fbpx

Extinderea terenurilor împădurite, reabilitarea râurilor și lichidarea gunoiștilor: prioritățile Ministerului Mediului pentru 2023

 Extinderea terenurilor împădurite, reabilitarea râurilor și lichidarea gunoiștilor: prioritățile Ministerului Mediului pentru 2023

Imagine simbol/agroexpert.md

Susține Ecopresa, distribuie!

Extinderea suprafețelor de teren împădurite, curățarea și reabilitarea râurilor, precum și lichidarea gunoiștilor neautorizate sunt prioritățile pentru anul 2023, anunțate de Ministerul Mediului. Instituția mai informează că tot în anul curent se va încheia procesul de reformă a structurilor subordonate: Inspectoratul pentru Protecția Mediului, Agenția de Mediu, Agenția „Apele Moldovei”, Serviciul Hidrometeorologic de Stat, Agenția pentru Geologie și Resurse Minerale, Agenția „Moldsilva”. 

Activitățile fac parte din Planul de acțiuni al Guvernului în domeniul mediului, document care a fost supus consultărilor publice joi, 19 ianuarie.

În primele luni ale anului, Ministerul Mediului își propune să promoveze trei programe naționale: Programul de gestionare a deșeurilor,  Programul de extindere și reabilitare a pădurilor și Planul de adaptare la schimbările climatice. De asemenea, în scopul îmbunătățirii situației fondului forestier, va fi elaborat un nou Cod silvic.

În timpul dezbaterilor, ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, a subliniat importanța educației în dezvoltarea unei generații prietenoase cu mediul. „Dezvoltarea economică a țării și bunăstarea socială pot fi obținute prin adaptarea la principiile economiei circulare. Provocările crizei de mediu ne obligă să înaintăm urgent cu Programul de promovare a economiei „verzi” pentru anii 2023-2027 și a Strategiei de mediu 2030”, a spus ministra.

Alte acțiuni planificate vizează lichidarea gunoiștilor și educarea populației pentru a avea un comportament responsabil față de mediul înconjurător.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

Ana Raileanu