Doi elani, împușcați ilegal la Briceni. Poliția a deschis dosar penal pentru braconaj
Foto simbol. Sursa: photowildmagazine.com
Poliția investighează un caz grav de braconaj, după ce doi elani au fost împușcați ilegal în raionul Briceni. Oamenii legii au deschis un proces penal pentru vânat ilegal și desfășoară acțiuni pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.
Potrivit Poliției, informația despre presupusul caz de braconaj a fost recepționată în seara zilei de ieri, în urma unor informații operative. În timpul intervenției într-o gospodărie din orașul Briceni, polițiștii au depistat două exemplare de elan împușcate, iar la fața locului se aflau mai multe persoane care participau la măcelărirea animalelor.
În cadrul cercetării locului faptei au fost ridicate mai multe probe, inclusiv tuburi de cartuș, care urmează să fie supuse expertizelor. La verificări au participat și specialiști ai Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, precum și reprezentanți ai autorităților de mediu.
Poliția anunță că investigațiile continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și documentarea completă a cazului. Instituția reiterează că va interveni ferm în toate cazurile de braconaj și îndeamnă cetățenii să sesizeze autoritățile atunci când observă activități ilegale.
Între timp, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a condamnat public incidentul, despre care spune că s-a produs în nordul țării.
„Am aflat cu profundă indignare despre incidentul revoltător din nordul țării: doi elani, cel mai probabil migrați din Ucraina, au fost uciși de braconieri”, a scris ministrul pe pagina sa de Telegram.
Potrivit acestuia, cazul este cu atât mai grav cu cât animalele erau vulnerabile și dezorientate într-un habitat necunoscut.
„Condamn cu fermitate acest act de o iresponsabilitate extremă. Cazul este cu atât mai tragic cu cât elanii, vulnerabili și dezorientați într-un mediu necunoscut, nu au avut nicio șansă de a se ascunde. Au fost, practic, executați”, a declarat Hajder.
Ministrul a solicitat organelor de drept și Inspectoratului pentru Protecția Mediului să desfășoare o anchetă „urgentă, riguroasă și transparentă”, iar persoanele responsabile să fie identificate și sancționate conform legii.
Cazul are loc în săptămâna în care au escaladat discuțiile privind Ordinul nr. 102 din 3 iunie 2026, cote de recoltare și reglementare numerică pentru sezonul de vânătoare 2026–2027.
Postări asemănătoare












