fbpx

Ion Platon, director adjunct Moldsilva, demis de Guvernul Sandu, dar „avansat” de Ministerul Mediului

 Ion Platon, director adjunct Moldsilva, demis de Guvernul Sandu, dar „avansat” de Ministerul Mediului

Sursa: FB/ Moldsilva

Susține Ecopresa, distribuie!

Ion Platon, director adjunct la Moldsilva, se judecă cu statul, cerând verificarea legalității actului prin care a fost demis în 2019. În același timp, la doar 4 luni de la demitere, Platon a revenit în funcția de director adjunct al Agenției Moldsilva, iar recent a fost „avansat” să exercite temporar atribuțiile funcției de director al Agenției. Un ordin în acest sens a fost semnat de ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, la 13 septembrie 2021. Interimatul va dura până la numirea unui nou director, concursul în acest sens fiind anunțat pe site-ul Ministerului.    

Ordinul ministrei prin care Platon a fost însărcinat să exercite temporar atribuțiile directorului Agenției „Moldsilva”

Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, a precizat pentru ecopresa.md, că odată cu demiterea din funcția de director al Agenției Moldsilva a lui Dumitru Cojocaru, atribuțiile acestei funcții urmau să fie îndeplinite de directorul adjunct. Astfel, acestea sunt îndeplinite de către Platon, până la numirea unui nou director. Precizăm că Agenția are doi directori adjuncți.

Concursul pentru ocuparea funcției de director al Agenției Moldsilva este în plină desfășurare, așa că sper că într-o perioadă scurtă Agenția va avea un director care va îndeplini toate atribuțiile funcției”, a menționat Cantaragiu.

Numele lui Ion Platon se găsește în lista persoanelor care au pădure în arendă și, de asemenea, este menționat în investigațiile legate de partide de vânătoare în Rezervația „Pădurea Domnească”, în timp ce deținea funcția de director adjunct al Agenției Moldsilva.

Transfer, în loc de demitere

Deși a fost demis de Guvernul Sandu, Ion Platon nu a plecat din sistemul instituțiilor de stat. Potrivit dispoziției semnată la data de 1 noiembrie 2019  de ex-prim-ministra Sandu, raporturile cu Platon urmau să fie încetate din 7 noiembrie 2019. În loc să fie eliberat din funcție, acesta a scris cerere să fie trecut, prin transfer, la o altă instituție. Mai exact, în funcția de Șef al Direcției Acțiuni Anticoncurențiale ale Autorităților Publice în cadrul Consiliului Concurenței, începând cu data de 4 noiembrie 2019.

Platon a revenit în funcția de director adjunct al Agenției Moldsilva în martie 2020, la doar patru luni de la ordinul semnat de Maia Sandu. Ministra Mediului, Iuliana Cantaragiu, a declarat pentru ecopresa.md că acesta a fost repus în funcție prin transfer de la Consiliul Concurenței.

Platon a atacat în judecată decizia Guvernului Sandu, cerând să fie verificată legalitatea actului. Totodată a cerut și încasarea prejudiciului moral în valoare de 20 mii de lei. Dosarul se află pe rol la Judecătoria Chișinău, iar potrivit portalului instanței de judecată ultima ședință a avut loc pe 23 septembrie 2021. Rezultatul ședinței nu a fost făcut public.

Cantaragiu afirmă că știa despre procesul de judecată inițiat de Platon împotriva Guvernului, însă ea susține că la ultima ședință de judecată Platon a renunțat la pretenții și nu ar mai vrea să continue procesul de judecată. Tot ea a menționat că nu cunoaște cauzele renunțării.

Ultima ședință în procesul dintre Guvern și Platon a avut loc pe 23 septembrie

Reporterul ecopresa.md l-a sunat de mai multe ori pe Ion Platon pentru a-i solicita detalii cu privire la proces, însă acesta nu a răspuns la apelurile noastre. La unul dintre mesajele reporterului a declarat că va reveni cu un apel, însă până la publicarea materialului, acest lucru nu s-a întâmplat.

Ion Platon activează la Agenția „Moldsilva” din 2002, cu o singură pauză, cele aproximativ patru luni, cât a lucrat pentru Consiliul Concurenței.  

Indemnizații de zeci de mii de lei de la cinci întreprinderi de stat

Potrivit ultimei declarații de avere și interese depusă de Platon în 2020, acesta a avut un salariu de aproximativ 200 mii lei, dintre care peste 44 mii lei de la Consiliul Concurenței, iar alte 153 mii de lei de la Agenția Moldsilva. Soția acestuia a avut un salariu de 8400 lei de la compania – „Profilabdiagnostic” SRL.

De asemenea, Ion Platon a obținut îndemnizații de la cinci întreprinderi de stat din domeniul silviculturii, după cum urmează:

  • ÎS „Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice” –  21725.00 MDL
  • ÎS „Întreprinderea pentru silvicultură „SilvaCentru” Ungheni – 20590.91 MDL;
  • ÎS „RN Pădurea Domnească” – 18594.50 MDL;
  • ÎS „Întreprinderea pentru silvicultură „Nisporeni-Silva” – 4228.27 MDL
  • Î.S. „Întreprinderea pentru silvicultură „Silva-Sud” Cahul – 4227.27 MDL;

Platon indică și că a primit un transfer din străinătate de 1750 de euro.

Familia Platon deține un teren forestier, în contract de locațiune din 2011, un teren agricol cumpărat cu 16 mii lei în 2016, două terenuri din alte categorii – unul procurat în 2011 cu 50 mii lei și altul în 2019 cu 450 mii lei.

De asemenea, familia Platon deține două garaje, unul din 2008, altul din 2010 și un apartament procurat în 2010 cu 74 mii de euro, cu o suprafață totală de 113 metri pătrați.

Platon conduce un Autoturism/ Volvo xc 60 fabricat în 2013 și cumpărat în 2019, iar potrivit declarației de avere valoarea acestuia este de 240 mii de lei.

Directorul adjunct al Agenției „Moldsilva” are trei împrumuturi, dintre care două contractate în 2020, ambele de la Victoriabank – unul de 50 mii de lei, scadent în 2025, altul de 43 mii de lei scadent în 2021. Și un împrumut de la Crigan Elena de 22 mii de euro, scadent în 2029.

La vânătoarea în Rezervația „Pădurea Domnească” și conflict de interese

Numele lui Platon se regăsește și în investigații jurnalistice. Mai exact, o anchetă a Ziarului de Gardă arată că Platon a participat la partide de vânătoare în Rezervația „Pădurea Domnească” în timp ce deținea funcția de director adjunct al Agenției Moldsilva.

Totodată, potrivit portalului moldovacurată.md, soţia lui Platon a primit drept de folosinţă asupra unei fâşii forestiere cu suprafaţa de 10 ari. Funcţionarul a făcut parte din Comisia de licitaţie, deşi neagă acest lucru. Potrivit procesului-verbal publicat de sursa citată, din Comisie au făcut parte angajaţi de la „Moldsilva”, printre care şi Ion Platon, soţul arendaşei. „Nu ştiu de unde aveţi un astfel de act, probabil e unul fals, eu niciodată nu am fost membru al comisiei de arendă”, a declarat în 2011 Platon pentru moldovacurată.md.

Platon este vizat și într-o anchetă a ziarului Timpul din 2013, potrivit căreia ar fi stat în spatele unor licitații de achiziție a unor insecticidele false, cu un preț exorbitant. Potrivit timpul.md, Platon a negat acuzațiile.

Ion Platon a candidat la alegerile parlamentare din noiembrie 2014, fiind pe lista  Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!