fbpx

Tinerii şi dreptul de a participa

 Tinerii şi dreptul de a participa
Susține Ecopresa, distribuie!

Cine, Când, Unde şi Cum poate participa?

Cine? Putem răspunde cu certitudine că oricine dintre noi poate să se implice. De la mic la mare, „terenul participării” este liber pentru fiecare om – matur sau copil – conştient de consecinţele şi implicaţiile pe care le pot avea deciziile de mediu aprobate de cei de la putere, dar şi de acţiunile celor „mai mici”.

Când şi Unde putem participa? Tinerii se pot implica în procesele decizionale încă în familie – discutând despre alegerea locului unde va fi depozitat gunoiul, continuând în şcoală – prin participare la activităţi de salubrizare, sensibilizare – flashmoburi, concursuri, manifestaţii paşnice de opinie. O altă etapă de participare este cea în care tinerii se încadrează în câmpul muncii şi participă în mod direct în viaţa statului, iar cei mai activi ajung, într-un final, să-şi spună şi să-şi impună punctul de vedere la nivel de comunitate internaţională participând la forumuri, conferinţe, programe internaţionale pentru tineri.

Dar Cum să participăm şi ce mijloace avem la dispoziţie? Aceasta este una din cele mai importante întrebări. Există diverse modalităţi de participare pentru tineri. Aceştia se pot implica direct, manifestând activism şi fiind aleşi în clasă, liceu sau comunitate să reprezinte interesele localităţii, sau indirect, alegându-i pe cei care pot să fie vocea lor şi care pot să le transmită mesajul. Aşadar, putem vorbi despre acele structuri de autoadministrare ale tinerilor sub formă de consilii ale liceenilor care au contact direct cu autorităţile publice locale şi care pot să expună punctul de vedere al generaţiei care urmează să suporte consecinţele acţiunilor maturilor privitor la deciziile de mediu. Activitatea tinerilor în calitate de voluntari în organizaţiile obşteşti de mediu este de asemenea un mijloc prin care aceştia pot să influenţeze lucrurile.

Modalităţile de participare care stau la îndemâna oricărui tânăr sunt cunoscute şi accesibile, doar că uneori acestea sunt folosite în alte scopuri – de recreere mai degrabă şi nu ca mijloace de implicare în viaţa comunităţii. Mass-media tradiţională – presa scrisă, radioul, televiziunea sunt instrumentele pe care tinerii pot să le folosească cu uşurinţă pentru a-şi exprima îngrijorarea, pentru a bate clopoţelul de alarmă.

O modalitate nu mai puţin accesibilă tinerilor pentru a-şi demonstra spiritual participativ este reprezentat de platformele de exprimare a opiniei tinerilor prin intermediul Internetului. Majoritatea tinerilor folosesc reţelele de socializare, youtube, forumurile online pentru comunicare, etalare a unor poze noi. Dar acestea pot fi în acelaşi timp mijloacele pe care Tinerii Responsabili pot să le folosească pentru ca să participle la evidenţierea unor aspecte de mediu din localitatea lor, sensibilizând şi în acelaşi timp atrăgând atenţia autorităţilor asupra problemelor existente.

Să nu uităm: “Problemele de mediu sunt de interes major pentru tinerii care vor fi obligaţi, în viitor, să facă față consecințelor greșelilor trecutului”! (Extras din Carta Europeană revizuită privind Participarea tinerilor în viața locală și regională).

Un articol realizat de Centrul Aarhus Moldova

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!