La Holercani creşte GENERAȚIA căreia îi pasă de mediu
Satul Holercani este situat pe malul drept al Nistrului, într-o zonă ecologică foarte frumoasă: pe de o parte este râul Nistru, pe de altă parte sunt pădurile imense. Holercani se confruntă cu aceleași probleme ecologice ca și majoritatea localităților din țară: poluarea aerului și a apei, lipsa de management a deșeurilor, lipsa mijloacelor financiare pentru amenajarea gunoiștii, a stației de epurare.
Tinerii din comunitate sunt cei care, în măsura posibilităților, se implică în protejarea naturii. De exemplu, periodic, elevii liceului curăță izvoarele din sat, organizează activități de salubrizare în jurul fântânilor, plantează arbori etc.
L.T. Holercani este o instituţie în care se face carte. Acesta este în topul celor 20 de licee cu cea mai bună medie din republică. Elevii sunt pregătiți minuțios în toate domeniile de învățământ, iar educației ecologice i se acordă o atenție deosebită. Prin activitățile instructiv-educative, elevii dobândesc cunoștințe și aptitudini pentru a soluționa problemele de mediu cu care se confruntă localitatea. Profesorii le cultivă dragostea și respectul față de mediul înconjurător ajutându-i pe elevi să înțeleagă că omul depinde de mediul natural în care trăiește.
Liceul se implică ori de câte ori se ivește posibilitatea de a participa în activități extra-curriculare, care pot susține demersurile profesorilor în educația ecologică a elevilor. Acest lucru s-a întâmplat și în acest an, când Liceul Holercani, reprezentat de doamnele profesoare Maria Bodean și Ana Popușoi, a participat în proiectul „Fortificarea educației ecologice în școli. Competențe și experiențe de interpretare a naturiiˮ, implementat de Mișcarea Ecologistă din Moldova, cu susținerea US Forest Service.
Pe lângă numeroasele activități la care elevii și profesorii au participat împreună cu alte 9 școli din arealul Rezervației Orheiul Vechi, în perioada 15 septembrie – 15 noiembrie 2019, în LT Holercani a fost implementat proiectul local „Un mediu curat – o viață sănătoasăˮ, câștigat în cadrul Programului de micro-granturi al aceluiași proiect. Scopul programului de micro-granturi a fost de a oferi competențe și de a motiva comunitățile din arealul Rezervației Orheiul Vechi, din care face parte și localitatea Holercani, să se implice în valorificarea resurselor naturale și culturale.
Proiectul local „Un mediu curat – o viață sănătoasăˮ, a fost propus pentru a contribui la desfășurarea mai interesantă a orelor de curs, la asimilarea cunoștințelor prin exemple concrete, vizibile, din mediul înconjurător, la petrecerea activă a timpului liber a liceenilor, a tinerilor din sat și a oaspeților comunității. Astfel, s-a urmărit participarea directă a tinerilor la activitățile de amenajare a curții școlii, ridicarea nivelului de cultură ecologică în rândul liceenilor, a locuitorilor din comunitate și a turiștilor ce vizitează satul.
Au fost desfășurate activități precum: plantări de plante, arbuști în curtea școlii; confecționarea și amplasarea de căsuțe pentru păsări; amenajarea unui colț geografic și amplasarea băncilor pentru ca elevii să se poată odihni în timpul pauzelor.
Recunoștință pentru perseverență, abnegație, energie…
Toate aceste activități, precum și dedicația și abnegația doamnelor profesoare Maria Bodean și Ana Popușoi, sunt apreciate pe măsură de către elevi dar și de administrația Liceului.
„Elevii din liceul nostru sunt cei mai fericiți și recunoscători doamnelor profesoare pentru că împreună cu dumnealor am descoperit că sătucul nostru minunat – Holercani – cu o istorie spectaculoasă în spate, mai este și parte a Rezervației Orheiul Vechi. Toate concursurile și acțiunile întreprinse în cadrul proiectului ne-au motivat pe noi, tânăra generație, să fim activi, să ne implicăm mai mult în activități de protecție și promovare a patrimoniului nostruˮ. Sandu Vlada, clasa XI-U
„În rezultatul implicării în proiectul „Fortificarea educației în școli. Competențe și experiențe de interpretare a naturiiˮ, doamnele profesoare au trezit interesul generației în creștere față de ocrotirea mediului, manifestând o atitudine responsabilă pentru tot ce ne înconjoară, înțelegând necesitatea protejării și conservării acestuia, devenind promotori ai frumosuluiˮ. Administrația L.T. Holercani
Gânduri despre natură
Dacă noi, oamenii, suntem incapabili să trăim între mormane de gunoaie, de ce am forța pădurea să facă acest lucru? Prin faptul că în excursiile noastre lăsăm după noi deșeuri, producem pagube nu numai de ordin estetic, dar contribuim și la scăderea calității de trai a plantelor și animalelor. Este nevoie de foarte mult timp pentru descompunerea unor deșeuri ce rămân în urma noastră, fiind ca niște răni deschise în pădure. În excursiile întreprinse de noi, pe lângă distracție și drumeții, facem și curățenie, adunând toate deșeurile ce le găsim pe drum și în pădure. Prin aceasta copiii și tinerii devin conștienți despre volumul de deșeuri pe care omul îl poate produce asupra naturii. Pentru semenii noștri: Nu aruncați deșeuri! Andreea Șestacovscaia, clasa IX-a
Oamenii au poluat natura mai mult sau mai puțin grav, solul, apa, aerul, ducând la dispariția multor specii de plante și animale. Trăim pe o planetă de care trebuie să avem grijă cu toții. Ceea ce natura a creat în milioane se poate distruge în câteva luni sau ani. Pentru a evita distrugerea mediului, trebuie să protejăm, să ocrotim și să conservăm elementele mediului natural. În ultimii ani, oamenii au început să înțeleagă necesitatea adoptării unui comportament responsabil față de natură și luarea unor măsuri energice de protecție a mediului. Savciuc Valeria, clasa IX-a
Extras din Revista școlii GENERAȚIA,
realizată de Consiliul de elevi al L.T. Holercani
şi coordonată de profesoarele Angela Sandu și Elena Panfilii