Fii un Artist al Dunării 2020. Concurs pentru tinerii care vor să descopere râurile din bazinul Dunării
Organizat în comun de către Parteneriatul Global pentru Apă din Europa Centrală și de Est (GWP CEE) și Comisia Internațională Pentru Protecția Dunării (ICPDR), concursul „Fii un artist al Dunării!” încurajează copiii să atragă mai multă atenție la râurile din preajma lor, să reflecteze asupra a ceea ce înseamnă mediul înconjurător și să creeze opere de artă originale pentru a sărbători regiunea Dunării.
În contextul pandemiei de coronavirus și a situației excepționale din toate țările dunărene, concursul se va desfășura în lunile septembrie și octombrie 2020. Selecția câștigătorilor la nivel național va avea loc la începutul lunii noiembrie, iar câștigătorii la nivel internațional vor fi desemnați în a doua jumătate a lunii noiembrie 2020.
Detaliile concursului:
- În acest an motto-ul concursului este „Descoperă Dunărea”
- Participanții trebuie să fie cetățeni ai unei țări care face parte din bazinul Dunării (Germania, Austria, Cehia, Republica Slovacă, Ungaria, Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Serbia, Muntenegru, România, Bulgaria, Moldova și Ucraina).
- Sunt propuse două categorii de participanți: juniori (6-11 ani) și adolescenți (12-18 ani).
- Participanții se pot înscrie fie în mod individual, fie în grup de maxim 4 persoane, fie la nivel de clasă.
- Există trei categorii de concurs: lucrări de artă, video, hărți (categorie nouă)
- Competiția se desfășoară în două etape: națională și internațională. Juriul din R. Moldova va selecta şi premia câştigătorii la nivel naţional, iar lucrarea care va acumula cel mai mare punctaj va participa la etapa internațională a concursului.
Specificații
- Lucrările artistice trebuie să fie făcute din materiale naturale găsite în râu sau pe malul acestuia (exemplu: lemn, pietre, păpuriş, nisip, etc., fie deşeuri găsite la mal). Desenele și picturile nu sunt acceptate. Dimensiunea minimă a fotografiilor digitale este de 150 DPI (59 pixeli/cm) și 3 megabaiți.
- Videoclipurile trebuie să aibă durata de 1 minut și vor fi înregistrate cu ajutorul camerei de filmat. Animațiile nu vor fi acceptate. Copiii pot realiza un fimuleț, înscena un spectacol sau cânta o melodie.
- Hărțile trebuie să fie create pe o foaie în format A3 și vor include direcțiile busolei, distanța sau scala, o legendă, simboluri pentru a reprezenta diferite obiecte. Elevii sunt încurajați să-și manifeste creativitatea și să prezinte orice locuri/puncte interesante pe hartă. Harta trebuie trimisă organizatorilor naționali fie sub formă scanată, fie sub formă de fotografie digitală de rezoluție înaltă. Dimensiunea minimă a fișierelor este de 150 DPI și 3 megabiți.
Copiii care doresc să participe la concurs trebuie să meargă pe malul unui râu (în mod ideal Dunăre sau un afluent al Dunării; în cazul Republicii Moldova – râul Prut și afluenții săi) și să creeze o piesă de artă ecologică, să înregistreze un material video sau să creeze o hartă. Pentru această categorie nouă, copiii vor explora malul râului și vor face o hartă cu diferite puncte considerate interesante de către ei (obiecte de arhitectură, locuri de recreere, zone importante pentru biodiversitate sau locuri aflate în stare proastă/care necesită curățare, zone inundate etc.). Harta poate dezvălui și câteva fapte curioase sau mai puțin cunoscute despre râu.
Participanții la concurs trebuie să fotografieze lucrarea şi să o expedieze în adresa MEM. Fiecare lucrare va fi însoţită de titlu/nume autor/clasă/vârsta/ şcoala/profesorul coordonator şi trebuie expediată până pe 20 octombrie 2020 la adresa poştală: str. S. Lazo, 13, Chişinău, MD 2004 sau prin e-mail mem@mem.md, cu menţiunea „Concursul Artistul Dunării”.
Selecția câștigătorilor
La nivel național: în fiecare țară, organizatorii vor evalua lucrările și videoclipurile. Primele 10 lucrări de artă naționale vor fi înscrise pe contul oficial de Instagram al concursului Danube Art Master.
Rezultatele vor fi făcute publice pe pagina web a Mișcării Ecologiste din Moldova (www.mem.md). Câştigătorii la etapa naţională vor fi anunţaţi de către organizatori telefonic și prin email. Autorul celei mai bune lucrări va primi titlul de „Artist al Dunării” și va fi recompensat cu premii motivante.
La nivel internațional: câte un câștigător național la categoria Juniori și câte un câștigător național la categoria Adolescenți în toate cele trei categorii vor fi premiați de către un juriu internațional, compus din reprezentanții naționali ai tuturor țărilor ICPDR. Decizia judecătorilor este definitivă, iar creatorul (creatorii) operei de artă alese vor fi desemnați artiști ai Dunării.
La nivel internațional va fi necesară și o poveste din spatele operei de artă: participanții vor trebui să trimită lucrarea acompaniată de o poveste scrisă în limba engleză (declarația artistului) până la 250 de cuvinte. Această declarație trebuie să descrie procesul creativ și ceea ce a învățat participantul prin explorarea bazinului hidrografic.
După competiție, va fi organizată o expoziție cu fotografiile celor mai bune opere de artă din fiecare țară. Detalii suplimentare AICI.