fbpx

Pășunile din Republica Moldova, sub reguli noi pentru a preveni degradarea terenurilor

 Pășunile din Republica Moldova, sub reguli noi pentru a preveni degradarea terenurilor

Imagine: Sergiu Guțu

Susține Ecopresa, distribuie!

Guvernul a aprobat un nou regulament privind utilizarea pășunilor, fânețelor și cositul vegetației ierbose, aceste măsuri vin pe fondul degradării tot mai accentuate a terenurilor și folosirea necontrolată a acestora. De acum încolo autoritățile publice locale vor gestiona și repartiza terenurile în funcție de necesitățile locale.

Noile reguli urmăresc să protejeze solul și vegetația, dar și să asigure refacerea naturală a pășunilor de la un sezon la altul. Autoritățile susțin că, în lipsa unor norme clare, multe terenuri sunt afectate de pășunatul excesiv, compactarea solului și distrugerea covorului vegetal, ceea ce reduce productivitatea acestora și favorizează degradarea terenurilor agricole.

Regulamentul stabilește că folosirea pășunilor și fânețelor va fi organizată anual prin planuri elaborate de autoritățile publice locale. Fermierii și deținătorii de animale vor fi consultați înainte de aprobarea acestora și vor fi informați despre sectoarele repartizate pentru pășunat, perioadele de utilizare și condițiile care trebuie respectate pentru protecția terenurilor.

La repartizarea terenurilor se va ține cont de speciile și numărul de animale, necesarul de furaje, capacitatea productivă a pășunilor și condițiile locale. În acest mod, autoritățile încearcă să evite supraîncărcarea terenurilor și epuizarea vegetației.

Documentul introduce și mai multe restricții privind perioadele de pășunat. Astfel, pășunatul nu va fi permis imediat după topirea zăpezii, pe terenuri umede, după ploi sau în perioada de repaus vegetativ al plantelor. Potrivit autorităților, aceste măsuri sunt necesare pentru a preveni tasarea solului, eroziunea și deteriorarea stratului vegetal.

Totodată, deținătorii de animale vor fi obligați să respecte rotația sectoarelor și să contribuie la întreținerea pășunilor prin lucrări de cosit și refacere a vegetației.

Reguli noi sunt prevăzute și pentru cositul vegetației ierboase. Perioada de cosit va fi stabilită în funcție de dezvoltarea plantelor, astfel încât să fie obținute furaje de calitate, dar și să fie asigurată regenerarea naturală a fânețelor. O dată la doi sau trei ani, cositul va putea fi efectuat mai târziu, pentru a permite plantelor să producă semințe și să contribuie la refacerea vegetației.

Regulamentul va intra în vigoare la o lună de la publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova sunt aproximativ 340 de mii de hectare de pășuni, suprafețe esențiale atât pentru sectorul zootehnic, cât și pentru menținerea ecosistemelor de pajiște.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Sergiu Gutu

Leave a Reply