FOTO/ Tăieri ilegale la Valea Morilor. Un consilier PAS îl acuză pe Ceban. Primăria susține că terenul este în proprietatea Agenției Proprietății Publice
Circa zece arbori au fost tăiați ilegal în parcul Valea Morilor. Un consilier PAS susține că tăierea s-a făcut la indicația primarului Ceban, în timp ce primăria susține că terenul este în proprietatea Agenției Proprietății Publice, care se află în subordinea Guvernului. Cazul este investigat de poliție.
Potrivit consilierului PAS Roman Roșca tăierile ar fi avut loc la indicația primarului Ion Ceban, iar prejudiciul este de peste 76 mii de lei. Pe de altă parte, municipalitatea anunță că a sesizat poliția privind cazul de tăiere ilegală a arborilor din Parcul „Valea Morilor”.
Totodată, în timp ce consilierul PAS susține că acțiunea a fost făcută cu acceptul Întreprinderii Municipale „Spații Verzi”, a căror angajați erau la fața locului; primăria susține că cei de la „Spații Verzi” au depistat persoanele care care efectuau lucrări de tăiere ilegală a 10 arbori. Este vorba de un grup de persoane și 2 unități de tehnică (o autobasculantă și un autoturn).
În comunicatul primăriei se mai menționează că Î.M. „Asociația de Gospodărire a Spațiilor Verzi” nu a executat lucrări silvotehnice în zona respectivă, autorizațiile fiind emise de Agenția de Mediu care nu se subordonează Primăriei Chișinău.
Potrivit municipalității la fața locului au fost chemați reprezentanții Agenției de Mediu Chișinău pentru a consemna acțiunile ilegale, iar poliția a documentat cazul și întreprinde măsuri pentru a depista cine sunt persoanele care au comis infracțiunea în zonele verzi din sectorul Centru al capitalei.