Satul Marcăuți în viziunea copiilor

Marcăuții mei

Sat micuţ şi drăguţ, aşezat pe vârful unei stânci de piatră, pe lângă care curge domol la vale bătrânul Nistru. Denumirea acestei localităţi se trage de la numele unui boier, căruia îi zicea Marcu. Această ocină i-a fost data boierului Marcu pentru vitejia, fidelitatea şi credinţa sa faţă de domnitorul Moldovei. Iar el, pe malul acestei stânci, a înălțat o biserică din lemn, care a și constituit temelia înfiinţării acestui sat. Cu timpul, în anul 1816, oamenii au construit o altă biserică, de data aceasta – din piatră, în mijlocul satului. Și a activat acest lăcaș al Domnului până în 1957, când autorităţile sovietice l-au alungat pe Dumnezeu din biserică și au zăvorât acest templu al Tatălui Ceresc.

Enoriașii, ca prin foc, au scos odoarele sfinte din biserică ca să le păstreze pentru vremuri mai bune. În pofida timpurilor de restriște, templul Domnului a rezistat. Doar acoperișul a cedat întrucâtva. În neuitatul an 1991 gospodarii din sat, în frunte cu moş Alexandru Bujor, om de o statură mică, dar cu inimă mare, au început renovarea bisericii. Încetul cu încetul, lucrare după lucrare, biserica ruinată a fost transformă într-o operă de artă, unde sătenii merg din nou la cununie, botez, la cinstirea sărbătorilor creștine. Că ce ar fi satul nostru fără biserică? Ar fi ca o zi fără lumină. Acum, de-ați vedea cât de luminoși la suflet și la chip sunt consătenii mei după ce au trecut pragul acestui sfânt lăcaș cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Biserica se transformă într-un adevărat miracol, mulțumită străduinţei preotului Valeriu Savciuc. Veniți la Marcăuți și vă veți convinge de toate.

Sanda URSU, clasa a V-a, satul Marcăuți

Mai aproape de cer şi… de Dumnezeu

Sus-sus, într-un loc frumos, se arată lumii un sătuc, ce poartă de sute de ani numele Marcăuți. El stă pe o stâncă înaltă asemeni unui ostaș moldovean de pe timpurile lui Ștefan cel Mare. La poalele stâncii, apele bătrânului Nistru mai spală pietrele ce păstrează istoria zbuciumată a acestui colţ de Ţară.

De sus, de pe stâncă, se înfăţişează în toată măreţia hidrocentrala de la Dubăsari; poți vedea și cele mai frumoase peisaje ale naturii, ce te lăsă fără grai; vezi şi cele două defileuri care se unesc de parcă ar fi surori gemene… Privind această stâncă, vei da cu ochii şi de o cascadă ce se revarsă hăt de sus şi ajunge în apele Nistrului. E chiar asemeni unei perle – nimic altceva.

Un alt loc admirabil, cu care ne mândrim, este acel teritoriu de pe malul Nistrului, numit ,,Mărzânca”. E locul unde s-a filmat un fragment din pelicula ,,Se caută un paznic”. Vă amintiţi, nu? Ivan Turbincă aruncă moartea cu tot cu sicriu în apă… Aici vin foarte mulți turiști dintre acei care preferă să zboare cu parapantele, la foarte mari înălțimi, admirând de sus farmecul acestor împrejurimi.

Mult căutată de turişti este şi ,,Potcoava de aur” ce se află în ,,Harbuz” – un teritoriu protejat, cu dealuri înalte și pline de verdeaţă. Acum ceva vreme era locul preferat al motocicliștilor. Veneau aici ghidaţi de aventuri, pentru a-şi ridica adrenalina şi a căpăta plăceri nemaipomenite. Credeţi că, dintre cei ajunşi la Holercani, numai motocicliştii pot avea parte de clipe de neuitat ?

Dorina CURCUBET, clasa a IX-a, Marcăuţi