Studenții de la Facultatea de Jurnalism a Universității de Stat din Moldova vor învăța detaliat, în cadrul unui curs facultativ special, cum să abordeze în materiale jurnalistice problemele de mediu. Pe 11 noiembrie, Asociația Jurnaliștilor de Mediu și Turism Ecologic din Moldova și Universitatea de Stat au semnat un acord de parteneriat prin care au […]Read More
[VIDEO] #PoveștiDinECOmunitate | Daniela Dohotaru crește copii și arbori într-o
Daniela Dohotaru crește copii și arboriîntr-o grădiniță din Chișinău #PoveștiDinECOmunitate Cu Daniela Dohotaru și familia ei ne tot întâlnim de ceva vreme pe la acțiunile „Plantăm fapte bune”. Până anul trecut, însă, nu știam povestea pepinierei lor, care continuă să ne inspire.Într-o Moldova cu păduri din ce în ce mai orfane, Daniela și soțul ei […]Read More
Ministerul Mediului și Agenţia „Moldsilva” dau startul Campaniei naționale de înverzire a plaiului „Plantează-ți viitorul”. Începând cu data de 5 noiembrie, în toată țara, vor avea loc acțiuni de plantare a noilor păduri și de reîmpădurire a celor degradate. Pe parcursul lunii noiembrie, Agenția „Moldsilva” va intensifica activitățile de plantare a arborilor şi semănatul semințelor […]Read More
[VIDEO] Pe aici cândva trecea un râu…
Pe aici cândva trecea un râu... TEXT DE CLARA ABDULLAHIMAGINE ȘI MONTAJ DE ECATERINA ALEXANDR Râurile Moldovei seacă într-un ritm cât se poate de alert, iar efectele nu sunt deloc de neglijat.Trăim în anul în care debitele râurilor au atins valori de 5-6 ori sub media multianuală, iar nivelul apei în Nistru a scăzut cu […]Read More
Autoritățile centrale din Republica Moldova au lansat un apel către cetățeni de a economisi energia electrică în următoarea perioadă, în special între orele 07.00-10.00 și 18.00-23.00. Îndemnul vine din partea ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în contextul în care statul vecin, Ucraina, a anunțat că sistează livrarea de energie electrică către Republica Moldova […]Read More
„Cu o infrastructură dedicată transportului alternativ, orașul ar începe treptat
„Cu o infrastructură dedicată transportului alternativ, orașul ar începe treptat să respire” Activiștii explică cum ar putea schimba bicicletele fața ChișinăuluiDE ALINA LUNGU Sursa foto: Facebook/ Alianța Biciclete Chișinău Aceasta nu a fost de la început o relație specială. Ana Popa a învățat să meargă pe bicicletă atunci când era mică, fără a dezvolta o […]Read More
//VIDEO// Vocea străzii, despre seceta din Moldova: Dumnezeu, război și
Vocea străzii, despre seceta din Moldova:Dumnezeu, război și economie la apă DE CLARA ABDULLAH, IMAGINE ȘI MONTAJ DE ECATERINA ALEXANDR Anul acesta, ca și restul Europei, Moldova s-a confruntat cu o secetă de proporții istorice, descrisă de experți drept cea mai gravă din ultimii 500 de ani. Cele aproximativ 10 luni cu precipitații reduse au […]Read More
Cum este vândut lemnul de foc în republică. Guvernul a
Cum este vândut lemnul de foc în republică. Guvernul a lansat pe acest subiect și o linie verde DE DANIELA MORARI Sursa foto: 999.md Mai multă claritate în procedura de cumpărare a lemnului de foc. Prin decizia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova (pct. 4) din 5 septembrie 2022, a fost stabilită limita de […]Read More
Astăzi, 2 septembrie, a început campania „Să trecem la fapte”, dedicată Zilei Mondiale a Curățeniei 2022. Pe durata întregii campanii, în spațiul public va fi plasat conținut informativ privind economia circulară, poluarea zero, managementul deșeurilor și reciclarea (cele mai importante aspecte ale transformării). De asemenea, vor fi publicate informații despre politica de mediu a UE […]Read More
Aproape 660 de mii de hectare de vegetație au căzut pradă focului în perioada 1 ianuarie-13 august 2022, anunță Sistemul European de Informare privind Incendiile Forestiere (EFFIS), citat de dw.com. Este o suprafață-record în cei 16 ani de când EFFIS înregistrează date privind incendiile de pădure, cu 56% mai mult decât recordul precedent din 2017. […]Read More
Creat cu aproximativ un an în urmă, Ministerul Mediului și-a propus să elaboreze politici armonizate cu legislația Uniunii Europene. Prioritățile la nivel local rămân împădurirea Republicii Moldova, gestionarea deșeurilor și managementul resurselor de apă. Autoritățile au prezentat realizările, dar și obiectivele de scurtă și lungă durată, la ședința de totalizare a Guvernului din data de […]Read More
Autorizarea lucrărilor de recoltare a vegetației forestiere din cadrul Fondului forestier și a vegetației din afara Fondului forestier a fost simplificată. Comisia pentru Situații Excepționale a decis eliberarea autorizațiilor pentru tăieri din Fondul forestier în baza cererii deținătorului de teren și a actului de cercetare fitosanitară a arborilor. Actul va fi eliberat de inginerii în […]Read More
/FOTO/ #ȘcoalaVerde a ajuns la final – experiența unui proiect
#ȘcoalaVerde a ajuns la final –experiența unui proiect inovativ, pilotat în 12 școli din țară DE CLARA ABDULLAH, FOTO DE ANASTASIA GURSCHI ȘI OLEKSANDRA HALAIM Cum a contribuit "Școala Verde" la educația pentru mediu din R. Moldova? La această întrebare au reflectat inițiatorii, partenerii și experții proiectului, cu ocazia evenimentului de închidere. Finalizarea cu succes […]Read More
#PoveștiDinECOmunitate | Martin Deshayes, francezul din Cociulia
Martin Deshayes,francezul din Cociulia #PoveștiDinECOmunitate La prima vedere, Cociulia poate părea un sat moldovenesc ca oricare altul. Mulți s-ar mira să descopere, însă, că acest sătuc din raionul Cantemir are un centru de tineret, un centru comunitar pentru primirea refugiaților, un Grup de Acțiune Locală și o asociație obștească care lucrează pentru dezvoltarea localității.Toate acestea […]Read More
Reprezentanții Grupului de lucru 3 „Mediul, Schimbările Climatice și Securitatea Energetică” al Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic a Uniunii Europene susțin că, sub pretextul dezvoltării navigației pe râurile Nistru și Prut, se încearcă extragerea și vânzarea nisipului și pietrișului. Experții de mediu fac trimitere la o inițiativă legislativă a […]Read More
Proiectul „Spre o școală mai verde, durabilă și eficientă” Elevii și profesorii învață de la experțicum să devină agenți ai schimbării Text: Clara Abdullah ; Foto: arhiva proiectului Când vine vorba de școli, situația din Republica Moldova nu arată tocmai „verde”. O bună parte din instituțiile de învățământ nu îndeplinesc standardele ecologice și de eficiență […]Read More
Articole recente
- (VIDEO) Aplicația care ne arată ce compuși chimici periculoși conțin cosmeticele și produsele de uz casnic
- Sistemul agrofotovoltaic: prinzi doi iepuri dintr-o dată – energie electrică și producție agricolă
- Ziua Nistrului 2025: Fluviul care ne stinge setea și ne hrănește e tot mai aproape de epuizare
- Omul va supraviețui doar dacă are grijă de natură. Ziua Internațională a Biodiversității 2025: „Armonie cu natura și dezvoltare durabilă”
- Reportaj FOTO: Când deșeurile devin parte din peisaj, natura spune o altă poveste…
- Avem un nou record: 36% energie verde în aprilie – un pas important spre independență energetică și un mediu mai curat
- (VIDEO) Albinele ne pun hrana pe masă. O zi în stupina familiei Bandur
- Microplasticul ne amenință hrana: ajunge în plante, reducând recoltele, apoi în farfuriile noastre
- Transportul ecologic câștigă teren în RM: peste 6.600 de mașini electrice înmatriculate
- Ce schimbări climatice observăm deja în Republica Moldova și cum ne adaptăm la ele? 15 mai – Ziua Mondială de Acțiune pentru Climă
- Legătura dintre degradarea solului și secetă în Republica Moldova, evidențiată într-un nou raport
- Portul Giurgiulești, extins pe arii naturale protejate? Planul retras revine sub altă formă
- Gazele războiului nu se opresc la graniță: impactul utilizării armelor chimice de către Rusia în Ucraina și amenințările pentru Republica Moldova și România
- [VIDEO] Deșeurile din RM sunt transformate în resurse la Buzău: lecția GreenGroup pentru un viitor sustenabil
- Ai găsit un pui de pasăre? Cum îl poți ajuta