fbpx

Deversările de ulei din Ucraina nu au ajuns pe segmentul moldovenesc al râului Nistru

Susține Ecopresa, distribuie!

În apele râului Nistru, pe segmentul Republicii Moldova, nu au ajuns substanțele deversate de la substația energetică din Ucraina, afectată în urma unui bombardament rusesc. La câteva zile de la deversarea de ulei în unul dintre afluenții mici ai Nistrului, autoritățile ucrainene nu au mai depistat substanțe periculoase în râu.

Solicitată de ecopresa.md, șefa Laboratorului de referință de mediu al Agenției de Mediu, Marina Lungu, a menționat că aceste substanțe nu au ajuns pe teritoriul Republicii Moldova, chiar dacă anterior se vorbea despre un asemenea risc.

Chiar astăzi am primit informații de la autoritățile ucrainene. De pe data de 23 decembrie, au fost prelevate probe de două ori pe zi din râul Nistru și în fiecare zi concentrațiile de substanțe erau în descreștere. Pe data de 28 decembrie nu au mai fost depistate urme de ulei în apele Nistrului”, a declarat Marina Lungu.

Pe 24 decembrie a fost depistată o deversare de ulei din transformatoarele și condensatoarele unei substații din sistemul energetic ucrainean în unul dintre afluenții mici ai Nistrului. Scurgerea s-a produs după ce a fost bombardată substația din regiunea Lviv. Autoritățile ucrainene au emis atunci o alertă de mediu.

După explozia produsă, agentul economic care administrează această substație, de comun cu Serviciul de Stat pentru Situații de Urgență din regiune, au încercat cu forțele proprii să înlăture contaminarea prin intermediul bornelor de colectare a uleiului de la suprafață. Serviciile de laborator din regiunile Lviv, Ivano-Frankivsk, Cernăuți, Moghilău au anunțat că situația se află sub controlul autorităților de profil și se iau toate măsurile necesare pentru absorbția uleiului de pe suprafaţa apei până la intrarea în fluviul Nistru, pentru a evita răspândirea acestuia pe cursul său.

La două zile, autoritățile de mediu din Republica Moldova au anunțat că există riscul ca o parte din acest ulei să ajungă în Nistru. Cu toate acestea, ținând cont de viteza fluxului de apă, nivelul și debitul râului și luând în considerație că fluviul posedă capacitatea de autoepurare naturală, specialiștii  laboratorului de referință de mediu au constatat atunci că această poluare va fi atenuată până la intrare în coada lacului de acumulare Nistrean. Totodată, ei au estimat că cele două lacuri de acumulare vor contribui semnificativ la reţinerea substanţelor poluante, împiedicând transportarea lor pe cursul fluviului pe segmentul Republicii Moldova.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu