fbpx

VIDEO. Concursul „Școala mea verde” și-a desemnat câștigătorii

 VIDEO. Concursul „Școala mea verde” și-a desemnat câștigătorii
Susține Ecopresa, distribuie!

Mihaela Bețivu, elevă la Liceul Teoretic „Nicolae Casso” din Chișcăreni, este cea mai bună comunicatoare #ȘcoalaVerde. Premierea a avut loc recent, la Complexul „EcoVillage Moldova” din satul Râșcova, raionul Criuleni. Concursul a fost deschis pentru toți comunicatorii din Proiectul „Spre o școală mai verde, durabilă și eficientă”, realizat cu sprijinul Guvernului Germaniei.

„Am participat cu cinci materiale, un flash mob al curățeniei, o acțiune de plantare, un interviu despre resursele regenerabile, o construcție a unui loc unde păsările să mănânce și cu o animație. Prima dată când a venit email-ul că am câștigat, am sărit în sus de bucurie. Acum mă simt onorată că am făcut cunoștință cu jurnaliștii care mi-au oferit cursurile, cu cei care au oferit premiile”, spune Mihaela Bețivu. Fiind cea mai bună comunicatoare, Mihaela a intrat și în posesia unui premiu special din partea Agenției pentru Eficiență Energetică.

Andreea Brînză, elevă la Gimnaziul Pruteni, s-a clasat pe Locul II la Categoria „Tânărul eco-jurnalist”. „Acum știu să creez conținut creativ pentru alți oameni, pentru a afla și ei despre mediul înconjurător din care fac parte. Este o oportunitate minunată pentru copii de a afla ceva nou despre mediul în care trăiesc, cum să-l gestioneze corect, cum să-l facă mai curat, mai eficient și mai durabil”, susține Andreea. Premianta mai spune că postările ei au fost foarte populare, iar colegii au susținut-o activ.

Igor Gherța, Cătălin Tataru, Daniel Budeanu și Adrian Galbură, elevi la Liceul Teoretic Grătiești, au obținut Locul III la Categoriile „Eco flash mob” și  „Protejăm planeta împreună”. Premiul III a fost acordat și Laurei Chetrari, elevă la Liceul Teoretic „Ştefan cel Mare” din orașul Şoldăneşti, la Categoria „Eco-Focus”.

Alți elevi s-au bucurat de diplome și premii de participare: Valeria Cebotari, clasa a X-a, Liceul Teoretic „C.  Sibirschi” (Categoria „Eco-Focus”); Eduard Bocancea, clasa a IX-a, Gimnaziul Decebal, mun. Chișinău; Valeria Bahcivanji, clasa a VII-a, Gimnaziul Constantinovca.

Membrii juriului au evaluat materialele în baza mai multor criterii, fiind apreciate originalitatea, impactul și eforturile depuse pentru pregătirea materialelor.

„Am făcut parte din echipa de jurizare în cadrul Proiectului „Școala mea verde”, la care au participat șapte echipe verzi, șapte echipe de copii talentați. Sincer, mi-a făcut o extraordinară plăcere să-i cunosc, să le apreciez creațiile, să văd cât de buni comunicatori sunt. În special mi-a atras atenția tânăra din Chișcăreni – Mihaela Bețivu. Este un foarte bun comunicator și premiul special din partea Agenției pentru Eficiență Energetică la ea a și ajuns”, afirmă Irina Țerigradean, Șef adjunct, Direcția implementare și monitorizare a proiectelor, Agenția pentru Eficiență Energetică.

Prin acest concurs, organizatorii și-au propus să încurajeze elevii să își dezvolte abilitățile de comunicare, să atragă atenția comunității locale asupra problemelor din domeniul energiei și ecologiei, să împărtășească bune practici și istorii de succes.

„Ne-am bucurat foarte mult să vedem viitori colegi și copii cu potențial care și l-au manifestat prin participarea la concursul de comunicare „Școala mea verde”. Concursul a venit ca rezultat al instruirilor pe care noi le-am organizat pentru școlile participante în proiect și ca rezultat al manifestării calităților de comunicator în cadrul proiectului, pentru că fiecare echipă și-a ales comunicatorul și acesta a putut să comunice, să transmită pe rețelele sociale și în alte media rezultatele proiectelor pe care le implementează în școală”, spune Lilia Curchi, directoare executivă AJMTEM.

Concursul a fost organizat de Alianța pentru Eficiența Energetică și Regenerabilă, în parteneriat cu Agenția pentru Eficiența Energetică și Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic.

Competiția s-a desfășurat în cadrul proiectului „Spre o școală mai verde, durabilă și eficientă”, realizat cu sprijinul Guvernului Germaniei


Susține Ecopresa, distribuie!

Andrei Bordian