fbpx

80 de lozoveni și-au parcurs satul pe biciclete, la Velo Maratonul „EcoEnergy”, ediția a doua

 80 de lozoveni și-au parcurs satul pe biciclete, la Velo Maratonul „EcoEnergy”, ediția a doua

Participanții la Velo Maratonul „EcoEnergy” în așteptarea diplomelor de participare

Susține Ecopresa, distribuie!

Circa 80 de locuitori ai comunei Lozova, de la mic la mare, au urcat pe biciclete și au făcut turul satului, promovând modul sănătos de viață și transportul non poluant. S-a întâmplat la cea de-a doua ediție a Velo Maratonului „EcoEnergy”, organizat de Primăria Lozova, semnatară a Convenției Primarilor privind Clima și Energia, în parteneriat cu Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic.

„Am parcurs cu plăcere traseul, chiar aș zice că a fost prea scurt. La anul aș dori să-l dublăm. Cu bicicleta mă deplasez în fiecare zi și îi îndemn și pe ceilalți să facă la fel”, a spus cu entuziasm Liuba Șoitu, în vârstă de 67 de ani, care, al doilea an consecutiv participă la Velo Maraton.

Familia Rusu a venit in corpore la Velo Maraton, iar Mihaela, de doar 4 ani, a fost și cea mai mică participantă la activitate. Alături de surioara ei Evelina, de 7 ani, au pedalat prin sat, salutând vecinii. Asemeni lor, alte circa 20 de familii au parcurs traseul și au pedalat pentru un mediu curat.

„La Lozova ne-am asumat și promovăm obiectivele de climă și energie, la care ne-am alineat prin aderarea Convenția Primarilor. Velo Maratonul se înscrie perfect în acest demers, Lozova fiind, astfel, parte a familiei europene”, a menționat Lilian Botnaru, primarul comunei Lozova.

Velo Maratonului „EcoEnergy” are scopul de a contribui la sensibilizarea publicului privind economisirea energiei, importanța eficienței energetice, a economisirii resurselor naturale și promovarea valorilor de mediu, climă şi energie ale Uniunii Europene.

Evenimentul a fost organizat de primăria Lozova, în parteneriat cu Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic și Convenția Primarilor privind Clima și Energia, cu sprijinul Suediei.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!