fbpx

Natalia Gavriliță: Legislația în ceea ce ține de emiterea autorizației de mediu este una imperfectă

 Natalia Gavriliță: Legislația în ceea ce ține de emiterea autorizației de mediu este una imperfectă

Foto: seenews.com

Susține Ecopresa, distribuie!

Legislația Republicii Moldova în ceea ce ține emiterea autorizației de mediu este una imperfectă și va trebui să fie revizuită. Declarația a fost făcută de prim-ministra Natalia Gavriliță în contextul procesului de examinare a situației de la uzina metalurgică de la Râbnița, care intenționează să obțină o autorizație de mediu pentru a putea importa metale uzate din Uniunea Europeană.

Pentru ca uzina metalurgică să poată importa din Uniunea Europeană trebuie să aibă autorizație de mediu. Există o legislație în Republica Moldova care ține de modul în care se emite autorizația de mediu. Este o legislație imperfectă, dar care va trebui revizuită”, a declarat Natalia Gavriliță la emisiunea „Cutia Neagră” de la TV8.

Potrivit șefei cabinetului de miniștri, procesul de examinare a documentelor uzinei de la Râbnița pentru obținerea autorizației de mediu este în desfășurare. „A fost o vizită, au fost colectate anumite documente pentru că această autorizație de mediu se acordă pe bază documentală. Se face analiza, există anumite subiecte care trebuie rezolvate, inclusiv cu participarea viceprim-ministrului pentru reintegrare. Trebuie să vedem juridic dacă anumite documente pot fi acceptate sau nu. Este un pic mai complicat, dar este în derulare. Există o atenție deosebită și din partea mass-media, și din partea autorităților statului pentru acest proces. Există o anumită comunicare, dar aici sunt importante politicile nu doar pentru uzina metalurgică, este importantă întreaga gestionare a acestui sector de metale uzate”, a menționat prim-ministra.

La mijlocul lunii martie a devenit cunoscut faptul că inspectorii de mediu din Republica Moldova au efectuat un control la uzina de la Rîbnița. Controlul a fost efectuat de către Grigore Carpov de la Inspecția pentru Protecția Mediului din Rezina și încă un inspector din direcția privind protecția aerului din cadrul Inspectoratului pentru Protecția Mediului. Atunci, inspectorii au declarat că în baza controlului deja se pregătesc actele de constatare care ulterior vor fi transmise Agenției de Mediu, dar nu au oferit detalii despre controlul efectuat.

Reprezentanții uzinei au solicitat autorizație pentru exportul deșeurilor metalice, adică pentru exportul deșeurilor feroase și neferoase care se formează în urma activității întreprinderii.

La începutul acestui an, Guvernul Republicii Moldova i-a cerut Comisiei Europene să permită aducerea în țară a deșeurilor uzate, asumându-și că vor fi respectate toate cerințele impuse de UE, printre care, capacitatea necesară pentru a le gestiona în mod durabil și realizarea unui audit independent al întreprinderii la care vor merge deșeurile. Atunci, autoritățile făceau trimitere la faptul că aceasta era o ajustare ca să fie respectate prevederile legislației R. Moldova, Legea 209 privind deșeurile, unde este prevăzută excepția pentru importul de deșeuri metalice.

Conform Regulamentului revizuit privind transferurile de deșeuri, exporturile de deșeuri către țări care nu sunt membre ale OCDE vor fi restricționate; acestea vor fi autorizate numai dacă țările terțe doresc să primească anumite deșeuri și dispun de capacitatea necesară pentru a le gestiona în mod durabil. Transferurile de deșeuri către țările care sunt membre ale OCDE vor fi monitorizate și pot fi suspendate dacă generează probleme grave de mediu în țara de destinație. Conform propunerii, toate întreprinderile din UE care exportă deșeuri în afara UE ar trebui să se asigure că instalațiile care primesc deșeurile lor fac obiectul unui audit independent care să demonstreze că gestionează deșeurile într-un mod care nu dăunează mediului.

În cadrul UE, Comisia propune simplificarea în mod considerabil a procedurilor în vigoare, facilitând reintrarea deșeurilor în economia circulară, fără a reduce nivelul de control necesar. Această propunere contribuie la reducerea dependenței UE de materiile prime primare și sprijină inovarea și decarbonizarea industriei UE în vederea îndeplinirii obiectivelor climatice ale UE. Noile norme aduc, de asemenea, transferurile de deșeuri în era digitală, prin introducerea schimbului electronic de documente.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu