Petru Vinari, activist de mediu care păstrează vie memoria neamului prin covoare

Pentru un activist de mediu, grija față de natură poate părea, la prima vedere, foarte diferită de pasiunea pentru obiectele vechi. Dar, pentru Petru Vinari, între cele două există o legătură simplă: grija pentru ceea ce am primit și responsabilitatea de a nu lăsa lucrurile valoroase să dispară.

De ani buni, Petru plantează copaci, îngrijește plantații și încearcă să readucă la viață zone degradate din apropierea râului Bălțata, inclusiv la Bălăbănești. Acolo, împreună cu voluntarii, a contribuit la plantarea a mii de puieți și la crearea unor fâșii forestiere care să protejeze râul.

În același timp, în casa lui, o altă formă de patrimoniu este păstrată cu grijă: covoarele vechi.

Nu sunt doar obiecte decorative. Pentru Petru, fiecare covor vine cu o poveste, cu motive, culori și detalii care pot spune ceva despre oamenii și locul în care a fost făcut. De aceea, atunci când găsește o piesă care îl surprinde, atenția îi este atrasă tocmai de ceea ce o face diferită.

„Îmi plac motivele tradiționale mai rar întâlnite. Ele și-mi atrag atenția. Vreau să am o colecție mai remarcabilă și mai extraordinară”.

Uneori, însă, valoarea unui covor ține și de felul în care a fost păstrat. Unele piese ajung în colecție după ce au trecut prin ani și generații, iar restaurarea lor devine parte din povestea obiectului.

Pentru el, un covor poate fi interesant și prin raritatea motivelor, și prin combinația de culori, dar mai ales prin ceea ce reușește să păstreze din lumea în care a fost creat.

O colecție care a început altfel

Petru recunoaște că nu i-a venit peste noapte gândul de a deveni colecționar de covoare. Lucrurile s-au întâmplat treptat.

Primul covor l-a cumpărat de la Bălți, într-o perioadă în care nici nu se gândea că, peste ani, v-a crea o colecție. De fapt, când a început să cumpere astfel de piese, colecția nici nu exista.

Apoi au urmat și alte covoare. A început să le caute, să fie atent la motive, la culori, la felul în care sunt lucrate și, mai ales, la acele piese care aveau o poveste sau nu le mai întâlnise până atunci. Așa, aproape fără să-și propună, s-a făcut colecționar.

Uneori, un covor deosebit îl găsește online, observând elementele ce-l fac deosebit într-o simplă fotografie. Alteori, sunt lungi căutări.

Prețul nu spune întotdeauna totul despre un covor. O piesă cumpărată mai ieftin poate ajunge să coste mai mult dacă are nevoie de restaurare. Pentru Petru, atunci când evaluează un covor, contează nu doar suma plătită, ci și costurile pentru a readuce obiectul într-o stare bună.

„Covoarele poți să le cumperi scump și ieftin, dar ideea este că după asta poate fi nevoie de încă o reparație. Astfel, costul covorului cumva însumează și prețul reparației”.

Restaurarea nu este deloc simplă. „Din păcate, la noi, în Republica Moldova, nu prea se practică restaurarea covoarelor. Este un proces migălos. Covorul tradițional nu poți să-l speli cu detergenți obișnuiți, pentru că culorile naturale se pot schimba cu locul și, respectiv, se modifică aspectul vizual al covorului, pe care eu încerc să-l păstrez”.

Motive care spun povești

Poate cea mai interesantă parte a covoarelor vechi este ceea ce nu vedem imediat.

Un desen, o floare, o coroană, o margine sau un pom al vieții pot părea pentru mulți simple elemente decorative. Dar, pentru Petru, ele fac parte dintr-un limbaj vizual transmis de-a lungul generațiilor, iar în spatele lor pot exista sensuri și interpretări pe care astăzi nu le mai descifrăm întotdeauna.

„Covoarele, mai ales covoarele vechi, au multe motive care sunt interpretabile. Eu nu știu toate interpretările, dar de asta și mă atrag. Pentru că sunt niște simboluri care vin din trecut”.

Nu toate motivele îi sunt pe înțeles, iar unele dintre ele pot fi privite diferit în funcție de locul și perioada în care au fost create. Pentru el, însă, faptul că aceste simboluri au supraviețuit este în sine important.

Lumea reprezentată pe covoare este largă: flori, soare, coroane, margini și alte forme se întâlnesc și se combină, fiecare contribuind la aspectul și identitatea unei piese.

„Sunt niște motive foarte tradiționale. Unele le mai vedeți și astăzi, dar altele sunt foarte rar întâlnite. Și de asta îmi atrag atenția”.

De la covor la copac și invers 

Ce legătură ar avea un covor vechi și un copac plantat pe malul unui râu? Pentru Petru cele două povești se întâlnesc într-un singur punct: valoarea lucrurilor care au nevoie de timp pentru a crește și care trebuie protejate ca să dăinuie.

De peste cinci ani, Petru este implicat în lucrările de împădurire din zona Bălțata–Bălăbănești, pentru a reface zona degradată prin pășunat intensiv și pentru a ajuta râul să renască.

Iar problema este una care îl preocupă de mult timp.

„Oamenii s-au deprins să folosească malurile râului ca pășune, adică să lase animalele acolo, iar animalele cumva au «grijă» să formeze așa o stepă, spre deșert”.

El explică și de ce lipsa copacilor afectează direct râul:

„Malurile se erodează, se surpă și cad în râu. Vara, pe malurile erodate, temperaturile pot să ajungă și la peste 50-60 de grade la nivelul solului. Fără umbrire, răcorire a apei, râul se usucă total”.

Dar plantarea nu se termină în ziua în care puietul este pus în pământ. Urmează îngrijirea, protejarea și monitorizarea.

„Vom monitoriza mai atent plantațiile făcute, astfel încât măcar puieții plantați, pe care noi atât de mult vrem să-i creștem și să-i introducem în componența unei păduri, să rămână vii”.

Pentru Petru, un puiet are nevoie de aceeași răbdare pe care o cere și restaurarea unui covor vechi.

Dar cea mai frumoasă comparație pe care o face Petru este chiar despre grijă.

„Puieții sunt la fel ca niște copii, ei la fel trebuie îngrijiți și e cazul să fim foarte atenți, să ne uităm la fiecare cum am putea să-l ajutăm în funcție de ce condiții are”.

Este o filozofie care se potrivește și cu felul în care privește obiectele vechi.

Un covor nu trebuie doar cumpărat. Trebuie înțeles, curățat, reparat și păstrat.

Un copac nu trebuie doar plantat. Trebuie udat, protejat și îngrijit.

În ambele cazuri, rezultatul nu apare imediat.

Ce păstrăm pentru cei care vin după noi?

Poate că una dintre cele mai mari probleme ale timpului nostru este că ne-am obișnuit să înlocuim lucrurile foarte repede. Dacă un obiect se strică, îl aruncăm. Dacă ceva nu mai este la modă, îl schimbăm.

Covoarele vechi ne obligă însă să privim altfel obiectele.

„Noi avem tare multe obiecte inutile, dar majoritatea obiectelor pe care noi le-am luat în trecut, ele pe timpul lor făceau ceva. Un covor era și frumos, și folositor. Păstra căldura, izola casa și, în același timp, transforma spațiul într-un loc mai plăcut”.

Astăzi, poate că nu mai avem aceeași nevoie de el. Dar asta nu înseamnă că obiectul și-a pierdut valoarea. Din contra, acum poate deveni o mărturie, consideră Petru Vinari.

El vine și cu un îndemn pentru fiecare dintre noi, cei care putem păstra trecutul:

„Dacă găsiți un obiect vechi, nu-l aruncați, poate vă reușește să îl reparați, să îl aduceți într-o stare de conservare mai bună și să aflați mai multe din istoria acestui obiect, să înțelegeți care a fost utilitatea lui”.

Memoria nu se păstrează doar în cărți și fotografii. Uneori, ea stă într-un covor care a încălzit o casă, într-o culoare care a rămas vie după zeci de ani sau într-un motiv pe care mâinile unui meșter l-au repetat de sute de ori.

Iar dacă în natură Petru încearcă să salveze un râu prin plantarea copacilor, acasă încearcă să salveze o altă formă de patrimoniu: obiectele care spun povestea oamenilor de dinaintea noastră.

Poate că, în fond, a planta un copac și a restaura un covor nu sunt gesturi atât de diferite.

Ambele înseamnă să investești timp într-un lucru care nu este făcut doar pentru tine.

Un copac va fi văzut peste zeci de ani de oameni pe care nu-i cunoști.

Un covor restaurat poate fi privit peste zeci de ani de cineva care nu va mai ști cine l-a cumpărat sau cine l-a reparat.

Dar ambele vor spune același lucru despre noi: că am avut grijă.

***

Material realizat de Asociația Jurnaliștilor de Mediu „Ecopresa”, în cadrul proiectului „Vocea comunităților pentru protejarea patrimoniului natural și cultural al Republicii Moldova”, implementat cu sprijinul financiar al Ministerul Culturii al Republicii Moldova.