[FOTO] Jurnal de călătorie. O aventură de trei zile la EcoTabăra

Acest articol este despre o experiență unică ce mi-a oferit o nouă viziune asupra mediului înconjurător. Este despre o destinaţie impresionantă, un loc unde dăinuie armonia și se pecetluiește un legământ dintre om și natură. Energie, oameni, conexiune, terapie pentru trup şi suflet… așa aş putea descrie ceea ce am simțit timp de câteva zile, la sfârșitul lunii august. 

Plecarea în inima naturii, la Rezervația Naturală „Codrii”, a fost posibilă datorită noului proiect implementat de Ecopresa/Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Republica Moldova. Mai exact, este vorba despre organizarea primei ediții a EcoTabăra. Această inițiativă a fost lansată cu scopul de a oferi oamenilor posibilitatea de a evada din rutina oraşului, de a trăi după regulile naturii şi de a o cunoaște mai bine.

Vă îndemn să vă relaxați, să luați o băutură rece pentru a o savura și, nu în ultimul rând, să vă lăsați purtați de magia gândurilor în inima codrilor. 

Pentru prima oară în viața mea, am luat decizia să plec într-o drumeţie cu cortul. Aveam la început mici palpitații, întrucât nu ştiam cum se asamblează corect un cort sau un hamac și cum este să dormi sub cerul liber. Însă nu am stat mult pe gânduri, ştiam că această ieșire îmi va schimba viziunea nu doar asupra vieții, dar şi cu privire la mediul înconjurător. 

În prima zi m-am trezit foarte devreme, la ora 4:00 și eram nerăbdătoare să plec în aventura ce urma. Nu știam ce se va întâmpla, dacă voi face față provocărilor, dar ceva din adâncul sufletului îmi spunea că voi fi bine. Și așa a fost. 

Punctul de plecare a fost stabilit la sediul Ecopresa. Am urcat în microbuz alături de grup şi am plecat spre destinația finală, Rezervația „Codrii”. În timpul deplasării, am depănat istorioare, amintiri, am ascultat muzică și am încercat să creăm o conexiune armonioasă între noi. Nu eram mulți, însă era suficient, oamenii sfinţesc locul. Eram înconjurată de persoane cu experiență, care au mai călătorit şi sunt atrași de tot ce este verde. 

Când am ajuns, mi s-a întretăiat respirația, ochii se minunau, iar inima zvâcnea mai încet, probabil se temea să nu risipească frumusețea din jur. Mi-am luat valiza, am plecat în vale, unde era forfotă de cu zori. O parte din participanți deja erau pe loc și lucrau precum furnicuțele – cineva instala cortul, altcineva gătea și copiii alergau desculț prin iarba care deja avea firele îngălbenite, un semn clar că toamna ne calcă pe urme.

Nu am stat mult să admir, ci m-am implicat imediat în procesul de pregătire a prânzului. În meniu era borş roșu şi paste cu legume la ceaun. Am început prin a tăia legumele rondele. În timp ce ajutam la gătit, m-am împrietenit cu o copiliță de doar zece ani, Varvara. Acest nume neobișnuit mi-a atras atenția, parcă ceva tainic, un aer mistic care mă ducea cu gândul la strămoși și în același timp era un balsam peste amintirile mele. De fapt, nu doar numele ei era special, avea o gândire atât de matură și nu semăna cu cea a unui copil.

„EcoTabăra – o șansă pentru o pădure fără gunoi”

 Mi-a plăcut fraza pe care a rostit-o Varvara pe un ton convingător: „EcoTabăra înseamnă o șansă pentru o pădure fără gunoi”. Auzind acest lucru, am început să-i adresez o serie de întrebări. Am avut o discuție lejeră, ca între fete. Pe lângă faptul că știa unele nuanțe din bucătărie (tatăl ei, Vasilii, este un bucătar desăvârșit și știe cum să prepare bucate gustoase în condiții de câmp), descoperisem că îi plăcea să petreacă timp în pădure și era pasionată de animale sălbatice. 

,,Am fost la diferite festivaluri în pădure împreună cu tatăl și fratele meu și îmi place extrem, întrucât aici este aer curat, liniște, păsările cântă frumos. În cadrul acestei tabere, am reușit până la acest moment să mă împrietenesc cu Mira. Sunt entuziasmată să mă aflu aici și sper că atunci când vom merge prin pădure să văd căprioare, veverițe sau bursuci. Când voi ajunge acasă, le voi spune și prietenilor mei despre EcoTabăra, este minunat aici!’’, mi-a spus Varvara.

După ce am încheiat discuția, ne-am așezat pe un covoraș alături de ceilalți pentru a face cunoștință. Rând pe rând – ca elevii mici care trec pentru prima oară pragul școlii – ne-am prezentat. La început, eram sfioși. Așa că organizatorii au spart gheața. Ei ne-au relatat despre activitatea lor de bază, despre eficiența produselor de igienă ecologice, experiența de a pleca cu cortul în diferite regiuni peisagistice ale Republicii Moldova și nu numai. Apoi, fiecare a început să vorbească despre sine: cu ce se ocupă în timpul liber și motivul pentru care au fost atrași de această tabără. 

Așa am cunoscut-o pe Olga Novac, mamă a doi copii care se ocupă nu doar de educarea lor, dar și activează în calitate de bibliotecară, implicându-se într-o serie de proiecte menite să învețe tinerii lucruri utile despre mediul ambiant. Cu toate că nu este ușor să vii cu un fiu mic în pădure, fiind nevoie de supraveghere constantă, energie pentru a alerga după el, Olga nu a renunțat și a decis să vină la EcoTabăra. Din ce a relatat pe parcurs, mi-am dat seama că ar trebui să dăm un semn de alarmă. Asta pentru că o parte din tânăra generație nu are nici măcar o idee cum arată semințele unui arbore, ce reguli ar trebui să urmeze în pădure sau cum să diferențieze unele plante otrăvitoare de altele. 

EcoTabăra îți oferă oportunitatea de a te odihni util în sânul naturii

Olga a mai relatat că atunci când pleacă în călătorii atrage atenția nemijlocit la preț, dar și la activitățile care vor fi organizate, fiind important și transportul pus la dispoziție de organizatori. Totodată, într-un voyage, omul trebuie să devină un tot întreg cu locul în care se află, să deprindă abilitatea de a aprecia colțișorul de rai pe care îl are, crede ea.

„Mi-a plăcut foarte mult ideea că pot petrece timpul alături de copilul meu și că voi avea posibilitatea să învăț ceva nou de la persoane competente, cum ar fi: organizarea unei drumeții, echipamentul necesar unui camping, compostare și igiena în natură. De asemenea, această tabără este foarte accesibilă din toate punctele de vedere, iar organizatorii sunt foarte prietenoși și receptivi la fiecare solicitare din partea noastră. Am fost surprinsă de cât de multe informații noi pot însuși și faptul că pot combina utilul cu plăcutul’’, mi-a povestit Olga într-o discuție pe care am avut-o în timpul unei plimbări.

Însă ce era mai interesant abia urma. După-amiază, am plecat către muzeul Rezervației ,,Codrii’’. La prima vedere, nu era ceva neobișnuit care să-mi capteze atenția: animale împăiate, imagini, hărți în care teritoriul era fragmentat pe segmente. Proverbul ,,Nu judeca o carte după copertă’’ este adevărat, căci în timp ce ghidul ne explica fiecare detaliu, mintea mea era bulversată de o serie de gânduri nemaiîntâlnite. Fiecare pană avea o istorie și era un indiciu despre caracteristicile fiecărei specii. Aflasem că haita de lupi este condusă de o femelă, iar lupul se deosebește de câine, de exemplu, prin faptul că el are o dimensiune diferită a cozii și se întoarce cu tot corpul. Totodată, am descoperit că barza neagră este introdusă în Cartea Roșie a Republicii Moldova și că există două tipuri de rândunele: cea de oraș și cea de sat. Ele diferă prin construcția cuiburilor și lungimea cozii (la rândunica de oraș codița este mai scurtă comparativ cu a celei de la sat).

Punctul culminant spre sfârșitul primei zile a fost focul de tabără, scântei de lumină dispersate în văzduh ce se contopeau perfect cu fundalul peisajului și muzica de care am avut parte. Pe deoparte, se auzeau notele muzicale de la tobă, iar pe de altă parte – linia melodică a greierilor. Seara s-a încheiat după ce am băut ceai fierbinte de mentă. Desigur, în codri bucatele preparate sunt mai aromate și te duc cu gândul la cei de acasă…

 Natura este o melodie frumoasă

A doua zi, m-am trezit odată cu soarele ce se ivea pe bolta cerească. Am început să strâng cortul alături de colegele mele și să ajut la strângerea echipamentului. Urma să schimbăm locul de campare. Apoi am luat micul dejun și am început un traseu prin pădurea deasă, în preajma căreia ne-am instalat. Aer răcoros, un vals al frunzelor, o hrănitoare pentru păsări, sunt doar unele dintre imaginile ce mi s-au întipărit în memorie.

Atunci când sufletul era istovit, iar picioarele nu îmi ascultau ordinele, zăboveam pentru cinci minute și porneam din nou la drum. În timp ce mergeam, m-am apropiat de un bărbat zvelt și înalt, domnul Ruslan Grosu. Îl zărisem încă din prima zi și intuiam că este o persoană înzestrată cu talent și are ceva neobișnuit. Nu am dat greș, într-adevăr deținea un set de abilități uimitoare, dar cireașa de pe tort era înțelepciunea pe care o avea. Este un mit că doar femeile sunt mai atrase de un stil de viață mai sănătos și retras de civilizație. Domnul Grosu  aflase despre EcoTabăra de la soția sa care activează în calitate de asistentă medicală, însă din anumite motive nu reușise să fie prezentă. Artiștii abordează într-un mod diferit lumea, așa este și în cazul lui. Iubește muzica și cântă la câteva instrumente: clarinet, saxofon și chitară, în același timp încearcă să transmită și copiilor dragostea față de tot ce a fost zămislit cu grijă.

,,Toată familia noastră iubește natura, noi știm ce este asta și de aceea mai bine venim împreună aici, decât la un hotel de cinci stele și unde cântă muzica tare. De mult timp planificam să procurăm câteva corturi, oarecum nu reușeam, însă EcoTabăra a fost momentul oportun. Avem locuri frumoase, avem cu ce ne mândri, doar trebuie să avem grijă de ele. Am o conexiune aparte cu natura, întrucât nu am trăit în oraș, dar în pădure. Îmi place aici, deoarece totul este bine pus la punct, iar organizatorii sunt un exemplu elocvent că se poate atunci când există dorință. Sper pe viitor să mai fie organizate astfel de tabere’’, a relatat Ruslan Grosu.

Dragostea pentru natură insuflată de mic copil

După ce am discutat cu interlocutorul meu, parcă aveam speranța că mai există o șansă de a salva natura. Nu aveam cum să nu mă apropii și de fiul lui. Eram curioasă să aflu unde a călătorit până acum și ce a văzut. Tiptil, cu pași lenți, l-am ajuns din urmă. Este diferit de tatăl său, îi place să pescuiască, pictează diferite peisaje din natură și are mereu la îndemână aparatul de fotografiat. Îi unește admirația față de locurile verzi, neatinse de mâna omului. Arseni Grosu este un băiat de treisprezece ani, cu multe speranțe și planuri de viitor. Nu a protestat atunci când tatăl l-a luat în acest camping. Dimpotrivă, le sugerează copiilor să petreacă mai puțin timp în gadgeturi, să iasă afară și să meargă cu bicicleta.

,,De mic copil călătoresc, iubesc să merg în drumeții cu familia mea și de aceea activitatea de azi mă încântă cel mai mult. Până la acest moment, am fost la Țâpova, Saharna, Otaci, Soroca și de câteva ori în Ucraina. Când o să fiu mare, aș vrea să călătoresc în America, dar până atunci vreau să mă bucur de farmecul meleagurilor noastre. După ce voi pleca, aș vrea să le povestesc și prietenilor mei ce am văzut și cum a fost aici. Sunt încântat că am învățat de la organizatori cum se asamblează un cort și sunt sigur că îmi va prinde bine pe viitor. Noi cu mama iubim să adunăm deșeurile, abia apoi să ne relaxăm. În pădure venim să contribuim, dar nu să aruncăm unde ne este la îndemână lucrurile folosite”, a punctat Arseni Grosu.

Obosită, dar cu zâmbetul pe buze, am plecat spre locul unde era instalat cortul și am dormit iepurește cam… două ore. Seara, ne-am adunat toți pe un covoraș, am vorbit despre cei patru R: refuză, redu, refolosește și reciclează. Am înțeles că o metodă eficientă de a reduce gunoiul de bucătărie este folosirea căldării pentru compostare. Procesul are loc în felul următor: se pun resturile organice, apoi acestea se acoperă cu un soi de tărâțe specială care accelerează procesul de fermentare. Ulterior, acestea pot fi folosite ca îngrășământ pentru sol. De asemenea, o alternativă ecologică pungilor de unică folosință este utilizarea plaselor confecționate din stofa pe care o avem la îndemână. 

În a treia zi, am început oarecum să simt un regret care mă făcea să nu fiu în apele mele. Urma să plecăm, dar în aceste zile de tabără rămâneau zâmbete, distracție și atașament pentru toți cei care deja însemnau pentru mine familie. Dacă în prima zi m-am acomodat, în a treia nu reușeam să mă despart. Mi-am promis că voi reveni aici și vara viitoare sau, cine știe, poate mai devreme. Am urcat tot echipamentul în microbuz, iar în jurul orei 12.00, a fost anunțată plecarea spre Chișinău.

Reflecții de final

Suntem responsabili de viitorul generației actuale, însă acest viitor ar putea să nu mai existe dacă nu avem grijă și nu contribuim fiecare la crearea unui mediu durabil din punct de vedere ecologic. Ieșirile în natură alături de copiii noștri reprezintă o ocazie de a îmbunătăți relațiile umane, de a-i învăța prin exemplul personal că mediul ambiant este a doua noastră casă. În urma acestei tabere de vară, am revenit mai energică atât mental, cât și fizic și am încrederea că, dacă voi pleca într-o altă drumeție, voi ști cum să acționez, ce reguli să urmez și ce să fac cu deșeurile rămase.

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului „Servicii noi pentru o presă de mediu sustenabilă“. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de un grup de organizații partenere condus de Agenția Slovacă pentru Cooperare Internațională și Dezvoltare, în strânsă colaborare cu People in Need Slovacia și alte organizații. Acesta face parte din programul de consolidare a capacităților în cadrul proiectului „Sprijinul UE pentru instituțiile mass-media locale din Republica Moldova”. Conținutul acestui material nu reflectă neapărat viziunea UE sau a People in Need Slovacia.

Autoare: Ana ROTARU, stagiară în cadrul EcoTabăra