Masa Bucuriei – peste 30 de tone donate într-o singură zi
An de an Campania Masa Bucuriei devine un adevărat Festival al Solidarității, în care sunt implicați sute de voluntari și întreaga societate la nivel național. Anul acesta nu a fost o excepție, iar generozitatea și mărinimia tuturor celor implicați a atins, din nou, cote maxime.
De această dată, în cadrul campaniei „Masa Bucuriei”, desfășurată sâmbătă, 16 aprilie, în întreaga țară, au fost colectate peste 30 tone de produse alimentare. Toate donațiile acumulate se vor transforma în prânzuri calde, distribuite pe parcursul întregului an la Cantina Socială a Diaconiei, dar și în pachete alimentare distribuite persoanelor nevoiașe.
Campania s-a desfăşurat în 120 de magazine din 21 de localități din ţară, unde cei peste 700 de voluntari au întâmpinat cumpărătorii cu îndemnul de a dona produse neperisabile pentru sprijinirea cantinelor sociale – serviciu unde zilnic vin după un prânz cald gratuit persoane vârstnice și persoane din familii social vulnerabile.
„Campania din acest an este o revenire la normalitate. Schimbarea situației pandemice și întoarcerea la relația umană ne-a dat posibilitatea întâlnirii celor care îndeamnă spre solidaritate și celor care au fost dornici să răspundă. Avem rezultate remarcabile și apreciem asta. Am avut bucuria să avem în echipa noastră peste 700 de voluntari – tineri care și-au dedicat o zi din viața lor pentru un efort comun în cadrul acestei acțiuni de solidaritate. Un alt rod al Campaniei este maturitatea relației pe care am avut-o cu retăilerii și dorința lor de implicare. Echipele magazinelor au fost parte integrantă a demersului nostru. Suntem recunoscători că salutul nostru pascal Hristos a Înviat vine cu bucuria că vom răspunde Cu Adevărat la nevoia multor oameni, triști și izolați din satele Republicii Moldova.”, Igor Belei, Director Executiv Diaconia
Toți cei care vor să susțină oamenii nevoiași, asistați de Diaconia pot face o donație pe parcursul întregului an. Cu 65 de lei oferi un prânz cald unui bătrân timp de o săptămână, la Cantina Socială din Chișinău.