Civic Fest: Moldova pentru Cetățeni – 29-30 septembrie 2017
Cea de-a V-a ediție a Festivalului Internațional „Civic Fest: Moldova pentru Cetățeni” va avea loc la Chişinău, în zilele de 29-30 septembrie 2017.
CIVIC FEST constituie cel mai important eveniment dedicat societăţii civile, care reuneşte ONG-urile din ţară şi din străinătate, proiectele de succes ale acestora şi oamenii cu spirit civic activ, care vor să susţină şi să promoveze dezvoltarea comunităţii prin angajament şi implicare.
Festivalul va cuprinde un program vast, divers şi captivant, cu traininguri şi sesiuni, târguri şi ateliere, flash-mob-uri şi prestaţii artistice.
29 septembrie, Summit Events, Chișinău, str. Tighina 49/3, orele 09.00 – 18.00
#PARTICIPARE CIVICĂ
Tematica acestei zile are drept scop atragerea și motivarea tuturor actorilor și cetățenilor de rând să susțină dezvoltarea comunităților prin generarea de noi idei, inițiative și proiecte de succes în diferite domenii. Se vor organiza paneluri de prezentare a proiectelor, traininguri și sesiuni de networking menite să încurajeze implicarea activă a cetățenilor în realizarea schimbărilor sociale.
De la ora 13.30, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Republica Moldova (AJMTEM), în colaborare cu GEF SGP Moldova, invită la Atelierul „Inițiative de mediu în comunitate – abordări locale pentru probleme globale. Sprijinul GEF SGP Moldova pentru comunități durabile”, desfășurat în cadrul CIVIC FEST 2017: „Moldova pentru cetățeni”.
Atelierul va avea loc în Sala New York.
Din Agendă:
Domenii de mediu și oportunitățile de finanțare ale SGP –
Inessa Galițchi, coordonator național GEF SGP Moldova
Inițiative în domeniul Schimbărilor climatice
Parteneri strategici. Posibilități de cofinanțare în cadrul proiectelor susținute de GEF SGP Moldova
CLEEN – Eficiență energetică pentru localitățile Moldovei –
Natalia Kravciuk, AO Gutta-Club
Eficientizare energetică la grădinița-creșă din Bușila –
Valeriu Todirică, AO Speranța
Inițiative în domeniul Conservării Biodiversității
Cetăţenii participă – comunitatea prosperă –
Maria Bivol, AO Alternativa
Populaţia în sprijinul Zonei Ramsar „Nistrul de Jos” –
Gabriel Mărgineanu, AO Biotica
Conservarea peisajului terestru din lunca Nistrului la Telița –
Rodica Russu, AO Media Vest Europa
Comunitate responsabilă – peisaj terestru conservat –
Elena Scobioală, AO MEM
Valorificarea resurselor naturale în destinațiile turistice majore din Moldova – Viorel Miron, AO ADTM
Toți doritorii de a participa la Atelier, sunt rugați să confirme participarea, până la data de 28 septembrie, ora 17.00, la adresa de e-mail ajmtem@gmail.com.
30 septembrie, Centrul Shopping MallDova, Chișinău, strada Arborilor 21, orele 10.00 – 19.00
#EXCELENŢĂ CIVICĂ
Tematica acestei zile urmărește încurajarea și promovarea unei poziții civice active, bazate pe responsabilitate, angajament și implicarea efectivă a cetățenilor în realizarea schimbărilor sociale. Un Târg al ONG-urilor (organizat la parterul MallDova) va aduce la cunoștința participanților proiectele și cauzele societății civile care s-au bucurat de succes la nivel local și național, precum și se vor mai organiza ateliere creative, flashmob-uri, prestații artistice și sesiuni de networking.
Anul acesta, CIVIC FEST va marca cinci ani de activitate, timp în care a reuşit să reunească şi să conecteze sute de ONG-uri, vorbitori, ambasadori, voluntari, cetăţeni şi autorităţi. Au fost prezentate cele mai reuşite proiecte, s-au stabilit conexiuni şi parteneriate, s-au lansat campanii sociale şi activităţi de fundraising.
CIVIC FEST 2017 este organizat și implementat de către Asociația Obștească „Synergetica Eur/Est” cu suportul oferit de către Fundaţia Est-Europeană, din resursele acordate de Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei/DANIDA.
Partener Principal: Centrul Shopping Malldova.
Parteneri: Asociația „EcoContact”, Rețeaua Națională a Consiliilor Locale ale Tinerilor din Moldova, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic, Alianța ONG-urilor Active în Domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei, Centrul Media pentru Tineri, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, YouthBank Moldova, Asociația „Oberliht”, Centrul Republican pentru Copii și Tineret „Artico”, Centrul de Asistență a Consumatorului, Concordia Moldova, Serviciu pentru Pace.
Partener media general: TVR Moldova.
Parteneri media: Ziarul de Gardă, Ziarul Timpul, Ziarul Național, Portalul UNIMEDIA, AGORA, EA.md, AllMoldova, #Diez.md, Civic.md, Stiripozitive.eu, Moldova9, Zugo.md, ONG.md, SP Bălți.