fbpx

Construcția stațiilor de epurare în localitățile mari – un obiectiv-cheie al Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030”

 Construcția stațiilor de epurare în localitățile mari – un obiectiv-cheie al Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030”

Sistem de epurare a apei pentru o gospodărie individuală

Susține Ecopresa, distribuie!

Construcția stațiilor de epurare și a sistemelor de canalizare în fiecare localitate din Republica Moldova, care are mai mult de 15 mii de locuitori, este una dintre cele șapte direcții-cheie ale Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030”. În ultimele două luni, documentul a fost supus consultărilor publice, iar în luna septembrie urmează să fie definitivat și aprobat de Guvern.

Eu sper foarte mult că toți împreună, fiind o societate consolidată, să punem umărul la dezvoltarea Republicii Moldova. Ne dorim proiecte majore și strategice dedicate tuturor, pe care să le realizăm în pofida crizelor de zi cu zi. Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova 2030” înseamnă că, până în 2030, Republica Moldova va deveni prosperă, rezilientă și europeană”, a subliniat prim-ministra Natalia Gavrilița în cadrul evenimentului de prezentare a Strategiei.

Printre planurile ambițioase ale Guvernului se numără reducerea cu 50% a nivelului de sărăcie în toate dimensiunile sale pentru bărbați, femei și copii de toate vârstele; construcția autostrăzii Chișinău-Iași și a 3 poduri rutiere între Republica Moldova și România la Giurgiulești, Leova și Ungheni; construcția sau reabilitarea sistemelor de canalizare și stații de epurare în toate localitățile cu un număr mai mare de 15 mii de locuitori; realizarea programelor naționale „Acoperirea universală cu serviciu de iluminat stradal” și „Înlocuirea ardeziei cu material modern și sigur”; crearea liceelor model în toate orașele-poli de dezvoltare regională; construcția a 2 spitale regionale la Bălți și Cahul și modernizarea tuturor instituțiilor medicale raionale; realizarea programului național „Asigurarea grupurilor sanitare moderne și sigure în fiecare școală și grădiniță”.

Până la sfârșitul lunii august, Guvernul va recepționa ultimele propuneri și sugestii pentru definitivarea documentului, iar în septembrie 2022, Strategia va fi aprobată de Guvern și apoi prezentată Parlamentului pentru dezbateri și adoptare. Propunerile și recomandările pentru proiectul Strategiei Naționale de Dezvoltare „Moldova 2030” pot fi expediate la adresa de email: cancelaria@gov.md.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu