fbpx

„Statul e cel care a luat atitudine și a creat condițiile necesare pentru a proteja mediul înconjurător”

 „Statul e cel care a luat atitudine și a creat condițiile necesare pentru a proteja mediul înconjurător”
Susține Ecopresa, distribuie!

De șapte ani, pe lângă Moldova, Ina Tavaluc numește acasă și orașul Hamburg din Germania. O țară pe care a îndrăgit-o și unde a observat o altă atitudine față de protecția mediului. Potrivit ei, diferența de atitudine a făcut-o statul. 

„Nu neapărat nemții ar fi mult mai conștienți, dar sunt legi, care dacă sunt încălcate primești amenzi foarte mari. Statul e cel care a luat atitudine și a creat condițiile necesare pentru a proteja mediul înconjurător”, susține Ina. 

Acest lucru se observă în acțiuni zilnice. De exemplu, dacă în Moldova reciclarea este o opțiune, în Germania este obligație. „Aici există pentru tot un tomberon aparte. Cine e corect poate sorta totul. Însă fiecare familie din Germania obligatoriu sortează gunoiul în: plastic care se sortează în saci galbeni primiți de la stat, hârtie și produse nereciclabile”. 

Ina ne spune că de obicei fiecare bloc de locuințe sau casă are afară tomberoanele respective, care sunt golite odată la două săptămâni sau mai des. În pus, cei care nu reciclează corect riscă să rămână cu gunoiul la poartă. 

Obiceiurile prietenoase mediului sunt benefice tuturor

Ina s-a adaptat foarte ușor la acest stil de viață și a început din start a recicla. „Nu a fost greu pentru că știu cât de important este pentru natură și atunci când conștientizezi importanța, atunci nimic nu e greu. E ușor să le mențin, pentru că o fac din plăcere și mai știu că e pentru binele tuturor”, relatează tânăra. 

Foto: Arhiva personală

Un alt obicei pe care l-a adoptat în Germania este mersul pe bicicletă, unde spre deosebire de Moldova, sunt condiții foarte bune pentru cicliști. Tânăra spune că în rare ocazii optează pentru transportul public, cum ar fi timpul ploios.

Deși și în Moldova vedem că unii cetățeni optează pentru energia verde, în Germania alegerea este susținută de stat, care într-o oarecare măsură o impune și prin legi. 

„Sunt anumite cerințe care trebuie respectate”,  ne povesteșe Ina. „De exemplu, una dintre ele ține de cum trebuie să-ți faci acoperișul. Iar în momentul în care îl schimbă, cetățeanul german primește o anumită sumă din banii necesari pentru energia solară, pentru ca să reușești să faci acoperișul conform standardelor”.

Tânăra mai spune că mai mulți nemți își cumpără mașini electrice, alegere susținută  de stat care oferă o parte din bani, și astfel motivează un număr cât mai mare de oameni să facă acest lucru. 

Alte aspecte pe care le-a observat sunt pungile de hârtie la magazine, faptul că tot mai mulți merg la cumpărături cu torbe, inclusiv ea, iar bateriile uzate sunt colectate practic în fiecare magazin care le are în vânzare. Totodată, există taxe de mediu, cum ar fi cea pentru gunoi sau pentru emisiile de CO2 pe care o achiți când îți cumperi o mașină.

„Mă pot lipsi de flori, doar ca să zic că acesta este copacul meu”

O altă formă de grijă a mediului sunt donațiile. Fiecare cetățean poate dona pentru sădirea copacilor sau susținerea altor lucrări prietenoase mediului.

De exemplu, s-a calculat că sădirea și îngrijirea unui copac costă o mie de euro. Potrivit Inei, statul german a creat un program unde arată locurile unde lipsește un copac, iar fiecare poate finanța plantarea unuia cu 500 de euro, și automat statul adaugă cealată jumatate pentru a fi sădit copacul respectiv.

„Desigu că nu fiecare își poate permite așa ceva, dar personal mă pot lipsi de flori doar pentru a avea posibilitatea să zic că acesta e copacul meu”, mărturisește tânăra.

Foto: Arhiva personală

„Poți fi fericit și cu mai puțin”

Totuși, potrivit Inei, atât Moldova, cât și Germania mai are de lucru la capitolul protecția mediului și nu doar ca stat, dar ca fiecare cetățean, care trebuie să lucreze pentru a avea o gândire mai responsabilă, mai asumată.  

Tânăra spune că e important ca oamenii să înțeleagă că atunci când aruncă gunoiul în afara proprietății sale, acest lucru nu înseamă că nu-i va dăuna. O altă problemă este consumetrismul și goana după lucruri.  „Nu pot vorbi pentru toată lumea, dar poți fi fericit cu mai puțin. De exemplu poți merge cu transportul public în loc să deții o mașină, sau o familie se poate descurca cu o mașină, nu e neapărat ca fiecare dintre soți să dețină una. Înainte de a cumpăra ceva nou, trebuie să ne întrebăm dacă într-adevăr se merită, dacă chiar avem nevoie de el”, explică Ina.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Cristina Straton