Susține Ecopresa, distribuie!
Comisia pentru Situații Excepționale a municipiului Chișinău s-a întrunit în ședință și a declarat situație excepțională în municipiul Chișinău în domeniul aprovizionării cu apă și canalizare. În urma majorării tarifului la energie, creșterea cheltuielilor operaționale în urma sporirii indicelui inflației, la finele anului curent, Societatea pe Acțiuni „Apă-Canal Chișinău” înregistrează un deficit de peste 400 de milioane de lei, iar pentru anul 2023 deficitul se va ridica la 700 de milioane de lei, anunță Primăria municipiului Chișinău.
Situația financiară a întreprinderii înregistrează indici negativi, astfel că în prezent este în imposibilitate de a achita energia electrică și toate plățile salariale, iar în lipsa unei măsuri de ajustare a tarifului, societatea se află în imposibilitate de a livra apă către consumatori.
„Situația financiară precară în care se află ACC este rezultatul unui tarif care nu acoperă nici pe departe costurile operaționale și obligațiunile operatorului, fiind unul cel mai mic pe țară. Din acest motiv este imperios să fie întreprinse acțiuni, să fie identificate soluții pentru a stopa declinul financiar al întreprinderii”, se spune într-un comunicat al Primăriei.
Potrivit instituției, „Apă-Canal Chișinău” se confruntă cu dificultăți ca urmare a semnării în anul 2013 a unor acorduri de împrumut cu Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) și Banca Europeană de Investiții (BEI), fiecare în valoare de 24 de milioane de euro, în condiții care sunt irealizabile pentru întreprindere. „Două din cele mai importante condiții care au fost impuse de bănci și care sunt imposibil de realizat de către operator sunt: ajustarea tarifului (care nu depinde de ACC și este doar de competența regulatorului), iar a doua condiție este deținerea pe conturile întreprinderii blocate permanent a sumei de 2 milioane de euro”, menționează reprezentanții Primăriei.
Totodată, susține Primăria, din 2015 „Apă-Canal Chișinău” a început plățile pentru rambursarea creditului, plăți care nu aveau nicio acoperire în tarif. „Asemenea credite, de regulă, urmează a fi încheiate la nivel de Guvern sau, cel puțin, la nivel de municipalitate. Or, condițiile impuse de bănci nu puteau fi respectate din start de „Apă-Canal Chișinău”, iar aceasta a condus la situația financiară în care se află astăzi societatea”.
Comisia pentru Situații Excepționale a Municipiului Chișinău a pus în sarcina SA „Apă-Canal Chișinău” să perfecteze și să prezinte Consiliului Municipal Chișinău proiectele de decizie privind cesiunea Contractului de finanțare încheiat între „ACC” SA și BERD, BEI și respectiv, proiectul de decizie privind aprobarea tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă și canalizare și epurare a apelor uzate.
De asemenea, va fi convocată ședința extraordinară a Consiliului Municipal Chișinău, pe ordinea de zi a căreia va fi inclusă această problemă.
Mai mult, CSE a mun. Chișinău a constatat circumstanțele privind necesitatea adoptării deciziilor în regim de urgență fără consultarea cetățenilor, asociațiilor constituite, altor părți interesate.
Susține Ecopresa, distribuie!