fbpx

Festivalul Babelor de la Parcova: tradiții, bucate, cântec, port popular și meșteșuguri

 Festivalul Babelor de la Parcova: tradiții, bucate, cântec, port popular și meșteșuguri

Sursa foto: Sergiu Malâi

Susține Ecopresa, distribuie!

Pe 4 octombrie, la Parcova, tradițiile satului vor fi aduse în mijlocul comunității, într-o zi în care bucătăria de altădată, portul popular, cântecul și meșteșugurile se vor întâlni la „Festivalul Babelor”. Ideea evenimentului pornește de la șezătoarea satului de odinioară. Femeile se adunau laolaltă, lucrau, povesteau, cântau, făceau mâncare, țeseau, croșetau sau brodau. Și tot acolo, de la cele mai în vârstă, cele tinere învățau lucrurile pe care astăzi încercăm să le păstrăm: rețete, modele, cântece, tehnici de lucru și obiceiuri.

Expoziția de bucate de la Festivalul Babelor. Sursa foto: Sergiu Malâi

La Parcova, această atmosferă va fi refăcută prin mai multe activități, de la demonstrații și master-classuri până la expoziții și spectacole folclorice.

Un loc important îl va avea bucătăria tradițională. Baba albă, baba neagră și baba cu ochi vor fi pregătite în cadrul unor master-classuri, alături de sarmale și alte bucate tradiționale. La ceaune se vor găti friptură de miel, friptură de porc, mămăligă, jumări cu brânză și pește prăjit.

Babă neagră, babă albă. Sursa foto: Sergiu Malâi

Meșterii populari vor avea propriul lor loc în program. La Parcova vor putea fi văzute demonstrații de țesut al covorului, croșetat, brodat, confecționarea opincilor și olărit. Meșteri din diferite localități ale țării vor arăta cum se lucrează și vor vorbi despre meșteșugurile pe care le-au învățat și le duc mai departe.

O altă parte a festivalului va fi dedicată picturii. Mai mulți pictori din țară vor veni la Parcova cu două zile înainte de eveniment și vor lucra aici. Vor surprinde în lucrările lor locuri, oameni și imagini din localitate, iar picturile vor fi prezentate în cadrul festivalului, împreună cu master-classuri.

Iar Parcova însăși va fi parte din program. Gimnaziul, grădinița, oficiul poștal, punctul medical, Centrul Cultural, meșteri și producători locali, antreprenori și alți oameni din comunitate sunt implicați în pregătirea evenimentului. Pentru o zi, fiecare va veni cu ceea ce are de arătat: un obiect, o îndeletnicire, un produs, o poveste sau un talent.

Pe scenă sunt așteptate 20 de colective și formații folclorice din nordul Republicii Moldova, precum și din România și Ucraina. Printre invitații speciali se numără Ina Castraveț, Victor Mandalac și Mariana Dobzeu, iar mai târziu atmosfera va continua cu formația „Hai Noroc”.

Programul începe la ora 11.00, cu întâmpinarea oaspeților la Centrul Cultural din Parcova. La 11.30 este programată parada portului popular cu elemente tradiționale, urmată de deschiderea oficială.

După aceea, până spre seară, vor avea loc spectacole folclorice, master-classuri, expoziții și prezentări de bucate tradiționale. Seara sunt programate evoluțiile invitaților speciali, Hora Satului, iar la ora 22.00 – focul de artificii.

Pentru Parcova, evenimentul este și o întâlnire cu oamenii și lucrurile care au făcut cândva parte din viața obișnuită a satului. Unele dintre ele mai sunt încă practicate, altele se păstrează doar în memoria celor mai în vârstă. Toate acestea vor avea, pe 4 octombrie, loc la „Festivalul Babelor”.

„Festivalul Babelor” nu este doar despre trecut, e despre ceea ce mai putem duce cu noi din acel trecut.

Autor: Dinu Rusu

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Leave a Reply