Dunărea, o singură poveste spusă în multe feluri 

La Ulm și Neu-Ulm, Dunărea a adunat oameni veniți din locuri diferite, cu tradiții, peisaje și experiențe proprii. Nu era nevoie să privești harta ca să-i înțelegi diversitatea. Era suficient să-i asculți pe cei care au venit să vorbească despre ea. Întâlnirea rețelei Danube Guides a fost, dincolo de cursuri și exerciții, o întâlnire a poveștilor. S-a vorbit despre natură și protejarea ei, despre comunități, despre turism și despre felul în care un loc poate deveni o destinație fără să-și piardă autenticitatea. 

Ideea care a revenit în discuțiile de la Ulm și Neu-Ulm a fost că un ghid al Dunării nu trebuie doar să cunoască un traseu, ci să înțeleagă locul pe care îl prezintă și să-i poată spune povestea, iar una dintre lecțiile întâlnirii a venit chiar din natură. Într-o pădure de lângă Ulm, participanții au fost invitați să se oprească și să observe cu atenție ceea ce se întâmplă în jurul lor: să asculte, să privească și să noteze lucrurile pe care, în mod obișnuit, le trecem cu vederea și ni se par nesemnificative, cum ar fi: o pasăre, o insectă, un copac, un sunet, o urmă. Nimic spectaculos și, totuși, tocmai aici era lecția. Natura nu se grăbește și nu explică nimic celui care trece nepăsător. Trebuie să încetinești ca să începi să înțelegi.
Unul dintre instructori a spus un lucru care mi-a rămas în minte: „Natura nu greșește, ea se adaptează.” Abia atunci am înțeles că un ghid nu trebuie să-i ofere turistului doar informații, dar să-l învețe să vadă. De aici a devenit mai ușor de înțeles și programul „Danube Guides & Danube Guide Trainers – Learning Outcomes and Curricula”, prezentat în cadrul întâlnirii. Pregătirea viitorilor ghizi include ecologie, ecosisteme, istoria Dunării, patrimoniu natural și cultural, protecția naturii, dezvoltare durabilă, comunicare, marketing, dezvoltarea produselor turistice, mobilitate, accesibilitate și siguranță. 

Nu este o pregătire făcută doar pentru cei care vor să conducă grupuri de turiști. Printre cei cărora li se adresează programul se află oameni din administrații locale, arii protejate, comunități, întreprinderi mici și afaceri de familie.
Pentru că o destinație nu este construită de un singur om, dar de o comunitate.
În discuțiile de la Neu-Ulm, fiecare țară a venit, într-un fel, cu propria dovadă.
Dinspre Germania, povestea începea chiar acolo, la Ulm. Martha Weggenmann, ghidul care ne-a însoțit prin oraș, nu ne-a arătat doar monumente. Ne-a făcut să privim orașul prin relația lui cu apa. 

Ulm: orașul construit între ape

„Ulm este un oraș construit între ape. Avem Dunărea și râul Blau, un afluent al fluviului. Acesta a fost un loc sigur pentru oameni, un loc unde au ales să se stabilească.”

Între cele două ape s-a format vechiul Ulm. Apoi au venit istoria, comerțul, oamenii și poveștile care au rămas în case, în străzi și în memoria orașului.
Martha ne-a dus prin Fischerviertel, Cartierul Pescarilor, unde Blau curge printre case vechi și poduri. Ne-a vorbit despre Casa Înclinată și despre felul în care chiar și o clădire care pare imperfectă poate deveni un simbol.
Apoi a venit povestea lui Albrecht Ludwig Berblinger, „Croitorul din Ulm”, omul care a vrut să zboare peste Dunăre. A încercat, a eșuat și a căzut în fluviu, dar timpul a schimbat felul în care este privit astăzi. „Era croitor de meserie, dar avea un vis mare: voia să zboare”, povestește Martha. 

Când vorbește despre Ulm, Martha nu se referă niciodată doar la ziduri și monumente.
„Un oraș este făcut din oameni, din poveștile lor și din locurile care păstrează memoria.”
Această idee a fost, de fapt, prezentă în toate discuțiile de la Neu-Ulm. Schimbând țara, se schimbă peisajul, oamenii și tradițiile, dar nu și nevoia de a păstra memoria locului.

Dunărea păstrează memoria pescarilor
În Bulgaria, această memorie a Dunării se păstrează la Tutrakan, un oraș în care viața de pe fluviu a fost legată, generații la rând, de pescuit și de construcția bărcilor.
Povestea locului spusă de către Kristian Yakimov, ne-a dus spre Ribarska Mahala – vechiul cartier al pescarilor –, unde Dunărea nu este doar un element al peisajului, ci parte din identitatea comunității. La Muzeul pescuitului dunărean și al construcției de bărci, istoria vorbește despre oameni care și-au câștigat existența pe apă, despre un meșteșug și despre un mod de viață care riscă să dispară dacă nu este păstrat și transmis mai departe. Tutrakanul a fost unul dintre exemplele care au arătat, la întâlnirea ghizilor, că patrimoniul turistic nu înseamnă doar monumente. Uneori, o barcă, o rețetă, o poveste de familie sau un cartier de pescari pot spune despre un loc mai mult decât un obiectiv turistic celebru. 

Mai departe, în Serbia, Dunărea își schimbă din nou chipul
În Gornje Podunavlje, fluviul se lărgește, se desface în brațe și meandre, iar pădurile ajung până aproape de apă. „Dunărea în Serbia are o formă foarte diferită și peisaje aparte. Este un fluviu foarte larg, cu multe meandre, brațe laterale și, bineînțeles, cu multe păduri, care sunt o moștenire a Dunării”, povestește Zdenka Mitić (Zdenka Mitici), ghid dunărean din Serbia. Aici nu sunt doar păduri. „Avem mlaștini, zone umede, pajiști umede întinse. Este un ecosistem foarte bogat.”
Dar, la fel ca în Tutrakan, natura nu poate fi separată de oameni.
„Această zonă are un patrimoniu cultural foarte bogat. Avem peste 20 de etnii și naționalități care trăiesc de-a lungul Dunării.” Pentru comunitățile din Podișul Dunării Superioare, turismul durabil poate fi și o formă de conservare. 

„Una dintre cele mai bune metode de a păstra cultura de aici este turismul durabil. Când oamenii văd că turiștii vin în satele lor și apreciază natura din jur, încep să prețuiască mai mult ceea ce au”, afirmă Zdenka.  

Natura, cultura și gastronomia se întâlnesc astfel în aceeași poveste. Cerbul comun poate deveni un simbol al rezervației, iar preparatele tradiționale, precum riblji paprikaš, duc mai departe gustul locului. 

A doua deltă a României

România aduce în această poveste o altă perspectivă: Dunărea care nu se vede întotdeauna.
La Comana, în sudul țării, bălțile, pădurile și canalele păstrează un ecosistem legat de lumea Dunării. De aici și numele de „a doua deltă a României”.

Valentin Grigore, directorul Administrației Parcului Natural Comana, și rangerii Florin Geambașu și Gheorghe Geambașu sunt printre oamenii care cunosc această lume de aproape. Ei nu păzesc doar un spațiu natural, ci o memorie a apei care continuă să existe dincolo de albia fluviului.  

În Croația, în zonele dunărene și în spațiile naturale legate de Dunăre și Drava, aceeași idee capătă alte forme: păduri inundabile, zone umede, comunități și tradiții care pot deveni parte dintr-un turism bazat pe natură. Iar Slovenia, chiar dacă Dunărea nu-i traversează teritoriul, amintește o altă realitate discutată la Neu-Ulm: legătura cu fluviul nu se termină acolo unde se termină albia. Râurile și afluenții formează un sistem mai mare, iar apa nu ține cont de frontiere. 

Republica Moldova și accesul la Dunăre

În acest tablou, Moldova pare să aibă puțin de arătat: o porțiune foarte scurtă de Dunăre. Dar discuția cu ghidul Elena Balațel arată că lungimea malului nu spune aproape nimic despre valoarea unei regiuni. „Chiar dacă poate nu suntem atât de mari ca suprafață, impactul nostru este cu siguranță unul important — atât pentru ecosisteme, cât și pentru zona în care ne aflăm.” 

Elena vorbește despre o Moldovă pe care nici localnicii nu o mai privesc întotdeauna cu suficientă uimire. Pelicanii, egretele și lebedele sunt parte din această biodiversitate, iar pelicanii au devenit pentru ea un exemplu al unei bogății pe care trebuie să învățăm să o povestim. La expozițiile internaționale de turism, inclusiv la Berlin sau Madrid, o fotografie cu pelicani a stârnit întrebări.

„Cum este posibil? În Moldova sunt pelicani?” Da, sunt.
Și poate că tocmai această uimire ar trebui să ne determine să privim mai atent ceea ce avem. Elena Balațel nu vorbește doar despre păsări și peisaje.
„Pentru un turist care vine aici întrebarea este: ce găsesc? Găsește natură, cultură și oameni. Ospitalitatea din sudul Moldovei este ceva aparte, un lucru pe care nu îl întâlnești oriunde.”  

Aici se întâlnește povestea Moldovei cu poveștile auzite la Neu-Ulm despre celelalte țări dunărene. Natura nu este suficientă. Nici cultura, luată separat, nu este suficientă. Destinația apare atunci când oamenii, tradițiile, gastronomia și peisajul sunt puse împreună.
„Cred că sunt două aspecte esențiale: natura și cultura.”

Ghidul care leagă poveștile Dunării

Poate că acesta a fost, până la urmă, sensul întâlnirii de la Ulm și Neu-Ulm.
Nu să spună că Dunărea este la fel în toate țările, dimpotrivă, să arate cât de diferită poate fi și cât de multe lucruri pot fi descoperite de-a lungul ei.
La Ulm, Dunărea se întâlnește cu istoria orașului și cu poveștile oamenilor. La Tutrakan, păstrează memoria pescarilor și a bărcilor. În Serbia, intră printre păduri, mlaștini și comunități diverse. La Comana, continuă să trăiască în zonele umede. În Moldova, biodiversitatea și ospitalitatea pot deveni puncte de plecare pentru o altă poveste turistică. 

În acest sens, ghidul dunărean este cel care trebuie să le lege.
Nu să vorbească mai mult, ci să observe mai bine. Nu să transforme natura într-un decor, ci să-i explice rostul. Nu să vândă o destinație cu orice preț, ci să-i ajute pe oameni să o descopere fără să-i distrugă ceea ce o face unică.

Am plecat din pădurea de lângă Ulm cu gândul că cea mai importantă lecție nu fusese despre arbori sau păsări, dar despre răbdare.  Într-o lume în care ne grăbim să vedem totul, Dunărea cere altceva – să te oprivești, să asculți, pentru că, dincolo de kilometri și granițe, Dunărea rămâne aceeași, dar fiecare loc îi adaugă propria poveste, iar oamenii întâlniți la Ulm și Neu-Ulm caută cele mai bune feluri de a o face cunoscută. 

 Autor: Dinu Rusu

***

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului Danube Guides Action 2 (DGA 2), implementat în parteneriat de opt organizații din Regiunea Dunării și coordonat de Biroul Dunării Ulm/Neu-Ulm. Proiectul promovează educația ecologică și dezvoltarea rețelei transnaționale de ghizi ai Dunării – ghizi specializați în natură și cultură. Proiectul este finanțat de Ministerul de Stat din Baden-Württemberg.