Satul Mașcăuți în viziunea copiilor

204
Elevii de la Mașcăuți, raionul Criuleni, ne invită să descoperim pitorescul baștinei lor. Foto: MEM

Colţ de lume… binecuvântat

Intrarea în Maşcăuţi este străjuită de două dealuri: Roman și Chiclău. De pe înălțimile lor satul se arată ca în palmă. Chiclăul este cel mai înalt, iar în vârf băştinaşii au înălțat o cruce ce binecuvântează intrarea și ieșirea din sat.

Vedere a satului Mașcăuți din perspectiva elevei Ludmila Carțîn
Vedere a satului Mașcăuți din perspectiva elevei Ludmila Carțîn

Localnicii țin la tradițiile și obiceiurile înaintaşilor. O dată la doi ani organizează festivalul „Pe dealul Chiclăului”, unde sătenii au posibilitate să-și expună tot ce au mai frumos: articole croșetate, obiecte vechi, icoane pictate, diferite bucate, preparate după reţete ştiute doar de gospodinele de aici. Desigur, nu lipsește voia bună, creată de ansamblul folcloric „Răzeșii”.

Satul se face remarcat şi prin faimosul conac unde a copilărit scriitorul Ioan Sârbu. În curtea conacului și acum dăinuie salcia plângătoare, sădită de marele fabulist. Casa familiei Sârbu păstrează nu doar istoria familiei de nobili, ci și a întregului sat. Memoria neamului Sârbu e vie şi prin cinstirea locurilor de veci, din cimitirul satului, ale celor ce au făcut parte din această viţă de nobili basarabeni. Gimnaziul din Maşcăuţi poartă numele „Ioan Sârbu”. O lume toată ştie că biserica din centrul satului este ctitoria părinților lui Ioan Sârbu….

Pitorescul împrejurimilor acestui sat i-a atras pe mai mulţi cineaşti. Astfel în Maşcăuţi au fost filmate piesele „Casa mare”, „Tunul de lemn”, „Viforul roșu” ş.a.

O locație atractivă, în prezent, este pensiunea turistică „EcoVila”, fiind amplasată în așa-zisa „Râpa Chirăului”. Cine nu a fost niciodată prin părţile noastre de unde să ştie despre toate astea? Sunt convinsă că decât de o sută de ori să auzi, mai bine o dată să vezi.

Ludmila CARȚÂN, clasa a VI-a, satul Mașcăuți

Satul meu-mândria mea

Un loc superb, plin de farmec e satul Mașcăuți. Colindând, în repetate rânduri, împrejurimile lui, mi-am dat seama că sunt bogată… Sunt bogată, deoarece trăiesc aici unde e pace, liniște și atâta dragoste de viață. Aceasta mă motivează să le spun celor pasionați de călătorii, dar și de alpinism, că, poposind în Mașcăuți, vor trăi senzații dintre cele mai alese. Ajuns, bunăoară, pe Dealul Chiclău (cel mai înalt loc din sat), nu doar că te poți bucura de o priveliște magnifică a satului, ci poți să urci și să cobori în stil de alpinist.

Peșterile, cuibărite în trupul acestui deal, sunt asemeni unor ochi ce ne veghează zi și noapte. De aici, odată cu amurgul, în zilele calde ale anului, evadează mulțime de lilieci. La capătul uneia dintre aceste peșteri se găsește o icoană sculptată în piatră.

Și Dealul Roman este un atractiv monument al Naturii. Ajungând sus pe Deal, în partea lui estică – în față îți apare, în toată splendoarea, râul Răut, care se aseamănă aici, în curgerea sa, cu o potcoavă. Frumusețea acestui Deal o întregește coloritul și mirosul pătrunzător al plantelor…

La Răut în satul Mașcăuți. Desen realizat de eleva Sanda Plăvan
La Răut în satul Mașcăuți. Desen realizat de eleva Sanda Plăvan

Chiar dacă Răutul își duce apele pe la margine de Mașcăuți, orăcăitul broscuțelor se aude zi și noapte în tot satul. E o atmosferă de basm, unde animăluțele parcă-parcă se transformă în eroi adevărați ai poveștilor scrise de Hans Christian Andersen.

M-aș bucura nespus, dacă de toate aceste minunății ar avea parte oricine. E dovada că aici natura a pus suflet în crearea acestei lumi.

O personalitate notorie, care a dus în lume bunul nume al satului nostru a fost și rămâne marele scriitor și fabulist, Ioan Sârbu. Azi numele lui îl poartă gimnaziul din Mașcăuți. Ceea ce amintește locuitorilor de aici despre ilustrul înaintaș este și salcia plângătoare, sădită de el acum 160 de ani.

Acum trei ani a vizitat localitatea noastră strănepotul fabulistului, Gigi Căciuleanu – renumit dansator și coregraf. Emoții deosebite i-au trezit în suflet bunătatea oamenilor, precum și aceste locuri, pe unde altădată și-a dus pașii marele înaintaș, Ioan Sârbu. Cu siguranță, izvorul emoțiilor nepereche crește odată cu admiratorii satului și a împrejurimilor localității în care m-am născut și eu.

Sanda PLĂVAN, clasa a VIII-a, satul Mașcăuți