fbpx

Se poate sau nu filma în păduri în absența silvicultorilor? Precizările Moldsilva

 Se poate sau nu filma în păduri în absența silvicultorilor? Precizările Moldsilva

Foto simbol. Sursa: www.natura.md

Susține Ecopresa, distribuie!

După ce Agenția Moldsilva a emis un ordin potrivit căruia accesul și filmarea în zonele cu lucrări silvotehnice este permis doar alături de reprezentanții autorității, autoritatea silvică susține că nu există nici un act normativ ce ar interzice filmările în fondul forestier.

Într-un comunicat de presă, Agenția susține că informațiile difuzate anterior de presă ar fi false, iar ordinul nr. 65 din 26 februarie curent „Cu privire la intensificarea comunicării în domeniul forestier și neadmiterea unor interpretări  tendențioase a lucrărilor silvotehnice în derulare”, permite şi autorizează filmările în fondul forestier. Doar că sunt anumite reguli: este nevoie de prezenţa specialiştilor-silvicultori în parchetele în care se desfăşoară lucrări de exploatări forestiere şi pe o distanţă de 50 de metri de la acestea, până la delimitarea, cu bandă specială, a spaţiului adiacent lucrărilor.

Reprezentanții agenției susțin că motivul „exclusiv” ţine de securitatea persoanelor aflate în zona parchetelor cu lucrări de exploatare, dar și de livrarea informaţiilor corecte publicului despre lucrările silvotehnice, care potrivit lor, poate fi realizat „doar de specialiştii în domeniu”.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!