Legea privind expertiza ecologică urmează a fi abrogată, anunță ministra Mediului. Ce lege va fi aprobată în schimb
Una dintre prioritățile ministerului este adoptarea unei legi privind emisiile industriale, care, potrivit Iulianei Cantaragiu, va schimba modalitatea de eliberare a actelor permisive și modalitatea de control exercitat asupra respectării legislației de mediu. Totodată, prin adoptarea acestei legi va fi abrogate Legea privind expertiza ecologică. Anunțul a fost făcut de ministra Mediului în cadrul emisiunii Moldova în Direct de la postul național de televiziune.
Potrivit ei, în prezent sunt circa 15 acte și sunt eliberate în mare parte pentru majoritatea activităților economice. „Actele permisive actuale, în forma care sunt, sunt o hârtie A4, în mare parte, cu un conținut foarte sumar, să respectați legea x, y, z, care aduce anumite confuzii și interpretări, când în mare parte de exemplu, ei singuri trebuie să studieze legislația, nu întotdeauna o fac și lucrul ăsta, când se exercită controlul pot fi diferite interpretări ale legii”, afirmă ministra.
Astfel, prin aprobarea Legii emisiilor industriale, la care s-a lucrat în ultimul an, se va introduce un alt mod de abordare a actelor permisive și de eliberare a lor. „Va fi necesară mai multă muncă în acest sens, vor fi divizate pe genul de activități și pe volumul de producție pe care îl are o întreprindere sau alta”, precizează Cantaragiu.
Potrivit ministrei, la eliberarea actelor permisive se va ține cont de presiunea ecologică, categoriile de activități economice, în funcție de producție. Actul permisiv va detalia pe categorii de emisii pe care le generează agentul economic: deșeuri, ape uzate, emisii în aer, și va veni cu instrucțiuni ce trebuie să facă și ce să respecte agentul economic pentru fiecare gen de activitate și de emisie pe care o generează. „E ca o carte, un manual, după care trebuie să se conducă agentul economic”, afirmă Cantaragiu.
Ea mai susține că agenții economici cu o producere mai mică vor avea și un act permisiv mai simplificat în funcție de presiunea ecologică pe care o exercită acel agent economic, iar unii agenți economici, cu o activitate mai mică, nu vor trebui să treacă printr-o procedură complicată. Totodată, Cantaragiu susține că instituția și controlul exercitării legislației, va fi efectuată gradual, dar se vor concentra pe poluatorii mari.