fbpx

Cinci ţări implicate într-un proiect care are drept scop o Mare Neagră mai curată

 Cinci ţări implicate într-un proiect care are drept scop o Mare Neagră mai curată

Foto: IPN

Susține Ecopresa, distribuie!

Marea Neagră este una dintre cele mai poluate, din cauza plasticului care ajunge în ea, dar și a humusului în urma eroziunii solului. Afirmaţia a fost făcută într-o conferință de presă la IPN, de către președintele Asociației Eco-Tiras, Ilia Trombițki. Asociaţia realizează un proiect care vizează protecția cursurilor de apă, pentru o Mare Neagră curată, prin monitorizarea inovatoare, cu instrumente comune de control și practici bazate pe natură.

În proiect participă cinci țări: Grecia, România, Armenia, Turcia și Republica Moldova, în cadrul unui program regional. Proiectul a început în iulie 2020 și va dura 24 de luni.

Ilia Trombițki spune partea în partea nord-vestică a Mării Negre se scurg cele mai mari râuri, printre care și Nistru, și toate aduc cu ele poluanți. În fiecare an, în Nistru ajunge în medie de 4,5 mii tone de azot, inclusiv prin afluenții Nistrului: Răut, Bîc și Botna. O parte din acești poluanți pătrund în râuri din cauza prelucrării nepotrivite sau a eroziunii solului.

O altă sursă de poluare este industria prelucrătoare. Ilia Trombițki spune că în Moldova sunt puține uzine care au sisteme de epurare. Inclusiv la Cricova, nu există curățare biologică, deșeurile sunt deversate în Ichel, apoi în Nistru, menționează președintele Asociației Eco-Tiras. Satele și orașele, la fel, nu au sisteme de epurare eficiente, iar motivul este lipsa surselor financiare. Dacă nu vor fi alocate fonduri din buget pentru rezolvarea problemelor poluării mediului, rezultatele scontate vor fi doar pe hârtie, spune Trombițki.

În cadrul proiectului va avea loc și o școală de vară pentru tinerii de pe ambele maluri ale Nistrului și o expediție pe Nistru, pentru ca tinerii să înțeleagă mai bine cum să acționeze.

Digiqole ad
Susține Ecopresa, distribuie!

1 Comment

Comments are closed.