PNUD lansează o competiție de inovații pentru soluții menite să valorifice energia regenerabilă
Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare lansează o competiție de inovații pentru soluții menite să valorifice energia regenerabilă și să stimuleze inovațiile în domeniul rezilienței energetice. Inițiativa a fost lansată în contextul în care actuala criză energetică cu care se confruntă Republica Moldova amplifică și mai mult vulnerabilitățile deja existente.
Prin această competiție PNUD va finanța soluții de valorificare a energiei regenerabile, încurajând parteneriatele cu potențiali investitori privați și publici. Concursul se va axa pe soluții care pot fi replicate, cu potențial ridicat de a produce rezultate durabile și de a crea condiții pentru o recuperare economică mai rapidă și o reziliență energetică sporită.
„La concurs se pot înscrie companiile private din sectorul tehnologiilor informaționale, financiar și energetic sau din orice alt sector conex, care sunt deja înregistrate (sau sunt în curs de înregistrare) în conformitate cu legislația Republicii Moldova. Entitățile private pot alege să se grupeze cu asociații specializate, agenții non-guvernamentale, administrații publice locale, școli, spitale, universități, instituții de cercetare etc”, se spune într-un comunicat de presă al PNUD.
Soluțiile propuse vor fi evaluate și selectate printr-un proces competitiv. Soluțiile câștigătoare vor fi finanțate de PNUD Moldova, în sumă de până la 40 de mii de dolari, dar nu mai mult de 50 la sută din valoarea totală a propunerii de proiect. În cazul grupurilor de companii, contribuțiile vor fi împărțite în mod egal între companiile implicate sau conform cerințelor specifice ale propunerii depuse.
Cele mai bune soluții propuse în cadrul acestui concurs ar putea fi incluse în Catalogul Digital X/Registrul Activelor digitale publice și adoptate de alte țări și comunități.
Toate propunerile trebuie depuse până la 30 noiembrie, ora 16:00. Mai multe informații despre competiție sunt disponibile aici.
PNUD desfășoară acest concurs de finanțare în cadrul programului „Accelerarea transformării digitale în sectorul public din Republica Moldova”.