DOC/ Șapte candidați aspiră la fotoliul de director al Agenției „Moldsilva”. Cine sunt aceștia
Șapte candidați luptă pentru fotoliul de director al Agenției „Moldsilva. Printre ei un ex-director, doi actuali colaboratori, dar și un activist silvic. Toți și-au depus dosarele la Ministerul Mediului și urmează să participe la concursul care va avea loc la data de 25 octombrie 2021.
Valeriu Caisîn unul dintre cei șapte candidați pentru funcția de director al Agenției Moldsilva a deținut funcția dată în ultimele luni ale lui 2019, după ce a câștigat concursul în septembrie a aceluiași an. Ulterior, interimar, pe o perioada de doar câteva luni, a fost numit Nicolae Munteanu, unul dintre candidații actuali. Atunci, reprezentanții Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, spuneau că Caisîn a depus cerere de demisie din propria inițiativă.
Până a ajuns în septembrie 2019 director la Moldsilva, Caisîn a deținut, din 2012, funcția de director adjunct științific al Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS), instituție subordonată Agenției pentru Silvicultură „Moldsilva”. Anterior, acesta a activat în calitate de de inginer silvic-șef al Rezervației de stat „Codrii”.
Caisîn este membru al Biroului raional PAS la Strășeni și s-a regăsit pe listele partidului la alegerile parlamentare din 2019, dar nu a acces în Parlament.
Potrivit ultimei declarații de averi, depuse la în decembrie 2019, Caisin a avut în acel an salariu de peste 225 mii de lei, puțin peste 51 de mii de lei de la Moldsilva, iar peste 174 mii de lei de la ICAS. Alte 12 mii de lei le-a obținut dintr-o colaborare cu Institutul de Zoologie. Soția acestuia angajată la Liceul Teoretic Măgdăcești a ridicat un salariu de 75,5 mii de lei.
Caisîn mai indică venituri de 19 500 de lei sub formă de dobândă și 13 mii de lei sub formă de remunerare de la Rezervația Naturală Codrii.
Valeriu Caisîn indică că în 2011 a obținut contra sumei de 40.000 de lei o mașină Volkswagen Passat, fabricată în 2005, iar în 2016 acesta scrie că și-a cumpărat un autoturism Dacia Duster cu 60 de mii de lei.
Familia Caisîn deține în propietate o casă de locuit cu suprafața totală de 114,6 metri pătrați, cumpărată în 2017 cu puțin peste 114 mii de lei. Și un apartament de 60 de metri pătrați, cumpărat în 2009 pentru suma de 19500 de euro.
Familia Caisîn deține și șase conturi bancare pe care la momentul depunerii declarației se aflau 710 000 lei și 20 000 euro.
De asemenea, soții Caisîn dețin 50 la sută din SRL Acvaprim, amplsata în satul Ursoaia, raionul Cahul și care prestează servicii de aprovizionare cu apă.
Al doilea candidat este Ion Cebotarenco. Acesta a candidat anterior pentru funcția de secretar de stat la Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului. Atunci el indica că a activat ca Inspector în Garda Financiară, Contabil și Inginer silvic șef în Întreprinderea pentru Silvicultură Tighina, în perioada 2010 – iulie 2019.
Potrivit unei decalarații de avere depusă de Cebotarenco în 2017, pe când ocupa funcția de inginer silvic indica că în 2016 a avut un salariu de 198 mii de lei de la Întreprinderea pentru Silvicultură Tighina. Soția angajată la aceeași întreprindere a avut venituri de 7574.
Cebotarenco indica că deține și o mașină de model Honda CRV cumpărată în 2010 cu 80 mii de lei. Acesta a indicat că nu deține niciun teren agricol sau vreun bun imobil.
Printre candidați se numără și Victoria Covali, care în prezent ocupă funcția de directoare adjunctă a Agenției. Covali a fost numită în funcție în bază de concurs în septembrie 2020. Anterior aceasta a activat în cadrul agenției în calitate de consultantă a Serviciului pentru vânătoare la Agenţia „Moldsilva”, dar și consultantă arii protejate.
De asemenea, aceasta a activat în calitate de cercetător științific la Grădina Botanică în perioada 2006-2012, iar anterior a dețint funcția de director adjunct al Rezervației Naturale „Pădurea Domnească.
Potrivit ultimei declarații de averi prezentate la Autoritatea Națională pentru Integritate, pentru anii 2019- 2020 Covali a avut un salariu de 46 de mii de la Moldsilva și șase mii de lei din funcția de președinte al Consiliului de Administrație a Întreprinderii pentru Silvicultură Șoldănești. De asemenea, aceasta a obținut alte 53 de mii de lei din activitatea didactică, de creație și științifică. Covali a avut venituri de 140,5 mii de lei sub formă de indemnizații de la Casa Națională de Asigurări Sociale.
În 2019, Victoria Covali a primit sub formă de donație un apartament de 97 metri pătrați, a cărui valoare indicată este de 666 787 lei. Aceasta mai are în proprietate și un teren agricol de cinci hectare. Covali are un credit la bancă de 100 mii de lei luat în 2018 și scadent în 2023.
De asemenea, aceasta a indicat că este președintă la la AO Asociația Femeilor Silvicultoare din R.Moldova. De asemenea, este președinta a Consiliului de Administrare la două întreprinderi de stat din subordinea Agenției Moldsilva: ISS ORHEI și ISS SOLDANESTI.
Al patrulea candidat care și-a depus dosarul este Igor Fediuș. Acesta este cunoscut în spațiul public ca activist și expert în silvicultură. În martie 2020, acesta solicita guvernanților adoptarea codului Silvic și le cerea să aibă grijă de păduri. Arătându-se îndeosebi preocupat de Rezervația Naturală „Plaiul Fagului”, pentru că s-a născut la Rădenii Vechi și vede cum se distruge pădurea în zona Unghenilor. Informația despre venituri și averi nu este disponibilă public.
Candidează și Vladislav Grati care activează în calitate de șef secție la Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice (ICAS). Anterior acesta a candidat și pentru funcția de administrator al Î.S. „Rezervația Naturală „Codrii””, însă nu a obținut funcția. Informația despre venituri și averi nu este disponibilă public.
Nicolae Munteanu un alt angajat al Agenției „Moldsilva” se numără printre candidați. Acesta activează în calitate de inginer – șef silvic, iar în 2020 a deținut pentru câteva luni poziția de director interimar al Agenției „Moldsilva”. Informația despre venituri și averi nu este disponibilă public.
Vadim Stîngaci a deținut anterior funcția de șef adjunct al Inspectoratului pentru protecția mediului, inclusiv și funcția de Șef interimar al Inspectoratului. Potrivit ultimei declarații de avere, Stîngaci a avut un salariu de peste 137 mii de lei în 2020, iar soția sa, angajată la un birou notarial, mai puțin de 10 mii de lei. Alte 8400 de lei, Stîngaci le-a obținut sub formă de indemnizație de la ÎS„Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice”.
Familia Stîngaci deține în proprietate două terenuri agricole, un apartament de 49 metri pătrați și un garaj, valoarea ultimelor două fiind de peste 263 mii de lei. În 2019, soții Stîngaci și-au procurat un automobil de 170 mii de lei, de model Volkswagen Jetta. De asemenea, Vadim Stîngaci indică că are o cotă parte din compania SA „Mega Prim”.
Concursul pentru ocuparea funcției publice vacante de director al Agenției „Moldsilva” va avea loc la data de 25 octombrie 2021, ora 15.00, în sala de ședințe a Ministerului Mediului.
În prezent, atribuțiile directorului agenției Moldsilva sunt îndeplinite de Ion Platon, despre care am scris anterior că se află în litigiu cu statul.