Ce să NU facem când găsim un cocostârc. De ce unele păsări sălbatice sunt întâlnite în spații urbane
Peste 20 de organizații de mediu cer autorităților un plan pe termen lung pentru criza apei
Nivelul apei în Nistru. Sursa foto: Facebook/Gheorghe Hajder
Republica Moldova trebuie să-și schimbe modul în care gestionează resursele de apă, iar măsurile nu trebuie limitate la perioadele de criză. Este mesajul transmis de aproape 20 de organizații de mediu, care au semnat un apel adresat autorităților centrale și locale. Printre semnatari se numără și Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Republica Moldova (AJMTEM).
Apelul vine în contextul crizei hidrologice care afectează țara. Starea de alertă hidrologică a fost declarată la sfârșitul lunii iulie și prelungită în august, iar din 26 septembrie Republica Moldova se află în stare de urgență în sectoarele energetic și hidrologic. Potrivit organizațiilor, situația de pe Nistru s-a agravat, iar volumul acumulărilor este de aproximativ trei ori mai mic decât volumul deversărilor din lac.

Organizațiile susțin că situația nu poate fi explicată doar printr-un an secetos. Seceta este amplificată de schimbările climatice, iar vulnerabilitatea țării este influențată și de modul în care sunt gestionate terenurile și resursele de apă. În apel se menționează că precipitațiile medii anuale au scăzut cu 7,2% între perioadele de referință 1961–1990 și 1991–2020. Republica Moldova a trecut, de asemenea, prin șapte secete severe în ultimele două decenii: în 2000, 2003, 2007, 2012, 2015, 2017 și 2020.
Presiunea asupra resurselor de apă este resimțită nu doar pe Nistru și Prut. Organizațiile atrag atenția că majoritatea râurilor mici din țară au fost modificate prin îndreptarea și regularizarea albiilor sau prin construcția barajelor. Aceste intervenții au redus capacitatea naturală a râurilor și a ecosistemelor de a reține și regenera apa, iar unele cursuri de apă seacă parțial sau complet în perioadele de secetă.
O altă problemă este consumul de apă în agricultură. Potrivit apelului, agricultura utilizează aproximativ 70% din volumul total de apă consumată la nivel național, în timp ce suprafețele irigate prin sisteme centralizate și moderne rămân reduse. Organizațiile cer modernizarea sistemelor de irigare, reducerea pierderilor și folosirea unor tehnologii care să permită adaptarea agriculturii la perioadele cu deficit de apă.
Ce solicită organizațiile de mediu
Printre solicitările adresate autorităților se numără instituirea unui mecanism permanent de monitorizare și comunicare publică privind resursele de apă. Organizațiile cer extinderea contorizării captărilor, inclusiv a celor din surse necentralizate, astfel încât gestionarea apei să se bazeze pe date reale.
Semnatarii solicită și protejarea și restaurarea zonelor umede, a luncilor, izvoarelor și a altor suprafețe care contribuie la reținerea și infiltrarea apei. În opinia organizațiilor, pădurile, solurile, zonele umede și râurile mici trebuie tratate ca parte a infrastructurii naturale de retenție a apei.
Pentru Nistru, organizațiile cer măsuri de restaurare a bazinului superior și o cooperare mai strânsă pentru gestionarea durabilă a fluviului. Acestea subliniază că Nistrul nu este doar o sursă de apă pentru populație, agricultură și economie, ci și un ecosistem și un coridor important pentru biodiversitate.
Organizațiile propun și elaborarea unui Program Național pentru Securitatea Hidrologică și Reziliență la Secetă, cu obiective, termene și responsabilități clare. Totodată, cer crearea unui mecanism permanent de dialog între autorități, comunități locale, agricultori, mediul academic, sectorul privat și societatea civilă.
Potrivit semnatarilor, declararea stării de urgență hidrologică nu ar trebui să fie urmată de revenirea la aceleași practici după diminuarea crizei. Organizațiile cer ca situația actuală să fie un punct de plecare pentru o schimbare pe termen lung în modul în care Republica Moldova gestionează o resursă tot mai limitată.
Declarația societății civile o puteți consulta aici: https://www.eap-csf.md/declara-ie-public-societ-ii-civile-de-mediu-din-republica-moldova-privind-situa-ia-critic-resurselor-de-ap/
Postări asemănătoare











