele reconstrucției
Plopii canadieni au fost plantați în Chișinău în perioada anilor 1950–1955, în cadrul programelor de înverzire desfășurate după cel de-al Doilea Război Mondial. Specia a fost selectată la acea vreme datorită creșterii rapide și capacității de adaptare la mediul urban. În timp, puful produs de plopi a devenit o problemă pentru o parte dintre locuitori, fiind asociat frecvent cu reacții alergice în perioada de primăvară-vară.
Postări asemănătoare










