Cușca bună pentru câine în timpul iernii și de ce „paznicul” gospodăriei nu trebuie ținut pe lanț
După aproape jumătate de secol, uliul cu picioare scurte din nou în Moldova
Membrii Societății pentru Protecția Păsărilor și Naturii (SPPN) din Moldova au anunțat că pentru al doilea an consecutiv înregistrează în sudul Republicii Moldova prezența uliului cu picioare scurte (Accipiter brevipes). Timp de peste patru decenii doar se presupunea că această specie ar putea cuibări pe teritoriul Republicii Moldova, ultima înregistrare datând cu anul 1971, când ornitologii sovietici Averin I. și Gania I., apreciau specia drept „posibil clocitor”, în baza a două observații, una în regiunea Chițcani și alta în regiunea Transnistreană.
Deși nu este o specie periclitată la nivel global, uliul cu picioare scurte se întâlnește rar în România și Republica Moldova, acest teritoriu fiind la extrema nordică a arealului de cuibărire. Astfel, BirdLife International trece specia în lista păsărilor cuibăritoare din Republica Moldova bazându-se doar pe harta de distribuție a speciei.
În prezent, cuibărirea acestei specii pe teritoriul Republicii Moldova este o certitudine, la bază fiind observația unei familii cu juvenili, în vara anului 2015, urmată de înregistrări multiple în 2016, efectuate de către Vitalie Ajder și confirmate de observații suplimentare, inclusiv ale unor ornitologi moldoveni, români, lituanieni și elvețieni.
Locația cuibăririi pentru moment rămâne confidențială, spun ornitorlogii, care speră să identifice noi zone în care specia este prezentă.
Societatea pentru Protecția Păsărilor și Naturii a fost creată în 2015, în prezent acumulând date privind cuibăritul tuturor speciilor de păsări din R. Moldova în cadrul proiectului „Moldova`s contribution for the second European Breeding Bird Atlas (EBBA2)”.