Guvernul a numit un nou secretar general la Ministerul Mediului. Este vorba despre Petru Tataru, actual șef al Direcției analiză, monitorizare și evaluare a politicilor din cadrul ministerului. Decizia a fost luată în ședința de ieri a Executivului. Petru Tataru a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Științe Umanistice, Istorie și Filosofie. De […]Read More
În apele râului Nistru, pe segmentul Republicii Moldova, nu au ajuns substanțele deversate de la substația energetică din Ucraina, afectată în urma unui bombardament rusesc. La câteva zile de la deversarea de ulei în unul dintre afluenții mici ai Nistrului, autoritățile ucrainene nu au mai depistat substanțe periculoase în râu. Solicitată de ecopresa.md, șefa Laboratorului […]Read More
Uniunea Europeană vrea să restricționeze importurile de produse care au
Comisia Europeană salută decizia Parlamentului European și a Consiliului Europei de a elabora un regulament privind lanțurile de aprovizionare fără defrișări la nivel mondial. Odată adoptată și aplicată, noua lege va garanta că o serie de bunuri introduse pe piața UE nu vor mai contribui la defrișarea și degradarea pădurilor în Uniunea Europeană și în […]Read More
Ministerul Mediului și Agenția de Mediu atenționează asupra nivelului ridicat de poluare a aerului în Chișinău. Pe 23 și 24 decembrie, în capitală s-au înregistrat depășiri ale mediei zilnice cu 2,4 ori pentru poluanții atmosferici PM10. Conform datelor obținute de la stația de monitorizare a calității aerului, care este instalată în preajma intersecției bd. Ștefan […]Read More
Un start-up israelian a dezvoltat un sistem de încălzire pentru locuințe, care exploatează umiditatea din aer. Sistemul poate fi folosit și în sens invers, pentru răcirea clădirilor vara, scrie go4it.ro. „Vaporii de apă din aer, care sunt absorbiți într-un material absorbant, transferă cantități semnificative de energie”, a declarat CEO-ul și fondatorul firmei, Dror Zchori. Știm […]Read More
În prag de an nou, mai mulți voluntari ai Clubului „Rotary Chișinău”, împreună cu angajații întreprinderii „Spații Verzi”, vor planta arbori pe strada Albișoara din capitală. La acțiunea de înverzire, care va avea loc miercuri, 28 decembrie, vor fi plantați copaci de platani. Tot mâine, vor continua lucrările de suplinire a aliniamentelor pe str. Calea […]Read More
Agenția „Moldsilva” va putea încheia contracte de vânzare-cumpărare a lemnului de foc direct cu Regia Națională a Pădurilor „Romsilva” din România. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ultimei ședințe a Comisiei pentru Situații Excepționale. Scopul acestei inițiative este de a simplifica suplinirea stocurilor de masă lemnoasă. Ulterior, masa lemnoasă va fi […]Read More
Ecologiștii încearcă să dea a doua șansă plantelor pe cale de dispariție Activiștii de mediu încearcă să atragă mai multă atenție asupra ariilor naturale protejate, cu toată biodiversitatea pe care pot și trebuie să o găzduiască. În această toamnă, Societatea Ecologică „Biotica” a organizat o expediție în Parcul Național „Nistrul de Jos”, în cadrul căreia […]Read More
Cinci pădurari și șefi de ocoale silvice au fost reținuți de oamenii legii, după ce au fost efectuate 60 de percheziții într-un dosar de defrișări ilegale. Potrivit Poliției, cele cinci persoane au adus prejudicii statului de circa un milion de lei. În urma acțiunilor de urmărire și percheziționare, efectuate de polițiștii de investigație și procurorii […]Read More
În Moldova va fi creat primul parc arheologic local unde pot fi antrenate diferite cercetări și proiecte. Va fi o zonă de recreere nouă cu profil arheologic unde vor putea fi organizate diferite evenimente culturale. Circa 18 locuri de muncă vor fi create pentru a gestiona teritoriul parcului, a menționat Veaceslav Guțuțui, unul dintre experții […]Read More
Strategia Națională de Dezvoltare „Moldova Europeană 2030” a fost promulgată de președinta Maia Sandu și a fost publicată în Monitorul Oficial. Acesta este un document național de viziune strategică pe termen lung, care indică direcțiile de dezvoltare a țării și adaptează prioritățile, obiectivele, indicatorii, dar și țintele angajamentelor internaționale asumate de Republica Moldova cu contextul […]Read More
Sărbătorile de iarnă readuc în discuție problema focurilor de artificii – „bucuria” unor oameni, dar și spaima animalelor. Asociația EcoContact a pregătit mai multe informații despre cât de periculoase sunt focurile de artificii și cu ce pot fi înlocuite acestea în noaptea de Revelion. Focurile de artificii sunt materiale explozive ale căror reacții pot produce […]Read More
Republica Moldova s-a alăturat Programului de mediu al Uniunii Europene. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat Legea cu privire la ratificarea Acordului cu UE privind participarea Republicii Moldova la Programul european pentru mediu și politici climatice LIFE. „Începând cu anul 2023, autoritățile publice, organizațiile societății civile și antreprenorii din Republica Moldova vor putea depune […]Read More
Fosta ministră a Mediului, Iuliana Cantaragiu, a fost numită în funcția de consilieră a președintei Maia Sandu. Activista de mediu o va consilia pe șefa statului în domeniul mediului și al schimbărilor climatice. Maia Sandu a semnat decretul prin care Iuliana Cantaragiu va exercita funcția de consilier prezidențial în domeniul protecției mediului și al schimbărilor […]Read More
Acord istoric la COP15 pentru biodiversitate. Conservarea naturii și reforma
Statele lumii au ajuns la un acord istoric în cadrul COP15 pentru biodiversitate, de la Montreal, pentru a opri distrugerea ecosistemelor Pământului. Guvernele au semnat documentul, dar acordul pare să fi fost forțat de președintele chinez, ignorând obiecțiile unor state africane, scrie green-report.ro, cu referire la The Guardian. După mai bine de patru ani de […]Read More
Republica Moldova se retrage din grupul care promovează ratificarea și punerea în aplicare a Protocolului Goteborg în regiunea Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală (Grupul EECCA). Protocolul se referă la oprirea acidifierii, eutrofizării și nivelului de ozon troposferic. Anunțul a fost făcut de Ministerul Mediului în cadrul celei de-a 42-a sesiuni a Organului Executiv […]Read More
Articole recente
- Trei mistreți împușcați, depistați într-un automobil la Sîngerei. Șoferul ar fi încercat să fugă de inspectorii de mediu
- Femeile inovatoare pot obține premii de până la 100.000 de euro în cadrul unei competiții europene
- Societatea Umană lansează o petiție colectivă pentru revizuirea Legii vânătorii și înăsprirea sancțiunilor
- Un loc verde de lângă campus – o responsabilitate comună. Voluntarii sunt invitați la acțiunea de salubrizare a parcului silvic „Lunca Gâștei”
- Ministerul Mediului dă startul sezonului de plantări de toamnă pe 14 noiembrie. O pădure de 40 de hectare va fi plantată la Pogănești
- O soluție pentru habitatele afectate de seceta hidrologică? 500 de cuiburi artificiale pentru pești au fost instalate în gârla Iagorlîc de pe Nistru
- În Codru va fi amenajat un parc dendrologic de aproximativ 30 de hectare. Prima acțiune de plantare are loc pe 7 noiembrie
- Zece organizații de mediu cer reformarea sistemului de autorizare a tăierilor de arbori, după cazul de la Liceul „Matei Basarab”
- Au început înscrierile pentru compensațiile la energie. Cererile pot fi depuse până pe 27 noiembrie
- Peste 19 milioane de lei prejudiciu pentru extragerea ilegală a nisipului și argilei la Vulcănești. Excavațiile au început acum cel puțin 13 ani
- Rezervația Naturală „Codrii”, oază de natură în inima țării
- Legea vânătorii, modificată. Parlamentul a respins mai multe propuneri ale societății civile
- Deșeuri periculoase de la Uzina Metalurgică din Rîbnița, depozitate în aer liber la Chișinău
- Peste 31 de milioane de puieți forestieri, disponibili pentru plantările din această toamnă și primăvara viitoare
- „Moldova Pregătită”: ce presupune pregătirea pentru primele 72 de ore ale unei crize
