Antreprenorilor li s-au mai dat două luni pentru a se conforma la REP și înregistra în Registrul Producătorilor
Ministerul Mediului a prelungit cu 2 luni perioada în care agenții economici se pot conforma la mecanismul Responsabilitatea Extinsă a Producătorului (REP) și înregistra în Registrul Producătorilor, așa cum prevăd modificările la Legea cu privire la deșeuri (nr. 209) care au intrat în vigoare în luna mai. Antreprenorii pot face acest lucru și online, pe https://siamd.gov.md/, până în august.
Deoarece n-au reușit să se conformeze la noile prevederi ale legii deșeurilor, unii agenți economici s-au pomenit cu mărfurile blocate în vamă, au menționat pentru Ecopresa surse din cadrul ministerului.
Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, care a anunțat despre prelungirea termenului joi, 13 iunie, într-un mesaj video postat pe Facebook, a spus că decizia a fost luată la solicitarea a numeroși agenți economici. În plus, numărul angajaților Agenției de Mediu va fi suplimentat, pentru a accelera procesarea cererilor.
„Sunt conștient că avem nevoie cu toții de timp ca să ne adaptăm la schimbările legislative. (…) Modificările la Legea 209 cu privire la Deșeuri, intrate în vigoare în luna mai, au generat mai multe neclarități în rândul producătorilor și importatorilor care plasează pe piață mărfuri”, a spus ministrul. El le-a oferit antreprenorilor și două numere de telefon la care pot semnala problemele cu care se confruntă: 022820790, 022820785.
Sergiu Lazarencu a explicat în același mesaj că Responsabilitatea Extinsă a Producătorului (REP) prevede că „toți producătorii care importă și plasează pe piață produse precum echipamente electrice și electronice, baterii și acumulatoare, ambalaje și produse ambalate, anvelope, uleiuri și vehicule sunt obligați să colecteze o parte din ele atunci când acestea devin deșeuri”.
Mecanismul REP este pe larg implementat în toate țările dezvoltate și reprezintă baza unei economii circulare și sustenabile, unde fiecare deșeu este recuperat, reciclat și reintrodus în economie sub formă de materie primă.
La ce se referă noile prevederi ale legii deșeurilor
Noile prevederi ale legii deșeurilor includ definițiile tipurilor de deșeuri, ale schemelor de Responsabilitate Extinsă a Producătorilor. De asemenea, impun obligații suplimentare pentru autoritățile publice locale în ceea ce privește colectarea și tratarea deșeurilor municipale, stabilesc un sistem de colectare separată pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă până în 2025.
Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor, procedura de autorizare pentru gestionarea deșeurilor este revizuită. Astfel, potrivit Ministerului Mediului, vor fi eliberate autorizații de mediu pentru anumite tipuri de activități legate de gestionarea deșeurilor și eliminarea derogărilor acordate unităților care nu respectă cerințele de autorizare.
Autor: Alex Surdu, stagiar la Ecopresa