Tăieri ilegale și deversări de ape uzate în nordul țării. Prejudiciul adus mediului depășește 68 de mii de lei
Tăieri ilegale depistate în raionul Ocnița. Sursa foto: Inspectoratul pentru Protecția Mediului
Inspectorii de mediu au depistat mai multe încălcări ale legislației de mediu în raioanele Ocnița și Florești, inclusiv tăieri ilegale de arbori și deversări neautorizate de ape uzate. În total, prejudiciul adus mediului depășește 68 de mii de lei.
Florești: tăieri ilegale și deversări de ape uzate
În cadrul acțiunilor de combatere a tăierilor ilicite, Inspecția pentru Protecția Mediului Florești a documentat două cazuri de tăiere ilegală în pădurea Vertiujeni.
În primul caz, au fost tăiați ilegal opt arbori din speciile pin, ulm și salcâm. Inspectorii au întocmit un proces-verbal contravențional, iar prejudiciul adus mediului a fost estimat la aproximativ 7.000 de lei. Totodată, din pădure a fost extras un volum de circa 2,13 metri cubi de masă lemnoasă.

Un alt caz a vizat tăierea și sustragerea ilegală a opt arbori de pin. Circumstanțele cazului sunt în continuare investigate de autorități.
În aceeași perioadă, în timpul acțiunilor de salubrizare desfășurate în apropierea orașului Ghindești, inspectorii au identificat două cazuri de deversare ilegală a apelor uzate menajere.

Pentru încălcările constatate au fost întocmite procese-verbale contravenționale, iar persoanele responsabile urmează să fie sancționate conform legislației în vigoare.
Prejudiciu de peste 61 de mii de lei înregistrat la Ocnița
La Ocnița, inspectorii de mediu au intervenit în urma unei sesizări privind tăieri ilegale în sectorul silvic nr. 15 al Ocolului Silvic Ocnița. La fața locului au fost surprinse în flagrant trei persoane care tăiau ilegal trei arbori de stejar.

Potrivit estimărilor preliminare, volumul masei lemnoase rezultate este de aproximativ 4 metri cubi, iar prejudiciul cauzat mediului se ridică la peste 10.000 de lei.
În urma verificărilor efectuate în zonă, inspectorii au descoperit încă 18 cioate provenite din tăieri anterioare. Volumul total al masei lemnoase afectate a fost estimat la circa 14 metri cubi, iar prejudiciul suplimentar calculat depășește 51.500 de lei. De asemenea, valoarea lemnului sustras este estimată la aproximativ 24.000 de lei.
În total, prejudiciul cauzat mediului depășește 61.600 de lei. Cazul a fost transmis organelor de drept pentru continuarea investigațiilor și stabilirea tuturor circumstanțelor.
Material realizat de Cristian Bîrlea, stagiar Ecopresa
Postări asemănătoare












