Trei sate din Telenești s-au mobilizat într-o amplă acțiune de salubrizare: peste 200 de participanți au curățat spațiile publice
Foto: Ecopresa
Peste 200 de locuitori din satele Coropceni, Suhuluceni și Ghermănești, raionul Telenești, s-au mobilizat într-o acțiune triplă de salubrizare. Elevi, profesori și localnici au lucrat împreună pentru a curăța mai multe zone publice, într-un efort comun pentru un mediu mai curat și mai sănătos.

Acțiunea a vizat atât spațiile din jurul instituțiilor de învățământ, cât și parcuri și alte zone frecventate de comunitate, unde s-au acumulat deșeuri în timp. În total, participanții au colectat aproape 20 de tone de deșeuri din cele trei localități.
„Curățenia e mama sănătății”
Primarul satului Coropceni, Ion Harea, afirmă că astfel de activități au și o puternică dimensiune educativă.
„Curățenia e mama sănătății. Trebuie să păstrăm curățenie, să facem salubrizare la timp, ca oamenii să simtă că trăiesc într-un mediu curat. Este o lecție și pentru tineri. Prin muncă, omul trebuie educat. Dacă nu implicăm tineretul în astfel de acțiuni, nu avem viitor”, a spus acesta.

Probleme de atitudine față de mediu
Participanții atrag atenția că gestionarea deșeurilor rămâne o problemă în comunitățile rurale.
Lilia Ciobanu, locuitoarea satului Ghermănești susține că este nevoie de o implicare mai largă a populației.
„Lumea e iresponsabilă, aruncă gunoiul la întâmplare, nu îl duc acolo unde este locul amenajat. Este important să iasă mai multă lume, am fost puțini. Data viitoare sperăm să fie mai mulți”, a menționat aceasta.

Educația ecologică începe de pe băncile școlii
Reprezentanții instituțiilor de învățământ subliniază că astfel de acțiuni au rol formativ pentru elevi.
Directorul Gimnaziului din Coropceni, Iurie Țurcanu, afirmă că educația ecologică este esențială pentru viitor.
„Salubrizarea înseamnă curățenie, dar curățenia înseamnă sănătate. Trebuie să luptăm pentru aer curat, apă curată și sol fertil, pentru că acestea sunt bogățiile de preț ale omului, fără de care nu putem exista”, a declarat acesta.

La rândul său, profesoara din Suhuluceni, Lidia Ciobanu, spune că astfel de activități sunt desfășurate constant.
„Asemenea lucruri le facem în fiecare primăvară, pe teritoriul școlii și în parcul din localitate. Sunt idei prin care transmitem copiilor de mici ce trebuie să facă pentru un mediu curat”, a explicat profesoara.

Elevii – principalii participanți la acțiunea de salubrizare
Cea mai mare parte a participanților au fost elevii gimnaziilor din Coropceni și Suhuluceni, implicați alături de cadrele didactice.
Pentru mulți dintre ei, acțiunea a fost o lecție practică despre responsabilitatea față de mediu.
„Vreau să avem o comunitate cât mai curată”, spune Mihaela, elevă la Gimnaziul Coropceni.

Nicolae, elev în clasa a X-a, Gimnaziul Coropceni: „Activitatea a fost foarte productivă și importantă pentru satul nostru. Am învățat să nu aruncăm gunoaie și să păstrăm curățenia, pentru că tot noi trăim aici.”

Ionela, elevă, Gimnaziul Coropceni: „Oamenii nu înțeleg cât dăunează gunoiul planetei noastre”.
Alți elevi au transmis mesaje similare, subliniind importanța implicării.
„Am venit să strângem gunoiul. Să fie curat”, au spus Mihai și Bogdan, elevi din Suhuluceni.

Pentru Mihail, elev în clasa a III-a din Gimnaziul Coropceni, activitatea a fost o experiență practică de implicare civică.
„Mi-a plăcut foarte mult că am ajutat comunitatea și natura. Am strâns multe sticle și alte deșeuri”, a povestit acesta.

Comunitățile din Telenești, implicate constant în acțiuni de mediu
Acțiunea de salubrizare face parte dintr-un efort mai amplu de implicare comunitară în cele trei sate.
Nu este prima inițiativă de acest tip. În toamna trecută, locuitorii din Coropceni, Suhuluceni și Ghermănești au participat la o altă acțiune de salubrizare a malurilor fostului iaz Malovateț.

Citește și: Mobilizare comunitară în trei sate din Telenești: localnicii au salubrizat malurile fostului iaz Molovateț
De asemenea, în cadrul unui proiect, comunitățile au fost implicate și într-o acțiune de plantare a circa 3.000 de puieți, desfășurată pe terenul fostului lac, transformat într-un spațiu de regenerare ecologică.

Citește și: Pe locul unui iaz dispărut, locuitorii a două sate din Telenești au plantat 3.000 de puieți
***
Acest eveniment este organizat de către AJMTEM în cadrul programului de granturi mici „Cetățeni activi pentru un mediu sănătos și justiție verde” desfășurat în cadrul proiectului „O justiție verde pentru un mediu protejat și comunități durabile în Republica Moldova”, implementat de A.O. EcoContact, cu suportul Suediei și cofinanțat prin proiectul New Democracy Fund (NDF): „Comunități reziliente prin soluții bazate pe natură”.
Postări asemănătoare












