Conacul lui Nicolae Donici din Dubăsarii Vechi: locul unde, acum un secol, se cercetau eclipsele și vremea

În curtea conacului din Dubăsarii Vechi se aud astăzi vocile copiilor de grădiniță. Cu mai bine de un secol în urmă, în același loc, Nicolae Donici își pregătea expedițiile astronomice, studia soarele și eclipsele și primea oameni de știință din diferite colțuri ale Europei. În parcul din spatele casei funcționa observatorul său, iar lângă conac se făceau observații meteorologice care ajungeau în centre științifice europene și îi ajutau, în același timp, pe oamenii din sat să-și protejeze recoltele.

Astăzi, din acel complex au rămas clădirea conacului și câteva obiecte păstrate în casele localnicilor. Dar au rămas și poveștile oamenilor care încă își amintesc cine a fost „boierul” Donici și ce a însemnat pentru satul de pe malul Nistrului.

O familie veche, un copil rămas orfan și un conac moștenit

Nicolae Donici s-a născut în 1874, la Petricani, suburbie a Chișinăului. A rămas fără părinți de mic, iar la vârsta de șapte ani a fost luat în grijă de mătușa sa, Elena Macrii Lysakowski.

„Conacul său l-a moștenit de la mătușa sa, Elena Macrii Lysakowski și această clădire a fost construită în prima jumătate a sec. XIX de buneii lui Nicolae Donici pe linie maternă. De fapt, mătușa lui, cea care a avut grijă, l-a crescut și s-a îngrijit de el, i-a oferit toate oportunitățile pentru a învăța, a studia, a-și pune în realizare visurile unui copil care iubea foarte mult să privească la cer”, povestește Galina Costețchi, profesoară de istorie la Liceul Teoretic „Nicolae Donici” din Dubăsarii Vechi.

Elena Macrii Lysakowski era proprietara moșiei din Dubăsarii Vechi și era căsătorită cu Lev Lysakowski. Potrivit Galinei Costețchi, cei doi au avut un rol important în creșterea și formarea lui Donici, susținându-l să studieze și să-și urmeze pasiunea pentru astronomie.

Povestea familiei sale este însă mai largă decât această singură ramură. În volumul „Astronomul Nicolae Donici și Observatorul său din Dubăsarii Vechi”, istoricul Dinu Poștarencu reconstituie genealogia familiei Donici, una dintre vechile familii de nobili din Basarabia. Astronomul Nicolae Donici și fabulistul Alexandru Donici făceau parte din același neam, dar sursa indică o relație genealogică mai îndepărtată decât cea de unchi-nepot.

La Odessa, Nicolae Donici a studiat la Liceul Richelieu, apoi și-a continuat formarea la Petrograd. Ulterior, a activat în mediul științific rus și a participat la activități științifice europene și internaționale. Galina Costețchi spune că acesta a reușit să ajungă „în întreaga Europa”, pornind din Imperiul Rus.

Un observator și o stație meteorologică în parcul conacului

În 1908, în parcul reședinței de la Dubăsarii Vechi a început instalarea observatorului astronomic. Pentru Donici, conacul nu era doar un loc de locuit. Aici își pregătea și își prelucra cercetările, iar rezultatele ajungeau mai departe, în rețele științifice europene.

Pentru Galina Costețchi, conacul în sine nu explică amploarea activității lui Donici.

„Conacul acesta este, de fapt, doar un element foarte micuț care îi atribuie dimensiunea acestei personalități. De fapt, rolul important în patrimoniul lăsat de Nicolae Donici l-a văzut anume ceea ce completa acest conac. E vorba despre observatorul care a fost construit în spatele conacului, în parcul reședinței, observatorul care este ridicat în 1908 și care oferă acele oportunități de cercetare, studiu, de analiză a rezultatelor expedițiilor. De fapt, este locul de unde pornea și, ori de câte ori finaliza expedițiile, revenea pentru a prelucra acele rezultate.”

Donici a investit bani proprii în expediții și în instrumentele necesare cercetării. A urmărit eclipse de soare și de lună, comete, lumina zodiacală și, în mod special, soarele. Pasiunea pentru eclipse i-a adus și porecla de „vânătorul de eclipse”. Înainte de a avea un observator permanent la Dubăsarii Vechi, a participat la expediții în diferite regiuni ale lumii, iar apoi a transformat parcul de lângă conac într-un spațiu de cercetare permanentă.

Ansamblul era mai complex decât o simplă clădire cu un telescop. În parc se aflau observatorul, spectroheliograful și stația meteorologică. În conac exista un cabinet de lucru cu o bibliotecă științifică, un laborator fotografic și un beci în care temperatura se menținea constantă de-a lungul anului, unde erau păstrate instrumente meteorologice.

Stația meteorologică fusese înființată în 1923. Într-un text al lui Donici reprodus în volum, acesta precizează că stația fusese integrată în rețeaua meteorologică română. El notează și participarea observatorului la „Săptămâna Internațională a Norilor” din 1923, când fotografii ale norilor realizate la Dubăsarii Vechi au fost trimise la „Office National Météorologique de France”.

Din Dubăsarii Vechi, datele ajungeau în Europa

„Aceleași observații și acele rezultate pe care le obținea, le transmitea la diferite alte centre din Europa. Adică, ce se făcea la Dubăsarii Vechi era într-o strânsă legătură cu alte centre, cu mult mai mari, cu mult mai dotate din Europa. Dar, printre altele, atunci, în 1908, când a fost construit observatorul, s-a dovedit a fi al șaptelea din Europa”, spune Galina Costețchi.

Ea susține, de asemenea, că instrumentele și dotările observatorului îl făceau foarte modern pentru timpul său și pentru dimensiunea unui observator privat. Volumul îl prezintă, la rândul său, drept unul dintre cele mai importante observatoare private din Europa începutului de secol XX.

Dar aceeași stație meteorologică avea și o utilitate foarte concretă pentru comunitate.

„Stația meteorologică era și o salvare pentru consăteni. Era cel care avea grijă să îi preîntâmpine sau să îi avertizeze în cazul apropierii unor calamități naturale: ploi cu grindină, ploi mari sau chiar în primele luni ale toamnei, dacă era pericol de îngheț. Țăranii puteau să își protejeze roadele și beneficiau iarăși de susținerea lui Donici.”

Știința avea la Donici și o dimensiune agricolă. Potrivit Galinei Costețchi, acesta participa la expoziții de tehnică și agricultură din Europa și aducea idei și tehnologii pe care le aplica apoi la Dubăsarii Vechi.

„Călătorind foarte mult, participând la diverse expoziții de tehnică, agricultură din Europa, venea cu inovații pe care le punea în practică și le oferea localnicilor. Astăzi Dubăsarii Vechi este o localitate care este recunoscută și prin aducerea pe piață, nu numai din Chișinău, dar și din alte locații, a roșiilor. Nicolae Donici a fost cel care a adus semințe”, povestește profesoara.

Tot ea spune că Donici a instalat o pompă în Nistru pentru a-i ajuta pe țărani să-și irige terenurile în perioadele secetoase și că a intervenit tehnic pentru a elimina apa dintr-o zonă din centrul satului, unde se forma o baltă după ploi.

Donici, așa cum și-l amintesc oamenii din sat

Memoria locală îl păstrează pe Donici ca pe un om generos și apropiat de comunitate. Era descris ca un bun creștin, mergea la biserică și, potrivit Galinei Costețchi, chiar cânta la slujbe. Îi plăcea muzica, iar conacul nu era un spațiu izolat de viața culturală.

Mărturiile despre perioada în care Donici a locuit aici vorbesc despre o casă ospitalieră, unde ajungeau oameni din mediile rusești, germane, franceze și românești. Savantul era membru al unor societăți științifice europene, iar în 1922 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. Conacul de la Dubăsarii Vechi devenise astfel, într-un sat de pe Nistru, un punct de întâlnire între viața locală și lumea științifică europeană.

În amintirile adunate de cercetători apare și preocuparea lui Donici pentru educație. Îi invita pe copii și pe tineri la observator și le vorbea despre astronomie. Pentru el, locul nu era doar un laborator, ci și un spațiu în care știința putea fi arătată și explicată.

Pentru Petru Agache, povestea lui Donici a ajuns prin intermediul tatălui și bunicului său.

„Tata meu, născut în 1927, bunelul meu, avea pământ la Donici, la boieri. Dacă bunelul lucra pământul, tata păștea bobocii boierului. Spunea că era un om bun. Un om care sărea tot timpul la nevoie, ajuta familiile mai grele, cu mulți copii. Îmi spunea că era un om bun la suflet. El tot timpul ținea la lume.”

Agache nu l-a cunoscut personal pe Donici. Își amintește însă de ceea ce i-a povestit tatăl său și de locul pe care conacul și moșia îl ocupă în istoria familiei.

Pentru el, memoria acestui loc este legată și de speranța că satul ar putea atrage mai mulți vizitatori. „Eu mă mândresc cu locul acesta și mă mândresc cu satul natal”, spune el. În opinia sa, restaurarea și punerea în valoare a patrimoniului ar putea aduce turiști la Dubăsarii Vechi.

Când complexul științific a fost pierdut

În 1940, Donici a plecat din Basarabia. Potrivit relatării Galinei Costețchi: 

„A reușit să ia cu sine doar ce a putut și a fost la îndemână, marea majoritate a patrimoniului său rămânând aici pe loc. În 1941 a revenit la conac, dar ceea ce a găsit doar l-a descurajat și l-a amărât foarte mult. Aici locul era devastat, pierduse toate acele aparate, instrumentarul, telescopul, coleostatul pe care îl avea montat în parcul conacului”, povestește ea.

Volumul dedicat lui Donici descrie această perioadă ca pe o ruptură care a întrerupt continuitatea activității științifice de la Dubăsarii Vechi și a dus la pierderea sau dispariția unei mari părți a patrimoniului său științific.

Potrivit mărturiei Galinei Costețchi, familia sa s-a refugiat în Argentina, în timp ce el a rămas în Europa și a lucrat pentru o perioadă la un observator de lângă Paris. A murit în 1960, lângă Nisa.

Din conac în gospodărie țărănească 

După plecarea lui Donici, conacul a trecut prin alte funcții și transformări.

„În perioada sovietică practic a mutilat acest conac, schimbând inclusiv și fațada, treptele, dar practic și-a lăsat amprenta peste tot”, spune Galina Costețchi. În aceeași perioadă, spune ea, „a devenit cărmuirea colhozului, a devenit centru gospodării țărănești”, unde funcționau structuri administrative ale gospodăriei.

Cercetarea memorialistică publicată în volum arată că transformările au fost și mai ample: conacul a fost adaptat, în perioada sovietică, pentru a găzdui inclusiv asociația de consum, o sală de cinema, clase primare și grădiniță.

Astfel, clădirea și-a pierdut treptat legătura cu funcția pe care o avusese în perioada lui Donici. În jurul ei au dispărut însăși elementele care dădeau greutate ansamblului: observatorul, stația meteorologică, instrumentele și o mare parte din infrastructura științifică.

Conacul care a devenit grădiniță

Din 1969, în spațiile fostului ansamblu funcționează grădinița „Romanița”. Inițial, aceasta a ocupat o anexă a conacului.

„Din 2016 noi am ocupat trei încăperi, unde am deschis o grupă pentru copii de 4-5 ani. Și aici ne aflăm în sala unde Nicolae Donici petrecea toate ședințele. Și noi sala aceasta am adaptat-o la sala muzicală pentru grădiniță”, spune Galina Slavenco, directoarea grădiniței.

Un aparat de fotografiat și un ceas dat de Nicolae Donici sătenilor

Unele obiecte au supraviețuit însă în casele localnicilor. Cercetarea publicată în volumul din 2025 menționează două astfel de obiecte: un ceas de perete aflat în custodia Elenei Schidu și un aparat de fotografiat de epocă, moștenit de Gheorghe Cerlat de la tatăl său, Pantelimon Cerlat.

Tatăl lui Gheorghe Cerlat era lemnar, dogar și meșter. Îl cunoștea pe Donici ca vecin, iar astronomul i-a oferit un aparat de fotografiat. „Printre altele, Donici a avut și apoi tata a fost primul fotograf în sat”, povestește Cerlat.

„După cum am înțeles de la tata, îl respecta. Dacă trebuia o doagă la poloboace să-i facă, tata era alături”, adaugă Cerlat.

Între timp, tatăl său și-a cumpărat și alte aparate, mai mari și mai performante, dar primul aparat a rămas legat de numele lui Donici.

Aparatul a rămas în familie, iar Gheorghe Cerlat îl păstrează și astăzi. 

Un patrimoniu care așteaptă să fie redescoperit

Astăzi, conacul este doar o parte din ceea ce a fost complexul lui Nicolae Donici. În jurul lui au existat observatorul, stația meteorologică, laboratorul și alte spații dedicate cercetării. O mare parte din patrimoniul științific s-a pierdut, iar unele elemente ale ansamblului mai pot fi recuperate sau documentate.

Potrivit Galinei Costețchi, autoritățile publice locale sunt interesate de refacerea complexului. Recent, a fost depusă o cerere de proiect, iar în inițiativă sunt implicați administrația locală, Fundația Heritage 21, Alexandru Corduneanu, Margarita Petrușovschi și un grup de elevi din localitate.

Miza, spune profesoara, nu este doar repararea unei clădiri.

„Să devină un simbol al valorii, al patrimoniului și acest loc să prindă din nou viață. Să fie reanimat și transformat într-un complex astronomic care să-i poarte numele, dar și să-i valorifice lucrările. Să devină din nou un centru al educației, al cercetării, al turismului cultural, dar și al mândriei naționale. Și trebuie cu toții să contribuim la asta.”

La Dubăsarii Vechi, copiii intră astăzi în clădirea care i-a fost cândva casă. În parc nu mai există observatorul care a făcut din acest sat un punct de legătură cu cercetarea astronomică europeană, iar multe dintre instrumentele lui Donici au dispărut. Au rămas însă poveștile oamenilor, câteva obiecte păstrate în familii și urmele unui complex care a legat, pentru câteva decenii, un sat de pe Nistru de marile centre științifice ale Europei.

Mai multe detalii despre viața și activitatea astronomului Nicolae Donici, precum și despre observatorul de la Dubăsarii Vechi, puteți citi în volumul „Astronomul Nicolae Donici și Observatorul său din Dubăsarii Vechi”: https://drive.google.com/file/d/1thoLo3drygnJkTysfz1MQQPJv0AiM4nX/view?usp=sharing

Autoare: Ludmila Hițuc

 ***

Material realizat de Revista Natura în cadrul proiectului „Memoria locurilor – patrimoniu, comunități și identitate culturală”, implementat cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii al Republicii Moldova.