UE oferă până la 40.000 de euro pentru renovarea obiectivelor cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului
Uniunea Europeană va finanța cu până la 40.000 de euro proiecte de renovare a obiectivelor cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului. Este vorba atât de imobile – cum ar fi clădiri istorice, monumente, situri arheologice, obiective de mediu natural, etc. – cât și de opere de artă – precum filme artistice sau documentare, fotografii, tablouri, cărți, colecții.
Concursul de idei este lansat în cadrul componentei pentru conservarea/restaurarea patrimoniului cultural a Programului UE ”Măsuri de consolidare a încrederii” (EU-CBM). Unul din scopurile programului este finanțarea lucrărilor de conservare și restaurare a monumentelor istorice de importanță națională și a patrimoniului cultural de o scară mică, aflat în pericol, considerat de interes istoric național pentru ambele maluri ale Nistrului. Pe lângă Cetatea Bender și Circul din Chișinău, unde au fost deja lansate procesele de pregătire a lucrărilor de renovare, programul intenționează să finanțeze 10 obiective de scară mică din patrimoniul cultural istoric, alocând sume de până la 40 000 EUR per obiectiv.
Concursul este deschis pentru persoane sau grupuri de persoane care vor să propună idei spre finanțare Programului EU-CBM. Ideea propusă trebuie să respecte următoarele criterii:
– Obiectivul să fie amplasat pe fie pe malul drept, fie pe malul stâng al râului Nistru și să aibă potențial de sporire a încrederii între comunitățile de pe ambele maluri;
– Sunt acceptate spre finanțare atât obiectivele incluse în lista patrimoniului cultural național, cât și cele care nu figurează în această listă;
– Sunt obiective imobile (clădiri istorice, monumente, situri arheologice, obiective de mediu natural picturi etc.) sau mobile (filme artistice sau documentare, fotografii, cărți, colecții, etc.);
– Să corespundă criteriilor de bază ale măsurilor de consolidare a încrederii:
– Respectarea principiului de a nediminuare a încrederii;
– Valori comune pentru ambele maluri;
– Nonpolitic;
– Realizarea proiectului în limitele bugetului disponibil (40 000 Euro)
– Asigurarea mentenanței obiectivului pentru perioada de după intervenția programului EU-CBM.
În prima etapă al concursului, vor fi examinate cererile și vor fi vizite la fața locului pentru a verifica informațiile prezentate în cerere și a clarifica potențialul de restaurare a acestora. În baza acestui proces va fi lansată cea de-a doua etapă, în cadrul căreia cele mai bune idei vor fi supuse unei proceduri de votare online (proces cu o pondere de 50% din scorul final), rezultatele votului fiind îmbinate cu opinia profesionistă a grupului de monitorizare a patrimoniului cultural EU-CBM (celelalte 50% din scorul final). După selectarea celor 10 obiective, programul EU-CBM va iniția procedurile de conservare/restaurare a acestora.
Termenul preliminar pentru prezentarea cererilor de finanțare: 31.01.2020. Toate cererile trebuie depuse prin email la adresa andrei.vasilachi@undp.org. Atât indivizii, cât și grupurile de persoane pot prezenta mai multe cereri diferite.