Un oraș din Germania a declarat stare de „urgenţă climatică” şi doreşte să atingă neutralitatea climatică până în 2035
Oraşul german Munchen a declarat stare de ”urgenţă climatică” şi intenţionează să atingă ”neutralitatea climatică” până în anul 2035, după ce consilierii locali au aprobat propunerile cu majoritate de voturi, scrie Green Report.
Administrația orașului în sine și companiile proprii ale orașului vor să devină neutre din punct de vedere climatic până în 2030. Până în prezent, orașul și-a stabilit un obiectiv pentru ambele în 2050. Acum administrația ar trebui să elaboreze un plan concret până la jumătatea anului viitor.
“Este un obiectiv foarte ambiţios”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al departamentului de politici climatice, Jens Roever, după decizia consiliului municipal. “Am primit însă un mesaj clar de la comunitatea ştiinţifică, potrivit căreia obiectivul actual – atingerea neutralităţii climatice până în 2050 – nu este suficient”.
Sintagma “neutralitate climatică” se referă la realizarea unei balanţe a emisiilor prin compensarea unei cantităţi măsurate de dioxid de carbon eliberat în atmosferă cu o cantitate echivalentă izolată sau îndepărtată din atmosferă.
În Germania, peste 60 de orașe au declarat starea de urgenţă climatică, inclusiv capitala Berlin. Berlinul a fost primul stat federal care a declarat starea. Senatul a respins termenul de „urgență”, deoarece poate fi legat de legislația de urgență din Republica Weimar.
Săptămâna trecută, Parlamentul german a aprobat pachetul de combatere a schimbărilor climatice. Acesta conţine măsuri precum scumpirea combustibililor, ieftinirea biletelor de tren prin scădere TVA-ului, dar şi subvenţii pentru navetişti, printre altele.