fbpx

Va facilita realizarea Programului Național de Împădurire. Adoptarea legii cu privire la producerea, comercializarea și utilizarea materialului forestier de reproducere, susținută de comisia de mediu

 Va facilita realizarea Programului Național de Împădurire. Adoptarea legii cu privire la producerea, comercializarea și utilizarea materialului forestier de reproducere, susținută de comisia de mediu

Imagine simbol. Sursa: hortweek.com

Susține Ecopresa, distribuie!

Raportul la legea cu privire la producerea, comercializarea și utilizarea materialului forestier de reproducere, pentru lectura a doua, a fost aprobat în unanimitate de membrii Comisiei mediu și dezvoltare regională. Astfel, aceasta va fi propusă plenului Parlamentului adoptare.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului, documentul a fost elaborat în scopul asigurării fondului forestier existent și pădurile nou create cu material forestier de reproducere de calitate înaltă, conform standardelor Uniunii Europene.

Potrivit reprezentanților Ministerului Mediului, adoptarea și aplicarea legii va contribui la creșterea suprafețelor împădurite, dar și la îndeplinirea obiectivelor globale de mediu cu privire la reducerea emisiilor de CO2 și creșterea gradului de utilizare a surselor de energie regenerabilă.

Totodată, implementarea legii va facilita realizarea Programului Național de Împădurire care vizează o perioadă de cel puțin zece ani și prevede măsuri de gestionare și de protecție a pădurilor.

În special, proiectul de lege stabilește bazele juridice, economice și organizatorice ale producerii, comercializării și utilizării materialului forestier de reproducere pe teritoriul Republicii Moldova, precum și condițiile de calitate în vederea producerii și/sau comercializării materialului forestier de reproducere. Documentul se referă la întreprinderile silvice, persoanele fizice și juridice care își manifestă intenția de producere, comercializare și utilizare a materialul forestier în scopuri silvice.

Sunt stabilite atribuțiile autorităților centrale de specialitate, precum și condițiile și cerințele de înregistrare a producătorilor materialului forestier, certificarea materialului, cerințele către comercializarea acestuia, importul și exportul, dar și controlul producătorilor, furnizorilor și beneficiarilor de material forestier de reproducere.

Proiectul de lege urmărește asumarea angajamentelor internaționale ale țării noastre, în primul rând celor stabilite în Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!