Agenția „Moldsilva”, în acest an, va propune spre vânzare instituțiilor de stat și private inclusiv persoanelor fizice, peste 52 de mii de pomi de Crăciun. Astfel, din volumul total al pomilor propuși spre vânzare, molidul constituie – 48289 buc., iar pinul – 3727 buc., suplimentați fiind și de verticele (crenguțe) în număr de 6072 buc. […]Read More
Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) a elaborat un proiect în care analizează și propune soluții privind gestionarea deșeurilor solide din Chișinău. Scopul propunerii este de a se expune asupra modului în care au loc lucrările de salubrizare în municipiul Chișinău pe perimetrul carosabilului, al trotuarelor tehnice sau pentru pietoni, a spațiilor verzi din […]Read More
Pentru a cultiva tinerei generaţii grija faţă de mediu este nevoie de efort, perseverență, materiale de instruire, dar şi sprijin pentru acţiuni concrete despre mediu, în mediu şi pentru mediu. De-a lungul a nouă luni, Mişcarea Ecologistă din Moldova, cu sprijinul US Forest Service, a aplicat această abordare în cadrul proiectului „Fortificarea educației ecologice în […]Read More
Inspetorii de mediu au efectuat două razii în vederea contracarării braconajului cinegetic și piscicol în raioanele de nord ale Țării și în acvatoriul fluviului Nistru. În rezultat au fost aplicate amenzi de peste 13 mii de lei. Astfel, în zilele de 25 noiembrie – 01 decembrie, inspectorii au verificat un grup de 17 vânători care […]Read More
Concentrația gazelor cu efect de seră care determină încălzirea globală a atins un nivel record, potrivit unui raport al Organizației Meteorologice Mondiale a ONU. Potrivit Green-Report, creşterile înregistrate de principalele gaze măsurate în 2018 au fost peste media din ultimul deceniu, ceea ce arată că acțiunile luate până în prezent pentru a lupta cu schimbările […]Read More
Plantările de copaci sunt binevenite nu doar pe terenurile erodate, dar și pe malurile râurilor. Comunitatea Seed It Forward a realizat un infografic în care explică beneficiile unor astfel de plantări, printre ele se numără reducerea riscurilor de inundații, întăirea malurilor, sursă de biomasă etc.Read More
Societatea Pentru Protecția Păsărilor și a Naturii vine, pentru al patrulea an la rând, cu o provocare pentru fiecare iubitor de natură: hrănește și fotografiază păsări la hrănitoare și câștigă un premiu. Concursul se axează pe fotografierea păsărilor sălbatice care vin la hrănitorile artificiale instalate de oameni pe timpul iernii. Autorii fotografiilor sunt invitați să […]Read More
Anul acesta am descoperit mai mulţi eroi ai zilelor noastre care nu sunt indiferenți faţă de mediul înconjurător. Prin implicare și acțiuni proprii, ei vor să schimbe situația în care ne aflăm și să reducă efectele activității umane asupra planetei. Deși sunt încă puțini cei care prin acțiuni concrete protejează mediul, se atestă o dinamică […]Read More
Silvia Ursul este omul acțiune. După ce a absolvit facultatea de Biologie la Iași și s-a îndrăgostit indubitabil de păsări a revenit în Moldova. Alături de prieteni, a participat la fondarea Societății pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN), care promovează dragostea și grija față de natură, în special față de păsări. Silvia, care este […]Read More
Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului (CIDDC) își exprimă îngrijorarea în legătură cu amenințările și presiunile asupra elevilor care participă la Grevele Mondiale pentru Climă. Declarația a fost făcută după ce mai mulți elevi ai liceului teoretic „Vasile Alecsandri” din Bălți au afirmat că administrația instituției îi amenință cu neadmiterea la ore și […]Read More
Trupa Coldplay a amânat planurile de a pleca în turneul de promovare al noului ei album, din cauza preocupărilor legate de impactul concertelor asupra mediului, scrie Green Report. Noul album de la Coldplay “Everyday Life” a fost lansat în urmă cu o săptămână și, în loc să petreacă luni de zile pe drumuri, trupa va […]Read More
O poartă impunătoare din lemn sculptat manual este prima atracție turistică, dar și cartea de vizită a satului Ciorești. De aici începe drumul către celelalte destinații: Dolna și Micleușeni, scrie UNDP Moldova. „Dor de Codru” este un proiect inedit: localnicii, împreună cu rudele lor plecate peste hotare, au creat un traseu turistic rural, care unește […]Read More
Prima platformă autorizată pentru prelucrarea deșeurilor vegetale ale Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” a fost pusă în funcție. Poligonul are o suprafață de 0,65 ha și este amplasat în sectorul Botanica, pe teritoriul Stației de epurare a apelor reziduale. Potrivit unui comunicat al primăriei Chișinău, aici vor fi depozitate frunzele uscate, iarba cosită […]Read More
Defrişările din pădurea tropicală amazoniană din Brazilia au depăşit pragul de 10.000 de kilometri pătraţi pentru prima dată din 2008 în perioada august 2018 – iulie 2019, în creştere cu 43% faţă de ultimele 12 luni, conform cifrelor oficiale actualizate, citate de AFP și Agerpres. Aceste date arată o creştere de 74,5% a suprafeţei despădurite […]Read More
Mai mulți elevi ai liceului teoretic “Vasile Alecsandri” din Bălți susțin că administrația instituției îi amenință cu neadmiterea la ore și exmatricularea pentru că participă la evenimentul „Grevă Mondială Pentru Climă | Bălți”. Cazul a fost făcut public de organizatorii evenimentului comunitatea Fridays For Future Moldova. Administrația liceului respinge acuzațiile și susține că elevii au […]Read More
Peste 50 de elevii și profesori ai Liceului „Dimitrie Cantemir” și ai Gimnaziului „Mihai Eminescu” din Cantemir au creat o adevărată sărbătoare cu ocazia lansării noului proiect „Soluții inteligente de energie pentru oraşul eco (SIEORE)”, susținut de Programul de Granturi Mici al GEF. Programul a inclus nu doar prezentarea proiectului, dar și o activă dezbatere […]Read More
Articole recente
- Un nou caz de pasăre sălbatică rănită, după cazul lui Lembe. Un erete de stuf a murit, iar necropsia a evidențiat două corpuri metalice
- Resursele minerale vor fi monitorizate digital. Ce presupune noul sistem „SI TISMUE”
- Țara Fagilor din dreapta Prutului
- Ce să NU facem când găsim un cocostârc. De ce unele păsări sălbatice sunt întâlnite în spații urbane
- Peste 20 de organizații de mediu cer autorităților un plan pe termen lung pentru criza apei
- O fântână care alimenta două sate, a fost reabilitată și amenajată
- Nistrul de Jos în patru anotimpuri: un documentar despre biodiversitatea zonei, proiectat la Chișinău
- Nistrul scade în nordul țării: scurgerea apei la Naslavcea, la doar 15% din media multianuală
- De Ziua Mondială a Râurilor, Bâcul îi invită pe chișinăuieni la pictură, plimbare și o acțiune de salubrizare
- Două tomberoane pentru fiecare gospodărie. Cum se va schimba colectarea deșeurilor din 2027
- Viața ascunsă a Nistrului de Jos, surprinsă într-un film documentar, va fi proiectată la Chișinău
- Maia Sandu cere instituirea stării de urgență în domeniul hidrologic și energetic, după ședința Consiliului Național de Securitate
- Ghindești, un oraș mic cu suflet mare
- „Grădina Botanică” din curtea de patru ari a lui Pavel Pînzaru
- Controale în fondul forestier: 136 de metri cubi de lemn extras ilegal și amenzi de peste 160 de mii de lei
