Ciparea câinilor cu stăpân la Leova – un proiect în premieră pentru Republica Moldova
FOTO: Invazie de insecte. Peste 5-6 ani, am putea rămâne fără stejari
Temperaturile ridicate din ultima perioadă au făcut ca mai multe insecte să se înmulțească și să invadeze parcurile, scuarurile, casele oamenilor. În timp ce unele specii aduc beneficii, altele se situează la polul opus și produc doar pagube. Insectele au proprietatea de a se retrage toamna în locuri ascunse pentru hibernare – ele se adăpostesc în scorburi sau sub scoarța copacilor. În oraș ele nu au unde să se ascundă, de aceea caută adăpost în locuințele oamenilor, ne spune Valeriu Derjanschi, doctor habilitat în biologie, cercetător științific principal în cadrul Institutului de Zoologie.
„Nu putem combate tigrul stejarului”
Tigrul stejarului (Corythucha arcuata), insecta care ne-a invadat în ultima vreme parcurile și scuarurile, a fost observat pentru prima dată în Republica Moldova în anul 2018. Este o specie de ploșniță invazivă, care a venit la noi din America de Nord. Datorită temperaturilor mai înalte, tigrul stejarului s-a înmulțit masiv și prezintă o amenințare serioasă.
„Cea mai mare problemă este că nu putem combate această insectă. Ea se adăpostește pe partea inferioară a frunzelor și se hrănește cu seva plantelor. Poți să stropești pădurea mult și bine cu insecticide, tigrul stejarului habar nu are. În condițiile actuale, când această insectă a invadat masiv spațiile verzi, peste 5-6 ani am putea rămâne fără stejari în Republica Moldova. Și nu putem face nimic. E catastrofă! Așa de mult s-a înmulțit tigrul stejarului, încât toți stejarii din Republica Moldova sunt afectați. Pe un copac pot fi până la un milion de exemplare.”, atenționează Valeriu Derjanschi.
Potrivit savantului, soluția ar fi o vară ploioasă, rece – astfel, tigrul stejarului ar pieri pe cale naturală. Atunci când nimerește pe pielea oamenilor, tigrul platanului, fiind însetat, simte lichid și poate provoca înțepături. Oamenilor alergici poate să le provoace înroșirea pielii, mâncărimi sau alte reacții adverse, mult mai grave.
Buburuza asiatică: sanitar al plantelor, dar ucigător de buburuze autohtone
O altă insectă care a invadat casele oamenilor în ultima perioadă, și anume buburuza asiatică (Harmonya axyridis), originară din China, este o specie invazivă și a apărut în Republica Moldova acum 10 ani. Este un sanitar, deoarece se hrănește cu păduchi ai plantelor. Cu toate acestea, buburuza asiatică dăunează mult speciilor autohtone, precum este buburuza comună (Coccinella septempunctata), numită și buburuza cu șapte puncte. „Buburuza asiatică ia hrana buburuzelor autohtone, dar ocupă și spațiul lor. În asemenea condiții, buburuzele autohtone se limitează în înmulțire”, precizează Valeriu Derjanschi. Buburuza asiatică se poate hrăni și cu larvele altor buburuze sau cu larvele fluturilor.
Ploșnița marmorată, pericol pentru persoanele alergice
Venită și ea din Asia de Sud-Est, ploșnița marmorată (Halyomorpha halys) are un miros specific, neplăcut. A fost observată pentru prima dată în Republica Moldova în anul 2019. Această insectă este una fitofagă, adică se hrănește cu seva plantelor – de la pomi fructiferi, roșii. Potrivit lui Valeriu Derjanschi, dacă ploșnițele marmorate vor invada terenurile agricole, pomii se vor usca. De asemenea, ploșnița prezintă pericol pentru oamenii alergici. Cu toate acestea, cercetătorul nu recomandă folosirea insecticidelor.
„Ploșnițele marmorate elimină niște substanțe cu miros neplăcut, care au menirea să îndepărteze de ele dușmanii – păsările și șopârlele. De la aceste substanțe, unor oameni li se poate umfla nasul, gâtul, iar alții pot avea o respirație dificilă. Ploșnițele sau, în general, insectele nu trebuie nimicite atunci când le găsim în locuințele noastre. Mai bine să le aruncăm pe geam, ca ele să ajungă înapoi în natură. Trebuie să le cultivăm oamenilor o atitudine prietenoasă față de natură”, recomandă Valeriu Derjanschi.
Schimbările climatice din cauza cărora atestăm în luna octombrie peste 30 de grade Celsius, adică temperaturi de vară, favorizează nu doar înmulțirea masivă a speciilor de insecte descrise mai sus. Potrivit cercetătorului Valeriu Derjanschi, în scurt timp am putea să ne trezim și cu alte „surprize” – vom avea drept oaspeți în încăperile noastre și alte insecte invazive, care au venit în Republica Moldova din state asiatice sau de pe continentul America de Nord.