Pe urmele nemților din Basarabia
Realizat preponderent pentru piața germană, circuitul prezintă un interes deosebit pentru cunoașterea istoriei etnicilor germani din Republica Moldova. În traseu sunt incluse câteva dintre localităţile care au fost în trecut colonii germane şi unde în care încă mai putem să găsim elemente de arhitectură religioasă şi arhitectură rurală (case, beciuri ș.a.) specifice comunităţilor germane. Traseul turistic include, în total, nouă locații: Chişinău – Anenii Noi – Ştefan Vodă – Purcari – Crocmaz – Pervomaisc – Marienfeld – Mileştii Mici sau Puhoi – Chişinău.
În cadrul turului de prezentare a traseului am vizitat două localități – Marienfield din Cimișlia și Pervomaisc din Căușeni -, sate care se mândresc cu istoria lor.
În Marienfield, colonie nemţească al cărei nume din germană înseamnă Câmpiile Mariei, turiștii vor avea posibilitatea să admire câmpuri bine lucrate, peisaje de o frumusețe uimitoare, dar și să se bucure de ospitalitatea sătenilor.
La Marienfield am fost întâmpinați cu pâine și sare, iar tineri și bătrâni în haine naționale au fost dornici de a ne arăta satul și a ne prezenta istoria lui. Aici sunt păstrate beciuri, fântâni și unele case construite de foștii locuitori până la 1940. Totodată, în cimitirul satului sunt mai multe pietre funerare ale etnicilor germani. Ca și în alte foste colonii germane, sunt și monumente instalate de descendenții coloniștilor, în memoria strămoșilor lor.
Maria Tumac, profesoară de biologie și chimie, ne-a fost ghid prin Marienfield. Cu mare drag și însuflețire ne-a povestit despre nemții a căror urmași și azi vin în sat pentru a vedea unde au trăit bunicii sau străbunicii lor. Doamna Maria ne-a prezentat obiectivele care ar fi interesante pentru viitori turiști, a depănat propriile amintiri și a consătenilor despre perioada când localitatea era locuită de nemți.
După ce am vizitat obiectivele din localitate, am ajuns la stâna de oi a familiei Pânzari, inclusă în traseul turistic. Proprietarii Alexei și Larisa Pânzari ne-au întâmpinat într-un mod deosebit, cu cântece și datini. Am putut admira crâmpeie din activitatea ciobanilor, iar doritorii au putut chiar participa la mulsul și tunsul oilor. A urmat un prânz ciobănesc, cu caș dulce, vin de casă și multă voie bună. În plus, ansamblul local „Busuioc Moldovenesc” ne-au redat prin cântec și dans „Datina Ciobăniei”.
A doua localitate pe care am vizitat-o este Pervomaisc din Căușeni. Denumirea veche – Emental -, a fost schimbată în perioada Uniunii Sovietice. Un sat multietnic, unde în pace și înțelegere trăiesc bulgari, ucraineni, găgăuzi, ruși și moldoveni. Aici găsim biserica ortodoxă „Sf. Dumitru”, care inițial a fost catolică, fiind construită în perioada când nemții locuiau aici. Stilul arhitectural a fost păstrat parțial. Potrivit preotului din localitate, din timpul coloniștilor germani în biserică se găsește o statuie a Maicii Domnului. În interiorul bisericii este și o placă comemorativă instalată de Asociația nemților basarabeni. De asemenea, ca și în Marienfield, în cimitirul satului găsim mai multe pietre funerare ale nemților basarabeni.
Și la Pervomaisc am fost primiți cu pâine și sare, iar sătenii au improvizat un mic târg cu obiecte hand-made, bucate tradiționale și pachețele cu plante aromate culese de pe câmpurile satului. Oamenii au fost foarte ospitalieri, au interpretat cântece tradiționale moldovenești și bulgărești. Un sat mic, dar cu oameni cu suflet mare – astfel am găsit Pervomaisc-ul.
Elena Scobioală, președintele Asociației Ghizilor, Lectorilor și Translatorilor din RM, autoarea circuitului turistic, a specificat că „Turul „Pe urmele nemților din Basarabia „Routes to the roots” are menirea de a atrage turiștii interesați de a cunoaște Moldova ca destinație multietnică. Traseul este o invitație pentru agențiile de turism de a-și diversifica ofertele turistice și de a fi în continuă căutare de noi aspecte, locații și oameni care merită să fie promovați”.
„Routes to the roots” este un proiect implementat de Asociația Ghizilor, Lectorilor și Translatorilor din RM și finanțat de către Proiectul de Competitivitate al USAID Moldova.