fbpx
Susține Ecopresa, distribuie!




S-au refugiat de forfota urbană. Impresii din drumeția Vadul-Rașcov
DE LUDMILA HIȚUC ȘI CLARA ABDULLAH
FOTO DE CĂTĂLINA MOLODOI, LUDMILA HIȚUC ȘI DINU RUSU
Cea de-a doua drumeție organizată în cadrul Festivalului Ziua Mediului a avut loc sâmbătă, 25 iunie, în sătucul Vadul-Rașcov din raionul Șoldănești. Peste 70 de participanți au avut ocazia de a se conecta cu natura și de a afla istoria acestui loc unic, descoperind peisaje ca din basme.
Vadul-Rașcov, epicentrul evenimentelor istorice
La 128 km distanță de Chișinău, în direcția nord-est, se află Vadul-Rașcov, un adevărat tărâm de legendă. Timp de secole a fost localitate de frontieră, care găzduia un târg renumit în toată regiunea. Legenda spune că, pe timpuri, pe aici ar fi trecut chiar faimosul Drum al Mătăsii.

În prezent, zona este renumită pentru locurile sale pitoreşti de pe ambele maluri ale Nistrului. Complexul natural-istoric Rașcov este bogat în obiective naturale, cu arii protejate, floră și faună din abundență.

Moștenirea istorică este la fel de impresionantă, din complex făcând parte 44 de monumente arheologice. În centrul satului mai pot fi văzuți încă pereții celei mai mari sinagogi din Republica Moldova, ridicate la mijlocul secolului al XVIII-lea și distruse în anii ’30, în timpul unei operațiuni antireligioase.

Pe lângă monumentele istorice, participanții la drumeție au putut admira și monumente ale naturii de un farmec nepereche. În spatele satului Socola este săpat cel mai vast, enigmatic și necercetat complex rupestru din partea aceasta a Europei. Cercetătorii spun că grotele ar fi de provenienţă carstică, fiind apoi transformate de mâna omului în tainice refugii şi lăcaşe de cult. Înşiruirea complexului pe patru nivele, de-a lungul a peste 7 kilometri la malul Nistrului, oferă o panoramă incredibilă asupra giganticului complex de caverne.
Pentru mulți dintre cei prezenți, acesta a fost prima oară când au văzut sau chiar au auzit de frumusețile complexului Rașcov. „Sunt aici, la Vadul-Rașcov, pentru prima dată. Chiar mi-a făcut plăcere să descopăr că avem fractura asta tectonică pe malul Nistrului, iar stratul acesta abrupt de calcar e destul de impresionant”, ne spune Elena, care practică hiking-ul deja de 7 ani.

Pentru alți participanți, farmecul drumeției a fost însăși oportunitatea de conexiune cu natura, cum este cazul lui Vasile: „M-am bucurat să fiu în mijlocul naturii, am savurat fiecare pas. M-am deconectat un pic de la civilizație, fiind un sat relativ retras cu construcții destul de vechi, ceea ce nu am ocazia să văd în mod obișnuit”.

Printre drumeții cu experiență din grup s-a numărat și moș Vasile Morozan din satul Miclești, raionul Criuleni. La cei 72 de ani ai săi, moș Vasile este mai sprinten și mai activ decât mulți tineri, grație anilor serioși de turism pe care îi are în spate. „Am început să practic turismul în perioada sovietică, atunci când am făcut armata în orașul Ahalkalaki din Georgia. În Republica Moldova, am călătorit prin aproape toate raioanele, am ajuns și la Cernăuți, Ocnița, Cahul, Vulcănești. Eu iubesc să călătoresc, să merg mult – pentru mine asta-i sănătate curată!”, ne împărtășește moș Vasile.
Turism etic și lansarea ghidului ecoturistic
Traseul parcurs în această drumeție nu a fost ales la întâmplare. Vadul-Rașcov este unul din traseele turistice incluse în „Ghidul ecoturistic de-a lungul celor două maluri ale Nistrului de la Hrușca la Cioburciu”, lansat în cadrul drumeției, chiar pe malul Nistrului.

Ghidul prezintă cele mai interesante situri ale patrimoniului natural de pe ambele maluri ale râului Nistru, cu accent pe potențialul lor pentru ecoturism. La elaborarea ghidului au participat trei organizații cu experiență, atât din dreapta, cât și din stânga Nistrului: Parcurile Viitorului, Dniester River Keepers - Eco-TIRAS și Putnik.

„Acest ghid ecoturistic este menit să vă poarte de-a lungul celor două maluri ale Nistrului! Scopul proiectului constă în popularizarea siturilor naturale comune pentru cele două maluri ale fluviului Nistru, promovând valorile peisajului pentru dezvoltarea ecoturismului”, afirmă Nikolai Romanovici de la Putnik, cel care a fost și ghidul drumeției.

Ghidul a fost lansat cu suportul Uniunii Europene prin Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD Moldova. Angela Frunze, coordonatoare de proiecte în cadrul programului , declară că „Măsuri de Promovare a Încrederii” va explora din ce în ce mai activ turismul ca direcție de lucru, pentru stimularea dezvoltării regionale.

„În cadrul programului avem cinci platforme tematice: educație, mediu înconjurător, sănătate și protecție socială, sport, cultură. Urmează să lansăm cea de-a șasea platformă, legată anume de turism. Aceste platforme tematice aduc laolaltă organizații obștești, experți și mediul academic de pe ambele maluri ale Nistrului, cu scopul de a consolida încrederea între aceștia prin implicarea în proiecte comune de dezvoltare”, susține Angela Frunze.
Pentru a spori și mai mult pofta de turism în rândul participanților, Asociația Jurnaliștilor de Mediu (AJMTEM), care a și organizat drumeția, a oferit o scurtă instruire tematică. Pe parcursul acesteia, reprezentantele AJMTEM au împărtășit mai multe lecții învățate din propriile lor drumeții, cum ar fi modelul ideal de rucsac turistic, ce echipament specializat nu trebuie să lipsească din arsenal sau cum se instalează și se strânge un cort.

Dintre subiectele instruirii nu a lipsit nici responsabilitatea turiștilor față de natură. Experiența AJMTEM în domeniul jurnalismului de mediu demonstrează că, din păcate, mai este încă mult de lucru la acest capitol:

„Una din durerile noastre, din ceea ce observăm pe partea de mediu în Moldova, este modul în care noi practicăm turismul. Cu părere de rău, lăsăm foarte multe amprente în urma noastră și, cu cât suntem mai mulți, cu atât amprentele acestea sunt mai mari, iar peisajele vizitate încep să fie acoperite de mormane de gunoi. Noi vrem să discutăm despre turismul etic — cum să ne bucurăm de natură astfel încât amprenta lăsată de noi să fie cât mai mică”, precizează Cătălina Molodoi, reprezentantă AJMTEM.
Drumeția Vadul-Rașcov a fost cu siguranță un exemplu pozitiv pentru cum turismul în natură poate fi etic și ecologic. Unul dintre participanți s-a gândit chiar și la potențialul unor astfel de drumeții pentru a susține comunitățile rurale: „Mi-aș fi dorit să fie și un mic târg organizat de localnici, sunt sigur că mulți dintre participanți ar cumpăra produse. Lăsând bani aici, în sate, putem contribui și noi la dezvoltarea lor, cât și a turismului rural”, afirmă Alexandr Kudashev, originar din Rusia.

Alexandru se află în Republica Moldova din 31 martie a anului curent, actualmente locuind într-un centru de refugiați din Chișinău. Pentru el, această drumeție a fost o oportunitate binevenită de a ieși în afara orașului și de a vedea frumusețile țării, pe care spune că o apreciază pentru verdeața din belșug.

Chiar și pentru moldoveni, astfel de drumeții pot fi ocazii prețioase de a descoperi cât de frumoasă este patria lor. Un astfel de exemplu este Alina, aflată deja la cea de-a doua drumeție organizată în cadrul Festivalului Ziua Mediului: „Datorită evenimentelor organizate de Asociația Jurnaliștilor de Mediu, am reușit să aflu cât de frumoasă este Moldova noastră și natura sa. În drumeția de la Vadul-Rașcov am cunoscut oameni frumoși, am văzut plante rare, am fost în inima pădurii, unde era o cascadă parcă ruptă din poveste, m-am plimbat pe malul Nistrului și am ascultat cântecele păsărilor. Drumeția a fost activă, educativă și plină de zâmbet, motiv pentru care vă mulțumesc!”.

------------------------------

Drumeția Vadul-Rașcov a fost organizată de Asociaţia Jurnaliştilor de Mediu şi Turism Ecologic din Republica Moldova (AJMTEM), ca parte a Festivalului Ziua Mediului (4-28 iunie 2022).

Festivalul Ziua Mediului este organizat de AJMTEM, cu suportul Programului de Granturi Mici GEF – PNUD, Suediei, Uniunii Europene, Organizației Mondiale a Sănătății, Ministerul Mediului, precum și al comunității de mediu – organizații de mediu, activiști și activiste, afaceri verzi etc.

Susține Ecopresa, distribuie!